ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3722/2018

Ședința publică din data de 26 septembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 2 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat să se constate ca fiind abuzive și să se dispună anularea clauzelor din convenția de credit nr. x din data de 14.03.2008, respectiv art. 5 pct. 5.2; art. 6 pct. 6.2, art. 6.1 lit. b); art. 5.1 din Actul adițional nr. x; restituirea tuturor sumelor încasate de la bancă cu titlu de dobândă fără titlu legal și contractual, a comisionului de acordare la care se adaugă dobânda legală; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților în virtutea principiului din regulamentul valutar, în conformitate cu care prețul mărfurilor sau serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. din Noul C. proc. civ., art. 480,992 din vechiul C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE.

Prin sentința civilă nr. 4507 din 11 martie 2016 Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 21 martie 2016 sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3216 din 25 mai 2016, Tribunalul București, secția a VI-a a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel de reclamanții A. și B..

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2165 din 8 decembrie 2017 a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3216 din 25 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei 5.2 din convenția părților nr. x/14.03.2008, nemodificată prin acte adiționale, respectiv a sintagmei, "în conformitate cu politica Băncii", fiind menținută în rest sentința apelată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 din 30.05.2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 9 mai 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 mai 2018.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3216 din 25 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei 5.2 din convenția părților nr. x/14.03.2008, nemodificată prin acte adiționale, respectiv a sintagmei, "în conformitate cu politica Băncii", fiind menținută în rest sentința apelată.

În speță, se constată că recursul este inadmisibil având în vedere că pricina privește o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretențiilor în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

Deși recurenții nu și-au cuantificat pretențiile aferente capetelor de cerere privind constatarea nulității clauzelor contractuale de la art. 5 pct. 5.2; art. 6 pct. 6.2, art. 6.1 lit. b); art. 5.1 din Actul adițional nr. x contractul de credit nr. x/2000/8048, Înalta Curte reține că valoarea întregului contract de credit, este ea însăși sub plafonul de 1.000.000 RON necesar pentru exercitarea căii de atac a recursului, respectiv 93.600 CHF care se ridică la valoarea sumei de 382.075,2 RON la cursul de 4,0820 din ziua introducerii acțiunii - 2 noiembrie 2015, aspect ce relevă faptul că valoarea niciunuia dintre capetele de cerere nu depășește pragul de 1.000.000 RON.

Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 își produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, întrucât potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute "de legea sub care a început procesul".

În litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar atunci când valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale - decizia nr. 838/2009 - Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Mai mult, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017). decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 2 noiembrie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, este aplicabilă regula, potrivit căreia, hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanșării procesului.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2165 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2165 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.