ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4794/2018

HOTĂRÂRE

08.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4794/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2017, reclamanta A., a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., pentru constatare nulitate contract de credit x/25.09.2008 acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 5869/11.09.2018 Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale, cauza declinându-se în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 la data de 17.09.2018, sub nr. x/2018.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Focșani a reținut că prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul mai sus menționat încheiat cu pârâta, care vizează ca și consecință aspecte cu privire la punerea în executare a prevederilor acestui contract, care stabilesc că instanța competentă pentru soluționarea eventualelor litigii decurgând din executarea contractului este cea de la sediul social al băncii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază ori își are sediul pârâtul.

În speță, sediul social al băncii pârâte se află în București, str. x.

Prin urmare, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, iar instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, conform art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., instanța a reținut următoarele:

Prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, are ca obiect să se dispună restituirea împrumutului acordat de pârâtă prin Contractul de credit ipotecar nr. x/25.09.200B la valoarea CHF de la momentul acordării creditului. A solicitat obligarea pârâtei să recalculeze ratele la cursul de schimb de la momentul acordării creditului; să se constare intervenirea cazului de impreviziune ca urmare a faptului că obligația de restituire a împrumutului în condițiile stipulate în contract a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurării or constând în creșterea imprevizibilă și de excepție a, cursului CH F, după încheierea contractului de credit.

A reținut instanta ca acest contract a fost incheiat intre B. S.A. - prin Sucursala Focsani cu sediul in str. x nr 16 bl. 22, C1+C2, jud. Vrancea si reclamanta, aceasta fiind consumator in sensul legii 193/2000, purtand ștampila acestei Sucursale.

În cuprinsul contractului de credit menționat, la art. 18.2 din conditiile generale, s-a impus ca litigiile privind interpretarea si executarea acestui contract (…) sunt de competenta instantei in raza careia se afla sediul social al bancii .

Art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor (cum este cazul prezentei acțiuni), precum și alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prev. la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, instanța constată că nu poate fi invocată în speță clauza atributivă de competență inserată în contractul părților (având în vedere că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focsani la data de 22.12.2017, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.), câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.

În consecință, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite și nu poate justifica alegerea instanței în a cărei circumscripție se află sediul central al Băncii.

Conform dispozițiilor de drept comun, regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din noul C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Această competență este una relativă, nefiind reglementată prin norme de ordine publică și, totodată, alternativă, putând fi incidente în cauză și alte norme de competență teritorială.

Potrivit art. 113 pct. 8 din noul C. proc. civ. "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De altfel, norma citată a fost introdusă în noul C. proc. civ. ca o normă de protecție a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanța judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază de competență domiciliază) această normă de competență fiind o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor. Or prin declinarea competenței teritoriale în favoarea instanței de la sediul băncii, această prevedere legală a fost golită de conținut.

De asemenea, conform art. 109 noul C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta". Or, contractul de credit s-a semnat de către Sucursala Focsani a Băncii chemate în judecată.

Astfel, s-a reținut că în această materie s-a reglementat o competență teritorială alternativă, reclamantul având alegerea între două sau mai multe instanțe simultan competente, conform art. 116 din noul C. proc. civ. Odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competentă, respectiva instanță este legal învestită, neputându-și declina competența.

Or, în speță, s-a reținut că față de petitul cererii - acțiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenția de credit în care reclamantul are calitatea de consumator în relația cu banca - Judecătoria Focsani era deopotrivă competentă să soluționeze prezenta cauză, atât în calitate de instanță de la domiciliul reclamantului, cât și de la sediul pârâtului.

Față de aspectele reținute, având în vedere prevederile art. 113 pct. 8 din noul C. proc. civ., se reține că instanța competentă pentru soluționarea cererii de față este judecătoria pentru care a optat reclamantul, respectiv Judecătoria Focsani.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 6044/2018 din 12 octombrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani¸ a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Focșani și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Focșani competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constată că instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei acțiuni în constatarea nulității contract de credit x/25.09.2008 acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000; sa se dispună restituirea împrumutului acordat de pârâtă la valoarea CHF de la momentul acordării creditului; să se constate intervenirea cazului de impreviziune ca urmare a faptului că obligația de restituire a împrumutului în condițiile stipulate în contract a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejuăririi or constând în creșterea imprevizibilă și de excepție a cursului CHF după încheierea contractului de credit.

Cum competența instanței se stabilește funcție de capătul principal de cerere, iar situația de fapt calificată juridic, în speță, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut incidența principiului protecției consumatorului consacrat de legislația și jurisprudența europeană precum și prevalența acestora față de legislația națională.

Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părțile pot conveni o prorogare a competenței teritoriale relative prin inserarea în contract a unei clauze atributive de competență, dar în speță, clauza prevăzută la art. 18.2 din contract este inoperantă, caracterul restrictiv și exclusiv ale acesteia fiind denaturat prin lezarea liberului acces al reclamantului la justiție și situarea lor pe o poziție dezavantajată în raport de pârâtă.

Astfel, concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C., în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr. 93/13/CEE și, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, justifică analiza clauzei atributive de competență sub aspectul caracterului său abuziv.

Pornind de la cele statuate în jurisprudența CJUE se subliniază că obligația de a aprecia asupra eventualului caracter abuziv al clauzei atributive de competență revenea primei instanțe, în fața căreia a fost invocată excepția de necompetență prin raportare la prevederile contractuale.

O asemenea analiză a fost efectuată doar de instanța în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei, prima instanță rezumându-se la a da eficiență clauzei contractuale.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte a reținut că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit că această clauza atributivă de competență inserată la art. 18.2 din convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse și având în vedere că instanțele din București sunt situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a reclamantei, de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, precum și a locului situării sediului sucursalei care reprezintă pârâta în litigiu, va stabili competența de soluționare a litigiului având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit ipotecar nr. x/21.12.2007 încheiat între părți, în favoarea Judecătoriei Focșani.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Focșani.