ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2015

Asupra

conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 10 februarie 2014, pe rolul Judecătoriei Constanța sub

nr. 3513/212/2014, creditoarea SC T.S. SRL a solicitat în contradictoriu cu

debitoarea SC P. SRL emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 54.529,67

lei, reprezentând debit și penalități de întârziere, precum și la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 1 % pe zi de întârziere până la data

executării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, în esență, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul

de prestări servicii calificate de pază și protecție în baza căruia au fost

emise facturi neachitate de către debitoare.

Prin sentința

civilă nr. 8244 din 7 august 2014, Judecătoria Constanța a admis excepția

necompetenței teritoriale invocate de debitoarea SC P. SRL și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivarea

acestei soluții, s-a reținut că potrivit art. 1015 C. proc. civ., coroborat cu art.

107 alin. (1) același cod, instanța competentă în soluționarea cauzei este cea

în care domiciliază pârâta, respectiv Judecătoria Ploiești, în a cărei

circumscripție are sediul pârâta.

Prin sentința

civilă nr. 16568 din 5 decembrie 2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția

necompetentei teritoriale invocată de către pârâtă și a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de

competență între cele două instanțe, a dispus trimiterea cauzei în vederea

soluționării conflictului de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție

și a suspendat judecarea cauzei.

În argumentarea

acestei soluții, Judecătoria Ploiești a reținut că între creditoarea SC T.S. SRL

și debitoarea SC P. SRL s-a încheiat, la data de 24 mai 2013, contractul de

prestări servicii având ca obiect prestarea serviciilor calificate de pază și

protecție a unui obiectiv.

În conformitate

cu dispozițiile art. 9.4 din contractul încheiat între părțile litigante,

litigiile de orice natură izvorând din încheierea, executarea și/sau

interpretarea clauzelor prezentului contract vor fi supuse spre soluționare

instanței judecătorești competente material din municipiul Constanța.

În acest sens,

s-a reținut că în temeiul art. 126 C. proc. civ., părțile pot stabili în scris

sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței

ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune să

fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi

competente teritorial să le judece.

Prin urmare,

instanța a constatat că există un caz de alegere de competență, fiind stabilită

instanța din municipiul Constanța ca instanță competentă, motiv pentru care a

admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei către

Judecătoria Constanța.

Înalta Curte

constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133

alin. (1) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat

deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ.,

va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru următoarele considerente:

Delimitarea

atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale

competenței, materială și teritorială.

În principiu,

normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu

excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială

exclusivă, de ordine publică.

Conform art. 126

alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri

și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte

instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să

judece.

În speță, se

constată că prin art. 9.4 din contract, părțile au convenit ca pentru litigiile

ce nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, să se adreseze instanțelor

judecătorești de pe raza municipiului Constanța, astfel încât, în raport cu

dispozițiile legale și contractuale evocate, se constată că Judecătoriei

Constanța îi revine competența de soluționare a cauzei.

Față de

considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 martie 2015.