ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2015

HOTĂRÂRE

19.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 588/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/281/2012 din 29 august 2012, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Bank România SA Sucursala - Agenția Ploiești, obligarea acesteia din urmă la recalcularea nivelului dobânzii percepută în temeiul contractului de credit încheiat la 07 martie 2008, reactualizarea acestui contract de credit precum și a ratelor plătite pe ultimii trei ani .

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/200, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010 și Legea nr. 288/2010.

Prin sentința nr. 1861/2014, Judecătoria Ploiești, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, având în vedere dispozițiile art. 19 C. proc. civ., potrivit cărora părțile prin acordul de voință dat prin semnarea contractului de credit, au dat efect clauzei prevăzută la art. 16 din contract, operând în acest fel prorogarea convențională de competență.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 22323 din 11 decembrie 2014 a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria sectorului 1 București și Judecătoria Ploiești și pe cale de consecință, a dispus ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

În esență, o

biectul prezentului litigiu este reprezentat de constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit încheiat la 07 martie 2008, solicitându-se înlăturarea efectelor acestora și restabilirea situației anterioare.

Potrivit art. 7 alin. (2) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.

Conform art. 10 pct. 1 și pct. 4, în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii, iar în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății

, iar

în baza art. 12 instanța a reținut că r

eclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente

În cauză, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că locul încheierii contractului a fost în Ploiești, contractul de credit fiind încheiat de reclamanți cu un reprezentant, o agenție a C. Bank România SA din Ploiești.

De asemenea, instanța a reținut că art. 16 din convenția părților având caracter abuziv nu mai produce efecte juridice fiind considerată ca nescrisă de la data încheierii contractului.

Pe cale de consecință, în cauză se observă că Judecătoria sectorului 1 București nu este competentă având în vedere situația de fapt reținută, precum și dispozițiile legale care reglementează competența teritorială.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă, pentru următoarele considerente:

În esență, conflictul de competență s-a ivit între Judecătoria sectorului 1 București și Judecătoria Ploiești, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cauza, după cum au acordat sau nu efecte clauzei atributivă de competență prevăzută la art. 16 din contractul de credit încheiat cu C. Bank România SA - Sucursala Ploiești, de consumatorii A. și B. inserată în contractul de credit încheiat cu C. Bank România SA - Sucursala Ploiești, de consumatorii A. și B.

Mai este de menționat că ambele instanțe au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu comercial privind constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive și plata unor sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.

Înalta Curte constată că prin art. 16 din contractul de credit, a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerii rezultând din interpretarea și/sau executarea contractului nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești din București.

Această clauză care conține prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul social al băncii, întrunește toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanță o analiză specifică unei cercetări judecătorești.

Astfel, Judecătoria sectorului 1 București a avut în vedere faptul că domiciliul reclamanților se află în localitatea Ploiești, județul Prahova, iar contractul de credit bancar a fost încheiat de asemenea în această localitate.

În aceste condiții clauza atributivă de competență nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării litigiului.