ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 598/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.A. și Societatea C. S.A. - Sucursala Constanța, au solicitat:

1.constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 17.03.2008, cu consecința:

a) constatării nulității absolute parțiale a acesteia sub aspectul sintagmei:"(..)în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului", a sintagmei din a doua teză: "Pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă menționate în Cap. III, respectiv a sintagmei din a treia teză " În cazul majorării ratelor de dobândă, Împrumutatul/Împrumutatul solidar are/au dreptul să declare într-un interval de 30 de zile de la comunicarea noilor rate ale dobânzii că nu acceptă noile nivele ale ratelor de dobândă. În această situație împrumutatul/Împrumutatul solidar se obligă să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate până la data plății(..)"

b) interpretării dobânzii pentru perioada 17.03.2008-17.11.2014 ca fiind LIBOR la 3 luni + marja fixă de 6,8867%;

c) interpretării dobânzii pentru perioada 18.11.2014-17.03.2018 ca fiind LIBOR la 3 luni + marja fixă de 4,6867%; cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii sumei CHF (valoare estimată provizoriu), ce reprezintă diferența dintre contravaloarea dobânzii percepute și contravaloarea dobânzii pe care trebuia să o achite, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume datorate de la data formulării acțiunii și până la data plății debitului principal.

a) constatării nulității absolute a acesteia și anume: Împrumutatul este de acord să plătească Băncii un comision pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea Împrumutului(denumit comision de acordare) Comisionul de acordare este calculat ca procent aplicat la suma solicitată și va fi reținut din împrumut la data acordării Împrumutului"

b) repunerii părților în situația anterioară, în sensul restituirii sumei de 1.480,50 CHF, percepute cu titlu de comision de acordare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume datorate la data formulării acțiunii și până la data plății debitului principal;

a) constatării nulității absolute a acesteia și anume." Litigiile rezultate din prezentul Contract(..) se soluționează de instanțele de judecată competente din București"

a) constatării nulității absolute parțiale a acesteia sub aspectul sintagmei "în valuta în care a fost acordat împrumutul"

b) stabilizarea(înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării Contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării acestuia;

c) denominarea în moneda națională a plăților în virtutea principiului din Regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională precum și a principiului nominalismului monetar;

Pârâta Societatea C. S.A. București a formulat întâmpinare prin care a invocat:

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii introductive ca neîntemeiată cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 14569 din 04.12.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Constanța cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4 din acțiunea astfel cum a fost modificată și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin aceeași sentință, această instanță a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Constanța cu privire la capătul de cerere x din acțiunea reclamanților și a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului București.

În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială privind capetele 1,2 și 4 din acțiunea modificată, excepție invocată prin întâmpinare de pârâta C. S.A., Judecătoria Constanța a apreciat că, acțiunea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că încheierea contractului de credit a fost anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., respectiv în 2008, s-a stabilit că, acesta supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, respectiv a vechiul C. civ.

S-a avut în vedere că, prin contractul de credit, părțile au încheiat o convenție atributivă de competență prin care au convenit o prorogare convențională de competență teritorială, potrivit căreia au stabilit în cazul declanșării oricărui litigiu, în legătură cu contractul de credit, instanța care va avea competenta teritorială să judece litigiul să fie instanța (competentă din punct de vedere material și teritorial) din București.

Față de prorogarea convențională de competență, cât și normele de competența materială (fiind evident că pretențiile sunt mai mici de suma de 200.000 RON), Judecătoria Constanța a statuat ca fiind competentă material și teritorial judecătoria din București de la sediul social al pârâtei C. S.A., adică Judecătoria Sectorului 1 București, în considerarea art. 107 coroborat cu art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția de necompetență materială Judecătoriei Constanța vizând soluționarea capătului 3 de cerere din acțiunea astfel cum a fost modificată, capăt de cerere neevaluabil în bani, Judecătoria Constanța a disjuns competența de soluționarea a acestuia în favoarea Tribunalului București, formându-se nou dosar cu nr. x/2016

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI -a civilă sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3700 din 16.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI -a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

S-a reținut în considerarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., că nu poate forma obiectul unui capăt principal de cerere clauza înserată la art. 13.5, în condițiile în care nu tinde la modificarea raporturilor juridice dintre părți și nici nu ar putea, singură, să formeze obiectul unei cereri introductive de instanță care să verifice legalitatea acesteia. Așa încât, opiniază această instanță, că acest capăt de cerere nu poate înlătura normele de competență materială în raport de valoarea obiectului principal al cererii și care nu poate fi dată decât de clauzele care țin de executarea contractului în sine.

