ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 996/2018

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competență a constatat următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 363/2007, O.G. nr. 21/1992, O.G. nr. 85/2004, art. 1273 și urm. C. civ.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că părțile și-au ales instanța competentă să soluționeze litigiile izvorâte din contractul de credit, în raport cu art. 8.2 din contract raportat la art. 126 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 București fiind instanța competentă material.

Prin sentința civilă nr. 9770/2017 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a constatat caracterul abuziv al clauzei atributive de competență, prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit bancar nr. x/12.04.2013. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei atributive de competență, prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit bancar nr. x/12.04.2013

A fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bcuurești, invocată din oficiu, iar cauza a fost declinată spre soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, fiind înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vedere soluționării acestuia.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență că nu se poate da eficacitate unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 interpretat în sensul hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C-137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva D., este considerată abuzivă și nu produce niciun efect, Judecătoria Sectorul 1 București neputându-și astfel întemeia competența pe această clauză desființată, atâta timp cât voința reclamantului a fost să sesizeze instanța de la domiciliul său

În speță, opțiunea reclamantului-consumator a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Timișoara, la care a introdus inițial cererea de chemare în judecată, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, pentru următoarele considerente:

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

În speță, deși potrivit art. 8.2 din contractul de credit s-a convenit să se confere competență instanțelor de la sediul principal al băncii, iar contractul de credit este încheiat la data de 12 aprilie 2013, Înalta Curte reține că acestei clauze nu i s-a dat eficiență.

În acest sens, a fost evocată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs E., prin care Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărâre, că o astfel de clauză care nu a fost negociată și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Rezultă, în contextul legislației comunitare și al jurisprudenței evocate că raportarea competenței teritoriale în cauză nu poate fi stabilită prin evocarea normei contractuale atributive de competență, fiind astfel înlăturată incidența art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cele ale art. 116 din același cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Timișoara, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente în acord cu dispozițiile legii de procedură.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.