ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2017

HOTĂRÂRE

16.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea, sub nr. x/2016, la data de 16.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA- SUCURSALA CRAIOVA IV solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la restituirea dobânzilor și a penalităților aferente creditului luat de la unitatea pârâtă, în sumă de 35.036 RON.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că urmare a creditului luat de la pârâtă, în sumă de 35.036 RON la data de 11.02.2007, a reușit să-și achite toate ratele plus penalitățile aferente până în anul 2012, însă unitatea bancară i-a reținut până la nivelul anului 2016, mai precis până la data de 20.11.2016 dobânzile aferente și penalitățile la creditul respectiv.

La data de 31.05.2016, reclamantul A. a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că valoarea obiectului cererii este de 16.700 RON iar această sumă rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din facturile achitate în perioada 2007-2013, iar în drept a invocat art. 6 din contractul încheiat între părți.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta B. S.A. prin sucursala Craiova IV a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Segarcea arătând că, în conformitate cu art. 13.5. din contractul de credit, competența teritorială de soluționare a oricărui litigiu izvorât în legătură cu acesta este de competența instanțelor judecătorești din București.

Prin sentința civilă nr. 865 din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Segarcea a fost a admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, reținându-se incidența dispozițiilor art. 13.5 din contract precum și a dispozițiilor 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1337 din 06 martie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 1 București a evocat jurisprudența C.J.U.E. și, în esență, reținând nulitatea clauzei atributive de competență stipulată la art. 13.5 din contractul părților raportat la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., precum și incidența art. 113 alin. (1) pct. 8 același Cod, care instituie competența teritorială alternativă a instanței de la domiciliului consumatorului în cererile de natura celei deduse judecății, având în vedere că domiciliul reclamantului este situat pe raza de competență a Judecătoriei Segarcea, a apreciat că, în speță, competența teritorială aparține acestei instanțe, în favoarea căreia reclamantul a optat inițial.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Segarcea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamantul, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Segarcea cu o acțiune în pretenții, respectiv restituirea dobânzilor și a penalităților aferente creditului luat de la unitatea pârâtă prin contractul de credit de nevoi personale nr. x din 20.11.2007.

Prin întâmpinarea depusă în fața instanței inițial învestite, pârâta B. S.A. a invocat excepția necompetenței teritoriale, în temeiul clauzei atributive de competență stipulată la art. 13.5 din contractul de împrumut, solicitând declinarea competenței teritoriale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei rază teritorială se află sediul său.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Înalta Curte, reține că prin art. 13.5 din contractul de credit încheiat la data de 20.11.2007, a fost inserată clauza atributivă de competență, în sensul că, în caz de litigiu, acesta va fi soluționat de instanțele situate în raza municipiului București.

Această clauză, însă, ar putea întruni toate condițiile spre a fi abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului 93/13/CEE, iar aceste dispoziții au prevalență în ordinea de drept intern. Mai mult, revine instanței sesizate cu litigiul, obligația de a determina, chiar și din oficiu, dacă o clauză atributivă de competență a făcut sau nu obiect al negocierii individuale între consumator și furnizor și dacă este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Înalta Curte, invocă în sensul celor afirmate jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. contra Ferenc Schneider și cauza C-244/98 Hotărârea Océano Grupo Editorial și Slavat Editores contra Roció Murciano Quintero, prin care se trasează judecătorului național obligația verificării legalității clauzei referitoare la alegerea competenței.

În lipsa unei astfel de analize, clauzei contractuale atributive de competență nu i se poate atribui niciun efect, și astfel dispozițiile art. 126 C. proc. civ. nu pot fi direct aplicate.

De aceea, în consecință, date fiind dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cele ale art. 116 din același cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Segarcea, reclamantul și-a exercitat dreptul de sesizare a instanței competente.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse și având în vedere că instanțele din București sunt situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a reclamantei, de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.