ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2017

HOTĂRÂRE

02.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 3 martie 2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanții A. S.R.L. și Mihai Constantin au chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 18.430 euro reprezentând contravaloare comision pentru servicii prestate conform contract de comision din data de 08.09.2011 și contract de prestări-servicii nr. x/08.09.2011, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație aferent perioadei scurse de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii. De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 octombrie 2015 reclamanții și-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 100.000 euro, iar la data de 20 octombrie 2015 pârâții B., C. Și D. au depus întâmpinare la cererea adițională a reclamantei invocând, în plus, excepția necompetenței materiale față de valoarea obiectului cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2015, reclamanții au depus o nouă cerere adițională, prin care și-au precizat valoarea obiectului acțiunii la suma de 60.569,40 euro.

Prin sentința civilă nr. 312/2016 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța, care la rândul său, prin sentința civilă nr. 760/06.04.2016, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Constanța sesizând, totodată, Curtea de Apel Constanța cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 25 din 22 iunie 2016 Curtea de Apel Constanța a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr. 15508 din 23 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, invocată de pârâții B., C. și D.. În consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în esență că, în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul pârâtei, însă în speță, s-a constatat, că niciunul dintre pârâți nu are domiciliul/sediul în raza de competență a Judecătoriei Constanța.

În plus, s-a reținut că în cauză nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât în contractul de comision încheiat între părți nu a fost prevăzut un loc al executării contractului, nefiind indicat contul bancar al prestatorului și banca la care se face plata.

În consecință, s-a apreciat că instanța competentă este Judecătoria Sectorului 1 București, unde pârâții B. și C. au domiciliul, fiind aplicabil art. 107 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 256/2017 din 10 februarie 2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că, Judecătoria Constanța este competentă să soluționeze prezentul litigiu având în vedere că această instanță câștigase cu titlu definitiv și obligatoriu competența de soluționare a cauzei prin regulatorul de competență pronunțat de Curtea de Apel Constanța prin sentința civilă nr. 25 din 22 iunie 2016.

În plus, s-a reținut că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., apreciindu-se în acest sens că este deopotrivă competentă instanța de la locul executării obligației, alegerea aparținând reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a mai arătat că obiectul contractului îl reprezintă prezentarea și intermedierea unui contract de vânzare-cumpărare asupra unui teren situat în județul Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 20 februarie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă pretenții reprezentând contravaloarea comisionului pentru servicii prestate conform contractului de comision din data de 08.09.2011 și contractul de prestări-servicii nr. x/08.09.2011.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Reclamanții au formulat acțiunea în contradictoriu cu pârâții B. și C., având domiciliul în București, pârâtul D. cu domiciliul în Oradea, iar pârâta F. S.R.L. având sediul în localitatea Voluntari, jud. Ilfov.

În speță, se constată că niciunul dintre pârâți nu are domiciliul/sediul în Constanța, Înalta Curte apreciind că instanțele din circumscripția mun. București, Oradea și Voluntari, jud. Ilfov sunt competente să soluționeze prezentul litigiu.

În plus, instanța supremă reține că în cauză nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât în contractul de comision nu a fost prevăzut un loc al executării, motiv pentru care reclamanta nu avea la îndemână alegerea între mai multe instanțe competente alternativ din această perspectivă.

Sub acest aspect, în mod corect a reținut Judecătoria Constanța că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu permit stabilirea competenței în funcție de locul unde trebuia executat contractul, dedus din împrejurări, întrucât instanța competentă teritorial trebuia să fie cunoscută părților la momentul încheierii contractului.

Totodată, se mai reține că, prin regulatorul de competență ivit între Judecătoria Constanța și Tribunalul Constanța, sub aspectul competenței materiale, ce a fost soluționat prin decizia nr. 25 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Constanța a stabilit că Judecătoria Constanța este competentă să soluționeze litigiul, în raport cu valoarea obiectului dedus judecății.

Reținându-se în speță această împrejurare, Judecătoria Sectorului 1 București, cu ocazia soluționării excepței necompetenței teritoriale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța invocând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 25 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, cu toate că în cadrul acelui dosar instanța a soluționat regulatorul de competență din perspectiva excepției necompetenței materiale care fusese invocată în acel litigiu, fără a fi analizată excepția necompetenței teritoriale.

În realitate, Judecătoria Sectorului 1 București procedând de această manieră, a analizat practic excepția necompetenței materiale, cu toate că în speță fusese invocată excepția necompetenței teritoriale, astfel încât nu poate fi validată opinia acestei instanțe doar prin raportare la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere argumentele expuse anterior, coroborate cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., se reține că în cauză este competentă instanța de la sediul oricăruia dintre pârâți, Judecătoria Sectorului 1 București fiind printre cele competente teritorial.

În consecință, în raport cu considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.