ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4741/2018

HOTĂRÂRE

07.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4741/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.06.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, ca urmare a declinării de competență, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv al art. 4 privind comisionul de acordare (cu obligarea restituirii sumei de 1102,50 CHF), al clauzei de risc valutar, obligarea pârâtei la înghețarea cursului valutar la valoarea de 2,14 RON/CHF, denominarea împrumutului la valoarea de 22050 CHF în echivalent RON la data împrumutului și emiterea unui nou grafic de rambursare pentru această sumă, precum și obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, Directiva 93/13 CEE, Constituția României, vechiul C. civ. și Noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4989 din 19 iunie 2018, Judecătoria Focșani a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În considerentele acestei sentințe, instanța a retinut, în esență, că potrivit art. 13.5 din contract, litigiile rezultate din contractul încheiat de părți, care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată competente din București.

Prin sentința civilă nr. 5394/2018 din 17 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Instanța a reținut cele statuate prin hotărârea din data de 09.11.2010, pronunțată în cauza C-137/08, VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva D., cod ECLI:EU:C:2010:659, Curtea de Justiție a Uniunii Europene

În aceeași ordine de idei, referirea la "instanțele de judecată competente din București" a fost făcută în considerarea faptului că pârâta are sediul în municipiul București. Astfel, competența a fost stabilită în mod exclusiv în favoarea instanțelor de la sediul profesionistului.

Referitor la dezechilibrul semnificativ, acesta constă în distanța considerabilă dintre domiciliul reclamanților (orașul Focșani) și instanța apreciată ca fiind competentă în temeiul clauzei contractuale. Or, acest lucru este de natură a descuraja consumatorul de la introducerea unor acțiuni în justiție întemeiate pe contractul de credit încheiat cu profesionistul.

Prin urmare, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile stabilite de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea anterior menționată pentru ca o asemenea clauză (de atribuire a competenței) să fie considerată abuzivă.

Având în vedere considerentele anterioare, precum și principiul supremației dreptului Uniunii Europene, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție, rezultă că art. 13.5 din contractul de credit nr. x din data de 28.07.2008 (care stabilește competența instanțelor din București pentru soluționarea litigiilor) constituie o clauză abuzivă și nu poate produce efecte, motiv pentru care aceasta nu poate fundamenta competența Judecătoriei Sectorului 1 București.

Într-o atare situație, instanță a apreciat că devin aplicabile regulile de competență prevăzute în dreptul comun., respectiv art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Așadar, în această materie, legislația conferă consumatorului dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, respectiv între instanța de la sediul profesionistului și cea de la domiciliul său. Art. 116 C. proc. civ. prevede că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". Or, în speță, alegerea reclamanților a fost efectuată în momentul în care au introdus cererea la instanța de la domiciliul acestora, respectiv la Judecătoria Focșani.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Reclamanții, prin cererea introductivă, au învestit Judecătoria Focșani cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/28.07.2008, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva D. s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, fiind vorba de un contract de adeziune ale cărui clauze și condiții sunt stabilite de bancă, consumatorii având posibilitatea de a le accepta sau nu, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, Curtea a subliniat că situația de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, care conferă competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și E., că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Cum în contractul ce face obiectul litigiului a fost inserată o clauză atributivă de competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la sediul băncii, pârâtă în cauză, Înalta Curte reține că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere dezechilibrul dintre pozițiile partenerilor contractuali și prejudiciul care se creează reclamanților-consumatori prin prorogarea convențională de competență în favoarea instanței de la sediul băncii, reținând din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de Justiție că instanța națională trebuie să se conformeze acestor statuări, chiar prin invocarea din oficiu a necompetenței sale teritoriale relative, în considerarea prevalenței dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte reține că, clauza atributivă de competență inserată la art. 13.5 din convenția de credit nu poate produce efecte, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Astfel, având în vedere că dreptul la despăgubire se naște doar subsecvent constatării caracterului abuziv și anulării clauzelor, rezultă că inserarea clauzei atributive de competență în contractul de credit chiar la momentul încheierii acestuia lipsește de eficiență respectiva clauză.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut o competență alternativă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Cum în speță reclamanții au calitatea de consumatori în raport cu pârâta profesionist, față de natura și obiectul acțiunii, competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamanților, respectiv Judecătoriei Focșani.

Totodată, instanța supremă reține că prin înregistrarea acțiunii pe rolul acestei instanțe, reclamanții și-au exprimat opțiunea, conform art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța nemaiputându-și declina competența, având în vedere că odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, devenind competentă absolut să soluționeze cauza.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.