ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2018

Ședința publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 25.09.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței, in contradictoriu cu pârâta B. S.A.:

- să constate ca fiind abuzive și nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii și a modului de calcul al acestora, precum și clauzele privind comisionul de acordare cât și cel de administrare prevăzute în contractul de credit nr. x din 01.04.2008 încheiat între părți, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept și derularea în continuare a contractului de credit fără incidența acestor clauze.

- să oblige pârâta să precizeze și să actualizeze contractul de credit nr. x din 01.04.2008 prin semnarea unui act adițional la acesta, care să cuprindă următoarele clauze minimale: precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și cuantumului acestora: 4.3 pp+ LIBOR CHF 3M; modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcție de indicele de referință LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință LIBOR.

- să oblige pârâta să recalculeze pe viitor, cu aplicare de la data cererii introductive, nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008 după formula: marja băncii fixă avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 4.3 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referință LIBOR CHF 3M;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.147,21 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadenței ratelor lunare și până la plata efectivă și integrală a debitului;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 903 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data introducerii cererii și până la data achitării efective a debitului;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 38,57 CHF, reprezentând comisionul de administrare, plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data introducerii cererii și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 26/2016 din 5 ianuarie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A constatat ca fiind abuzive și lovite de nulitate absolută clauzele contractului de credit nr. x din 01.04.2008 referitoare la posibilitatea băncii împrumutătoare de a majora, în mod unilateral, marja proprie de dobândă aplicabilă creditului și cele referitoare la obligația împrumutatului de a plăti comisionul de acordare și comisionul de administrare

A dispus derularea în continuare a contractului de credit, fără incidența clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

A obligat pârâta B. S.A. să precizeze contractul de credit nr. x din 01.04.2008, prin semnarea unui act adițional, în care să fie stabilită modalitatea de calcul a dobânzii variabile aplicate creditului prin raportare la marja băncii care să fie fixă și neschimbată, la valoarea stabilită în contract, respectiv 4,3 p.p.a. + LIBOR 3M.

A dispus aplicarea dobânzii, pe viitor, începând cu data de 25.09.2015 potrivit modului de calcul stabilit în contract, respectiv LIBOR 3M la care se adaugă marja de 4,3 p.p.a., cu consecința emiterii unui nou grafic de rambursare.

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.147,21 CHF, reprezentând diferența între dobânda achitată și dobânda datorată în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008 și suma de 903 CHF, reprezentând comisionul de acordare avansat în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008, suma de 38,57 CHF reprezentând comision de administrare avansat în temeiul aceluiași contract, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății integrale și efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.240 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta B. S.A., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii apelate si rejudecarea cauzei cu consecința respingerii cererii de chemare in judecată, și, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 178/A/2017 din 13.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, cu majoritate de voturi, apelul formulat de apelanta B. S.A., în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinței civile nr. 26/2016 pronunțate la 05.01.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime și a fost obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei apelate iar in urma rejudecării cauzei admiterea apelului formulat.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 244/2017 din 26 octombrie 2017, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 178/A/13.02.2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 483 alin. (3) din același cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 decembrie 2017.

Prin rezoluția din data de 19 februarie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018, părțile fiind citate în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

Fiind vorba de un litigiu patrimonial, trebuie evidențiat, că așa după cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 178/A/2017 din 13 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.