ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3506/2018

Ședința publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 5 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A.- prin Sucursala Brașov, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 la art. 2.2. referitoare la cheltuielile directe percepute de către Bancă în vederea întocmirii dosarului de credit; restituirea sumei de 1.200 Euro percepute în baza acestei clauze, actualizată cu dobânda legală calculată de la data perceperii comisionului și până la data restituirii efective; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Pârâta B. S.A. București a formulat întâmpinare, la data de 14 noiembrie 2017, prin care, cu titlu prealabil, a arătat că înțelege să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov pentru soluționarea litigiului, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantă.

În cadrul ședinței de judecată din data de 26.02.2018, instanța a reținut spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, invocată de partea intimată prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 3587, pronunțată la data de 11 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov, invocată de pârâtă, și în consecință: a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, prin Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006, părțile au ales instanța care să soluționeze orice potențial litigiu care s-ar ivi între acestea, și anume, au ales instanța de la sediul central al Băncii, respectiv, Judecătoria Sectorului 1 București, contractul având valoare de lege între părțile lui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 19 aprilie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 3565/2018, pronunțată la data de 30 mai 2018, în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta B. S.A. București, în favoarea Judecătoriei Brașov; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

În conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, precum și art. 3 și art. 4 din C. proc. civ., cu cele statuate în această privință de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauzele conexate C383/06-C385/06 și, în egală măsură, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (paragrafele 103 și 104 din Hotărârea pronunțată în cauza Dumitru Popescu împotriva României), având în vedere obiectul cererii formulate de reclamantă, instanța națională nu numai că se poate sesiza din oficiu, ci are obligația de a se sesiza pentru a înlătura normele interne sau modalitățile de interpretare a acestora care sunt contrare dispozițiilor comunicate sau drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute prin tratate.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, din această perspectivă, instanța a constatat că reclamanta a sesizat în mod corect Judecătoria Brașov, conform regulilor de competență alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 și pct. 3 C. proc. civ. rap. la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind reținute, în continuare, prevederile art. 107 C. proc. civ., și cele de la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța a mai reținut că, atunci când competența este alternativă, alegerea instanței competente din punct de vedere teritorial aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., și că în urma introducerii acțiunii la Judecătoria Brașov, competența a fost stabilită în favoarea acestei instanțe, nemaiputând fi declinată către o altă instanță, iar, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă", legiuitorul stabilind astfel caracterul nelegal al convențiilor atributive de competență încheiate înainte de nașterea litigiului, în materia protecției drepturilor consumatorilor.

Într-adevăr, instanța a apreciat ca fiind întemeiate susținerile referitoare la neretroactivitatea legii civile, respectiv aplicabilitatea prevederilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ. numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., însă, a subliniat că se impune, în continuare, analizarea clauzei art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 prin raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000, precum și prin raportare la reglementările și jurisprudența comunitară.

În acest sens, prezenta instanță a avut în vedere și concluziile și argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98, care au fost reiterate și în jurisprudența ulterioară, precum cauza C-137/08. Situația din cauzele reunite analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea citată se suprapune peste cea existentă în prezenta speță.

Astfel, instanța a reținut că, prin clauza cuprinsă la art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 încheiat cu reclamanta, care nu a fost negociată individual, pârâta a înlăturat dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 și pct. 3 C. proc. civ., stabilind o competență teritorială exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul său principal, fapt ce a creat, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului între drepturile și obligațiile părților contractante, în mod similar cu situația din cele două cauze ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, sus-citate, introducerea în contractul de credit încheiat cu reclamantul a clauzei de la art. 8.2 creând, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul pârâtului între drepturile și obligațiile părților contractante. Prin stabilirea competenței teritoriale exclusive în favoarea instanțelor de la sediul său, banca își creează un avantaj față de clienți, prin aceea că minimizează costurile sale pentru susținerea litigiilor și reduce în mod semnificativ posibilitatea consumatorilor de a-și apăra interesele, din cauza cheltuielilor ridicate pe care le presupune deplasarea la instanță sau menținerea legăturii cu un avocat care se află la sute de kilometri distanță.

Instanța a considerat că judecarea dosarului de către o instanță situată la distanță de domiciliul reclamantului, în pofida faptului că, potrivit dispozițiilor legale care reglementează competența teritorială, aceasta trebuia stabilită în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rap. la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă expresia dezechilibrului creat între părțile litigante, constituind o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, una dintre componentele acestei noțiuni fiind principiul "egalității armelor", astfel cum în mod întemeiat a susținut reclamantul.