În consecință, tribunalul a apreciat că judecătoria este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în condițiile art. 94 lit. j), art. 98, art. 99 C. proc. civ. și având în vedere că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București s-a constituit dosarul nr. x/2016 privind capetele de cerere 1, 2 și 4, a dispus înaintarea dosarului la această judecătorie.

Prin sentința civilă nr. 23238 din 16.12.2016 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Constanța și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

S-a reținut că, nu poate fi invocată în speță clauza atributivă de competență înserată în contractul părților la art. 13.5, având în vedere că prin alegerea instanței de la sediul pârâtei - în calitate de pârâtă - ar provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contract în detrimentul consumatorului, precum și faptul că în prezenta speță, revina sarcina instanței naționale de a analiza caracterul abuziv al acestei clauze de stabilire a competenței în favoarea instanțelor de la domiciliul vânzătorului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20.03.2017, când s-a stabilit termen de judecată astăzi, la C7, completul legal învestit aleatoriu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acțiune formulată de reclamanții A. și B. prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Societatea C. S.A. și Societatea C.- Sucursala Constanța, constatarea unor clauze abuzive, astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată, printre care și clauza atributivă de competență înserată în capătul 3 din cerere - art. 13.5 din contractul de credit încheiat de părțile din litigiu - potrivit căreia orice litigiu în legătură cu acest contract care nu se poate soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București.

Prezentul conflict de competență privește exclusiv soluționarea capătului 3 din cerere, disjuns de instanța inițial învestită. În ceea ce privește competența de soluționare a capetelor de cerere 1, 2 si 4, verificările instanței au evidențiat înregistrarea anterioară a unui alt conflict negativ de competență soluționat de Înalta Curte, prin Decizia nr. 1306/26.07.2016, în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru considerente ce se regăsesc în cuprinsul acestei hotărâri.

Referitor la judecarea distinctă a capetelor de cerere ale reclamanților, respectiv capetele 1, 2 și 4 distinct de capătul din cerere 3, Înalta Curte constată că este greșită soluția dată de Judecătoria Constanța, această problemă soluționându-se conform dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.. Conform acestui text de lege, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Așa fiind, nu poate forma obiectul unui capăt principal de cerere clauza înserată în art. 13.5 - capătul 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți - întrucât nu tinde la modificarea raporturilor juridice dintre părți și nici singură nu poate forma obiectul unei cereri introductive de instanță care să verifice legalitatea acesteia, așa cum în mod legal și temeinic a statuat Tribunalul București, secția a - VI -a civilă.

Mai mult, trebuie să se țină cont de dispozițiile art. 101 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul acțiunilor în constatarea nulității unui act juridic, pentru stabilirea instanței competente se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății. În acest context, clauza de alegere a competenței inserată în actul juridic având ca obiect drepturi patrimoniale nu are o existență de sine stătătoare și nici o valoare patrimonială intrinsecă, astfel încât, la determinarea competenței materiale se va avea în vedere valoarea obiectului contractului.

Față de cele reținute, în cauză, competența materială de soluționare a prezentei cauze în primă instanță aparține judecătoriei de la domiciliul reclamanților având în vedere criteriul valoric respectiv valoarea pretențiilor pretinse de reclamantă se includ în pragul valoric de până la 200.000 RON.

În ceea ce privește competența teritorială, aceasta va reveni deopotrivă instanței competente să soluționeze și celelalte capete de cerere, acțiunea reclamanților având mai multe capete de cerere aflate în strânsă legătură, disjungerea realizată de prima instanță neservind soluționării judicioase și cu celeritate a cauzei.

Față de rațiunile anterior înfățișate și în considerarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.