ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 774/2017

HOTĂRÂRE

03.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 774/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. x/2016 la data de 11.08.2016 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor ca urmare a constatării caracterului abuziv, dispunându-se eliminarea lor din Contract, respectiv a celor de la: 3.2, art. 4, art. 3, act adițional nr. x/27.05.2009 la contractul de împrumut, art. 3 din act adițional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 al actului adițional nr. x/28.02.2011 la contract, art. 4 al actului adițional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 raportat la art. 2 la actul adițional nr. x/27.05.2009 la contract, art. 3 raportat la art. 2 la actul adițional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 lit. C) raportat la art. 2 alin. (2) al actului adițional nr. x/28.02.2011 la contract, si să se dispună restituirea sumelor reținute cu titlu de dobândă legală, comisioane, cu cheltuieli de judecată.

Față de cererea reclamanților, la data de 08.09.2016, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cauzei, solicitând declinarea competenței de judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, conform clauzei cuprinse la art. 13.5 din Contractul de credit.

În motivarea admiterii excepției necompetenței teritoriale s-a reținut că prin art. 13.5 din contractul de credit părțile au stipulat o clauză atributivă de competență prin care au stabilit că orice litigiu născut între părți în legătură cu contactul de credit este de competența instanțelor judecătorești de pe raza Municipiului București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 10.03.2016 sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 11639 din data de 14.11.2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, conform clauzei atributive de competență prevăzută la art. 13.5 din Contractul de împrumut.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2017.

Analizând cererile părților și înscrisurile depuse la dosar în raport de excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, respectiv instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, conform art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În ceea ce privește includerea în convenția părților a unei clauze atributive de competență, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, Judecătoria Sectorului 1 București nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., întrucât, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales în mod corect dintre mai multe instanțe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Timișoara.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată excepția necompetenței teritoriale.

În temeiul art. 133 pct. 2 și art. 134 C. proc. civ., având în vedere că Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul, în vederea soluționării conflictului ivit, către instanța imediat superioară și comună instanțelor în conflict, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin art. 13.5 din contractul de credit încheiat de părți a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București.

Această clauză întrunește condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE, având în vedere distanța dintre localitatea de domiciliu a reclamanților și instanța apreciată ca fiind competentă teritorial, întrucât se creează o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

În aceste condiții, clauza atributivă de competență nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun, înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ci regula înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Așa fiind, față de dispozițiile legale arătate și în raport de obiectul cauzei întrucât pârâta B. S.A. București are reprezentanță pe raza Judecătoriei Timișoara, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara și, în considerarea prevederilor art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.