ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3272/2018

Ședința publică din data de 18 septembrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

- constatarea nulității absolute a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x din 6 martie 2008, respectiv art. 1.3 lit. a) și b); art. 5.1; art. 5.4.; art. 6.3 partea finală; art. 7.1 lit. g);

- obligarea pârâtei să restituie suma de 4.800 CHF percepută de aceasta cu titlu de comision de acordare, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- obligarea pârâtei să interpreteze dobânda contractului de credit ca fiind variabilă, în LIBOR la 3 luni plus marja de 4,3 puncte procentuale, conform art. 1.2 din contractul de credit nr. x din 6 martie 2008;

- obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor încasate în plus, cu titlu de dobândă majorată prin majorarea punctelor procentuale, în sumă de 91.001,12, ținând cont de dobânda de referință variabilă LIBOR la 3 luni plus marja de 4,3 p.p. pentru perioada mai 2009- iulie 2014, precum și la restituirea sumelor pe care pârâtele le vor încasa ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, cu titlu de dobândă;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei pe care trebuie să o restituie reclamaților, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

În drept, reclamanții au invocat Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999, Directiva 93/13/CEE, art. 288 paragraful 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010, art. 451-453 C. proc. civ., art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

S-a constat nulitatea absolută a clauzelor din Contractul de credit nr. x din 6 martie 2008 cuprinse în art. 1.3 lit. a) și b), art. 5.1., 5.4., 6.3 teza finală.

De asemenea, a fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 4800 CHF echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii - 15.07.2015 și până la data plății efective a sumei arătate, precum și sumele achitate în plus ca urmare a aplicării clauzelor contractuale mai sus menționate de la data încheierii convenției - 06.03.2008 și până la data intrării în vigoare a actului adițional - de 19.09.2010, și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume calculată de la data introducerii acțiunii - 15.07.2015 și până la data plății efective.

Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamanților privind constatarea nulității absolute a clauzei contractuale cuprinsă în art. 7.1. lit. g) din Contractul de credit nr. x din 6 martie 2008, obligarea pârâtei să interpreteze dobânda contractului ca fiind variabilă în LIBOR la 3 luni plus marja de 4,3 puncte procentuale și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus ca urmare a aplicării clauzelor contractuale mai sus menționate ulterior intrării în vigoare a actului adițional - de 19.09.2010, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume.

A fost obligată apelanta-pârâta C. S.A. la plata în favoarea intimaților-reclamanți A. și B. a sumei de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

Raportând evocatele texte legale la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din același cod, care dispun că:

"Necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad", și, totodată, văzând și dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea de recurs pendinte.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de recurs îl reprezintă decizia nr. 1677/A/2017 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6 din 4 ianuarie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus invocate, se constată că competentă a soluționa calea extraordinară de atac este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanța ierarhic superioară Tribunalului Specializat Cluj.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 421 alin. (2) din același cod, dispoziții legale cu caracter imperativ, se va admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, și se va declina competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1677/A/2017 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2018.