Totodată, instanța a apreciat că dacă se dă eficiență clauzei atributive de competență cuprinsă în contractul de credit, se încalcă dreptul la apărare al reclamantei, consfințit de art. 24 din Constituția României, care include posibilitatea părții de a participa personal la ședința publică de judecată, precum și de a fi asistată sau reprezentată de un avocat. Nu trebuie omis nici obiectul litigiului, reprezentat de constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul prin care s-a stabilit competența teritorială exclusivă, prezența sau reprezentarea reclamantei în instanță și formularea de concluzii orale fiind importantă în încercarea de convingere a judecătorului cu privire la temeinicia acțiunii.

Pentru toate aceste motive, instanța a constatat că este abuzivă clauza atributivă de competență cuprinsă la art. art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006, contravenind art. 1 lit. q) din Directiva nr. 93/13/CEE, astfel încât aceasta nu va produce efecte asupra consumatorului, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, stabilirea competenței teritoriale pentru soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea unor clauze abuzive din art. 8 pct. 8.2 din Contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/200, s-a considerat că nu se poate face prin raportare la clauza atributivă de competență prevăzută la art. art. 8 pct. 8.2 din același contract, care are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care nu produce efecte juridice, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În mod evident, atâta vreme cât reclamanta și-a manifestat în mod legal dreptul de a alege între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente, prevăzut de art. 116 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei nu poate fi declinată, cu atât mai mult cu cât prin aceasta se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al consumatorului.

De la momentul introducerii acțiunii nicio altă instanță nu mai este competentă să judece, chiar dacă anterior reclamanta putea introduce acțiunea la mai multe instanțe, reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii realizate, iar pârâta nu poate solicita declinarea competenței teritoriale, deoarece instanța sesizată de către reclamant este competentă teritorial.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Brașov și Judecătoria Sectorului 1 București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte mai observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu din materia protecției drepturilor consumatorilor, ce are drept obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit imobiliar nr. CRD/339/2006 încheiat de părți (reclamanta A., consumator, și pârâta B. S.A.- prin Sucursala Brașov), la data de 06 noiembrie 2006.

Înalta Curte mai observă că, prin art. 8.2 din Contractul de credit a fost inserată clauza atributivă de competență potrivit căreia, "Orice neînțelegere apărută între părți în legătură cu derularea și executarea prezentului Contract, va fi soluționată de părți pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, părțile convin soluționarea definitivă a divergențelor pe cale judecătorească, competența aparținând instanțelor judecătorești de la sediul central al Băncii, respectiv, instanțelor judecătorești din București".

Această clauză care conține prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul social al Băncii, întrunește toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanță o analiză specifică unei cercetări judecătorești.

Astfel, Înalta Curte va avea în vedere și faptul că instanța din București este situată la o distanță mare de localitatea de domiciliu a reclamantei- consumator A., iar deplasarea și cheltuielile implicate pentru deplasarea ei la această instanță ar putea avea un caracter disuasiv și ar putea-o determina să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte mai reține, în funcție de jurisprudența evocată a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva C., cauza C-240/98 și C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial și Slavat Editores), obligația instanței naționale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator și poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Astfel, corect Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere faptul că, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor art. 126 alin. (2) Noul C. proc. civ. și nu poate justifica alegerea instanței în a cărei circumscripție se află sediul social al Băncii. Prin urmare, se poate considera că instanța a procedat la aplicarea unei prezumții de nulitate, prin simpla constatare a existenței unei clauze atributive de competență într-un contract încheiat cu un consumator.

În aceste condiții, clauza atributivă de competență nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., ci norma privind competența alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și dispoziția art. 116 C. proc. civ. privind dreptul reclamantului de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel că, în temeiul art. 135 Noul C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei revenind Judecătoriei Brașov, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării litigiului.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Aceeași definiție a consumatorului este dată de prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, conform art. 126 alin. (2) noul C. proc. civ., "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

În raport de toate aceste criterii, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul consumatorului, instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., și, în speță, așa cum s-a mai arătat, domiciliul pârâtei- consumator se află situat în circumscripția Judecătoriei Brașov.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- pretenții izvorând dintr-un contract încheiat cu un consumator-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia consumatorul își are domiciliul este Judecătoria Brașov, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2018.