ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26 august 2015, sub numărul x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A, a solicitat:
să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. a) -perceperea comisionului de acordare de 1,00% calculat la valoarea creditului, din Contractul de credit ipotecar nr. x din data de 1 octombrie 2007, încheiat între reclamant, în calitate de împrumutat și B. S.A, în calitate de împrumutător, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar împrumutatului reclamant în valoare de 83.000 CHF (denumit în continuare "Contractul");
obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare din Contract, perceput de pârâtă la data acordării creditului, în valoare de 830 CHF sau echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății;
să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. b) din Contract - perceperea comisionului de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului;
obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare din Contract, perceput de B. de la data acordării creditului și până la soluționarea cererii de chemare în judecată, calculat la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată la valoarea de 7.424,02 CHF;
să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor 4.1, 4.2 - al doilea paragraf, 4.3, 4.5 și 4.6 din Contract - în ceea ce privește dobânda variabilă aplicată de pârâtă începând cu data de 01.10.2008 și până în prezent;
obligarea pârâtei la restituirea diferenței de dobândă percepută, dintre marja fixă stabilită de B. S.A. la data acordării creditului - 4,85%/an și procentul aplicat în realitate dobânzii achitate de reclamant pentru perioada 1 august 2008 și până la soluționarea cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtei la aplicarea în continuare, până la finalul Contractului, a dobânzii stabilite prin art. 4.2 din Contract - primul paragraf;
să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. d) din Contract;
să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. e) din Contract;
obligarea pârâtei la comunicarea către reclamant a graficului de rambursare conform celor stabilite prin prezenta hotărâre;
obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la sumele nedatorate de reclamant, calculată de la data fiecărei plăți și până la data restituirii efective
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 1066 din 27 ianuarie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.
Prin sentința civilă nr. 3895 din data de 24 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost precizată, în sensul că instanța a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. HL 15692 din data de 1 octombrie 2007: art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2), art. 4.3, art. 4.6, art. 4.11 lit. a), b), d) și e).
Prin aceeași sentință, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor nedatorate de către acesta cu titlu de dobândă - în temeiul clauzelor referitoare la dobândă constatate abuzive și nule absolut, comision de acordare și comision de administrare, de la data încasării acestora și până la data plății efective a debitului.
Împotriva deciziei anterior menționate a formulat apel pârâta B. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 2102/A din 25 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A.
A schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că:
A respins cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzelor de la art. 4.11 lit. a) - comision de acordare și art. 4.11 lit. b) - comision de administrare din contractul de credit nr. x din 1 octombrie 2007, ca neîntemeiată.
A respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, ca neîntemeiată.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A obligat apelanta să plătească intimatului suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat.
La data de 17 ianuarie 2019 (data predării trimiterii către serviciul de curierat - dosar recurs), recurenta-pârâtă (fostă) B. S.A., actualmente C. S.A, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2102/A din 25 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 ianuarie 2019.
În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ., susținând, în esență, încălcarea de către instanța de apel a principiului forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 970 C. civ. de la 1864 și, totodată, aplicarea eronată în apel a dispozițiilor Legii nr. 193/2000, a Directivei 93/13/CEE, a prevederilor O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 50/2010.
La data de 19 februarie 2019 recurenta-pârâtă a formulat o precizare prin care, în temeiul art. 463-464 C. proc. civ., a arătat că achiesează la hotărârea recurată și nu mai susține calea de atac declarată, întrucât intimatul-reclamant a ales să noveze obligația ce decurge din contractul de credit nr. HL 15692 din data de 1 octombrie 2007, prin convertirea acestuia, în RON.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu și declarat în termen, dar nu a fost achitată taxa de timbru judiciar în valoare de 1043,82 RON.
S-a mai apreciat că motivele invocate permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.
Prin rezoluția de primire din 25 ianuarie 2019, în sarcina recurentei-pârâte C. S.A a fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 1043,82 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
La termenul din data de 31 ianuarie 2020, acordat pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenta-pârâtă nu a fost timbrat, deși aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 1043,82 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate față de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.
Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.
Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".
În cauză se constată că cererea formulată de recurenta-pârâtă C. S.A., având ca obiect recurs declarat împotriva împotriva deciziei civile nr. 2102A din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.
Se mai constată că, până la acest termen, recurenta-pârâtă nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1043,82 RON.
Reținând că, în speță nu operează nicio scutire legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale mai sus redate și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2102A din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2020.