ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2018

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 3 București, sub număr de dosar x/2014, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței să dispună:

În motivarea cererii, s-a arătat că între reclamanți, în calitate de împrumutați, pe de o parte, și C. S.A., în calitate de împrumutătoare, s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/16.01.2008. Obiectul acestui contract de credit a fost acordarea unui împrumut către reclamanți în cuantum de 35.000 Euro, durata de derulare a contractului fiind de 300 luni.

Prin sentința civilă nr. 7201 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată și au fost obligați reclamanții la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 7201 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 852A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 din contractul de credit bancar nr. x/16.01.2008 teza finală. S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 30 august 2017 intimata C. S.A. a solicitat lămurirea/completarea dispozitivului deciziei civile nr. 852A/4.05.2017 solicitând: urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. x/16.01.2008 apelanții reclamanți nu sunt exonerați de obligația de plată a dobânzii variabile și că părțile au obligația să negocieze cu banca modalitatea de transpunere în termenii contractuali a dobânzii variabile practicate anterior constatării caracterului abuziv, de 10,542%, în caz contrar contractul de credit urmând a fi desființat pentru imposibilitate de continuare.

La termenul din 21 septembrie 2017 instanța a invocat tardivitatea formulării cererii de completare a hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 1433A din 21 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția tardivității cererii de completare dispozitiv și, în consecință, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de completare dispozitiv. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă formulată de petenta C. S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În drept, recurenta a mai invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Preliminar, se reține că legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere, dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se constată că reclamanții au solicitat nulitatea absolută a unor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x/16.01.2008.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretențiilor contestate în prezentul litigiu nu depășește pragul de 1.000.000 RON, în condițiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x/16.01.2008 este de 35.000 euro, fiind astfel vorba de o acțiune evaluabilă în bani, care nu se încadrează în textul de lege anterior evocat.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2014 și de E. și F. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 19 decembrie 2014, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 852A din 4 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.