ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2017

HOTĂRÂRE

29.09.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a declanșat procedura cu privire la cererile cu valoare redusă în contradictoriu cu pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 737,5 RON, din care 250 RON reprezentând credit de nevoi personale acordat prin virament bancar conform OP nr. x/09.03.2016 și 487,5 RON reprezentând dobânda penalizatoare de 2,5% la creditul acordat pentru perioada 08.04.2016 - 29.06.2016.

Prin sentința civilă nr. 238/2017 din 06 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, reținându-se în esență, că potrivit art. 121 C. proc. civ., competența revine judecătoriei în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, respectiv în mun. Constanța, jud. Constanța, conform înscrisurilor aflate la dosar.

S-a mai reținut că părțile au convenit prin art. 17.4 din contract o clauză atributivă de competență în favoarea judecătoriei de la sediul creditorului însă în raport cu dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza nu poate da naștere la efecte juridice în sensul arătat.

Prin sentința civilă nr. 6790 din 07 iunie 2017, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Constanța a reținut incidența dispozițiilor art. 121 și 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., însă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a constatat că pârâtul domiciliază în fapt în mun. București, aceasta fiind locuința efectivă a acestuia.

Pentru aceste considerente, având în vedere că domiciliul consumatorului este situat în mun. București, Judecătoria Constanța a apreciat că, în speță, competența teritorială aparține Judecătoriei Sector 1 București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta profesionist, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Sectorului 1 București cu o acțiune având ca obiect cerere de valoare redusă împotriva pârâtului consumator B..

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C. s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, Curtea a subliniat că situația de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, care conferă competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și D., că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte reține că, clauza atributivă de competență inserată la art. 17.4 din contract nu poate produce efecte, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Astfel, având în vedere că dreptul la despăgubirea pretinsă în cauză de către reclamantă s-a născut după împlinirea termenului la care creditul trebuia rambursat, rezultă că inserarea clauzei atributive de competență în contractul de credit chiar la momentul încheierii acestuia lipsește de eficiență respectiva clauză.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Cum în speță, din examinarea actelor dosarului rezultă că pârâtul consumator are domiciliul în mun. București, respectiv locuința efectivă, conform adresei nr. x din 20.20.2016 emisă de Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoriei Sector 1 București.

Mai mult, este de observat că prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate în cauză, pârâtul B. și-a indicat domiciliul în București.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.