ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1395/2017

HOTĂRÂRE

04.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1395/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 11.07.2016, sub numărul x/2016, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație în temeiul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru darea în plată, cu consecința repunerii de drept a părților în situația anterioară notificării, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

Judecătoria Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 13459 din 17 noiembrie 2016 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut, în esență, că potrivit art. 7 din Legea nr. 77/2016 competența aparține judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază consumatorul și cum sediul domiciliul pârâtei consumatoare este necunoscut sunt aplicabile dispozițiile art. 108 C. proc. civ., iar competența revine Judecătoriei Sectorului 6 București unde figura ultimul domiciliu al pârâtei din România, aceasta fiind stabilită din data de 07.02.2014 în Canada.

Judecătoria Sectorului 6 București, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 4868 din 31 mai 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, excepție invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentințe s-a reținut că societatea contestatoare a formulat contestație împotriva notificării de dare în plată, prin care intimata și-a manifestat intenția de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea acesteia, respectiv cel situat în Municipiul București, strada x nr. 28, bloc F6.

Legea nr. 77/2016 stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe (judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul), fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 are o competență teritorială exclusivă.

Conform cererii de repunere pe rol a cauzei din data de 19.04.2017 pârâta a indicat că domiciliul acesteia este în străinătate, respectiv în Laval, Quebec, Canada, str. x (fila x).

Însă, prin notificarea înregistrată la reclamantă sub nr. x din 30.06.2016 pârâta a arătat că are domiciliul în județul Constanta (dosar declinat).

Potrivit art. 108 C. proc. civ. dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că la data sesizării Judecătoriei Constanța pârâta și-a indicat reședința din România ca fiind în Municipiul Constanța, iar faptul că prin cererea de repunere pe rol și-a indicat o adresă din România pentru comunicarea actelor de procedură nu poate conduce la o altă concluzie.

Chiar reclamanta prin cererea de chemare în judecată a învederat instanței că intimata are domiciliul la o altă adresă, așa cum reiese și din notificare, respectiv Constanța, strada x nr. 110A, apartament 30(dosar declinat).

În concluzie, Judecătoria Constanța era instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, în raport de ipotezele mai sus prevăzute.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu, îl reprezintă acțiunea formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva notificării de dare în plată prin care intimata B. și-a manifestat intenția de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea acesteia, contestatoarea susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată.

Litigiul face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor, iar regula în materia competenței teritoriale este instituită de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, care prevede că cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.

Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art. 118 din C. proc. civ. care stabilesc o competență exclusivă, astfel că, cererile formulate de profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Conform noului C. civ. (art. 87) "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Asocierea explicită pe care legiuitorul o face în definiția domiciliului din noul C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă" dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă de probare prin orice mijloc de probațiune și lăsată la aprecierea suverană a instanței, nu ideea de domiciliu ca noțiune juridică.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice", scopul dispozițiilor legale fiind acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

În speță, contestatoarea a indicat în acțiunea introductivă domiciliul pârâtei B. ca fiind cel menționat în notificare, respectiv în Municipiul Constanța, str. x, bl. l4, jud. Constanța.

Analizând înscrisurile din dosar se constată că pârâta nu mai locuiește la acest domiciliu, din cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă în dosarul Judecătoriei Sectorului 6 București rezultând faptul că în prezent aceasta are domiciliul în Canada, iar în România a indicat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură ca fiind în București, Bd. x, menționând și persoana desemnată cu primirea corespondenței.

Raportat la aceste considerente devin aplicabile dispozițiile art. 155 pct. 13 din C. proc. civ. potrivit cărora, în toate cazurile, dacă cei aflați în străinătate au mandatar cunoscut în țară, va fi citat numai acesta din urmă.

În raport de argumentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de contestatoarea A. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.