ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3913/2018

HOTĂRÂRE

02.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3913/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 2 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoriei Ploiești, secția Civilă la data de 20 iulie 2017, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al unor clauze din contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. x/22.02.2008.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, art. 1535, art. 1170, art. 1517 C. civ., Legea nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 3560 din 26 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și, în consecință, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că, prin contractul de credit încheiat, părțile au stabilit competența soluționării litigiilor în favoarea instanțelor judecătorești de la sediul central al băncii, care se află în București. În raport cu dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ. s-a apreciat că, în speță, contractul încheiat de facilitate de credit are putere de lege între părțile contractante; în cuprinsul acestuia părțile au ales instanța competentă pentru soluționarea litigiilor, astfel încât s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 3948/2018 din 18 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și, în consecință, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ. În temeiul art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu art. 113 pct. 8 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială alternativă între instanța de la sediul pârâtului și cea de la domiciliul consumatorului, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Ploiești, aceasta fiind opțiunea reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Totodată, s-a mai reținut că, în speță, nu se aplică dispozițiile din contractul de credit prin care se stabilește competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu contractul încheiat între părți, în favoarea instanțelor de judecată din mun. București, în cazul de față, sediul central al reclamantei fiind în București, prin raportare la prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 27 iunie 2018, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea reclamantului în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. x/22.02.2008

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 10.3 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

Este de reținut că, în jurisprudența sa, cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea Europeană nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.

În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero, instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile, la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancțiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care operează de drept, iar opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei de către instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Ploiești.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.