ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, precizată ulterior, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la majorarea și modificarea dobânzii și a termenului de plată reglementate de art. 3-Costuri 3.2, 3.5, 3.6, 3.7, art. 4 -Rambursarea 4.6 și art. 8 -Scadența anticipată 8.1. din contractul de credit nr. x din 23.07.2008 încheiat cu pârâta.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
La data de 28.05.2016, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Constanța,în judecarea cererii introductive cu privire la constatarea nulității clauzelor abuzive și declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Prin sentința civilă nr. 15298/30.12.2015, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, reținând că potrivit art. 13.5 din Convenția de credit, precum și art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părțile au prevăzut o clauză atributivă de competență prin care au stabilit că orice litigiu în legătură cu convenția este de competența instanțelor judecătorești competente din București.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că nu se putea da eficacitate unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 interpretat în sensul hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C-137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, este abuzivă făcând parte din categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă, sancțiunea considerării ca abuzivă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care trebuie invocată de instanță din oficiu, cu atât mai mult cu cât consumatorul a învederat caracterul abuziv al clauzei.
Astfel, clauza atributivă de competență este considerată abuzivă și nu produce niciun efect, Judecătoria Sectorului 1 București neputându-și astfel întemeia competența pe această clauză desființată, atâta timp cât voința reclamanților a fost să sesizeze instanța de la domiciliul lor, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă era competentă în temeiul art. 109 C. proc. civ. deoarece pârâta are sucursale sau filiale în localitatea Constanța.
În speță, opțiunea reclamanților-consumatori a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul lor, respectiv de Judecătoria Constanța, la care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art. 116 din Noul C. proc. civ.
Astfel, prin sentința civilă nr. 14735/2016 din 13 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract de credit, formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Constanța, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..
Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".
Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.
Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.:
"În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".
Prin urmare, în speță nu se poate reține aplicabilitatea clauzei atributive de competență prevăzută la art. 13.5 din Contractul de credit nr. x încheiat de părți la data de 23.07.2008, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, respectiv 23.07.2008, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.
Este de reținut că, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs. Roció Murciano Quintero), instanța a reținut că s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului, care i-a încălcat drepturile, la instanța de la sediul acestuia din urmă.
În speță, opțiunea reclamantului-consumator A. a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul lui, respectiv de Judecătoria Constanța, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.
Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial (în speță Judecătoria Constanța), opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantului A., în favoarea Judecătoriei Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.