ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 28 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x din 6 octombrie 2006, prin care s-a stipulat obligația plății unui comision de acordare și gestiune de 2.5% calculat din valoarea creditului și clauza prevăzută la pct. 4.3, coroborat cu art. 4.5, conform cărora pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica nivelul dobânzii în mod unilateral. S-a cerut a se dispune anularea acestor clauze și repunerea părților în situația anterioară, obligând pârâta la plata sumei de 775 CHF, reprezentând comisionul de acordare, și suma obținută cu titlu de diferență de dobândă față de dobânda formată din formula constând în marja băncii de 3,43% + LIBOR la 6 luni, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8892/2017 din 13 decembrie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x din 6 octombrie 2006, privind stabilirea unui comision de acordare și gestiune de 2,50% calculat la valoarea creditului. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.3 din contractul de credit, privind posibilitatea băncii de a schimba nivelul dobânzii curente în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă. A obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a sumelor percepute în mod nejustificat cu titlu de comision de acordare și gestiune, de 775 CHF și a sumelor percepute în mod nejustificat cu titlu de dobândă variabilă, în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, peste formula de calcul formată din marja băncii de 3,43% + LIBOR CHF la 6 luni. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor ce trebuie restituite reclamantei, calculate de la data perceperii fiecăreia dintre acestea și până la data restituirii efective. A respins cererea în rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2281/A/2018 din 31 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 8892/2017 din 13 decembrie 2017 pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. C. S.A., succesoare a S.C. B. S.A.

La termenul de la 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă a dispus introducerea în cauză a D. Ergasias S.A. Ulterior, în urma divizării D. Ergasias S.A., calitatea procesuală pasivă s-a transmis către D. S.A.

Prin încheierea de ședință din 23 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiior art. 242 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina recurentei S.C. C. S.A., de a preciza cuantumul comisionului de gestiune și de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs S.C. C. S.A., solicitând instanței să admită calea de atac formulată, cu consecința reluării judecății.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța a apreciat în mod greșit că art. 4.11 pct. a) din contractul de credit se referă la două comisioane diferite, cel de acordare și cel de gestiune, de fapt fiind vorba de un singur comision de 2,5% calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la semnarea contractului. Recurenta precizează că instanța i-a pus în vedere să precizeze valoarea obiectului cererii de recurs și să timbreze corespunzător și că a îndeplinit aceste obligații. Ulterior, prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2019, instanța a reținut că nu a fost achitată taxa de timbru aferentă comisionului de gestiune și că urmează a fi pusă în vedere, dar conform susținerilor recurentei, acest lucru nu s-a întâmplat. Autoarea căii de atac arată că și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au fost puse în vedere de instanță și că măsura suspendării nu este justificată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021 și s-a fixat termen în ședință publică la 16 noiembrie 2022, în vederea soluționării acestuia.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, față de faptul că recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, instanța supremă reține că argumentele invocate pot fi analizate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții, casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține criticile prin care recurenta-pârâtă susține că și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere de curtea de apel și apreciază că măsura suspendării a fost dispusă cu nerespectarea prevederilor art. 242 C. proc. civ.

Instanța supremă constată că prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 2281/A/2018, C. S.A. a criticat decizia curții de apel inclusiv referitor la reținerea caracterului abuziv al art. 4.11 pct. a) din contractul de credit, care reglementează comisionul de acordare și de gestiune în valoare de 2,5% și la obligarea sa la restituirea acestei sume.

Prin adresa emisă la 9 iulie 2019, instanța a pus în vedere C. S.A. să precizeze valoarea obiectului cererii de recurs, să depună la dosar modalitatea de calcul și să timbreze conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin înscrisurile de la dosarul curții de apel, partea a indicat valoarea comisionului de acordare în cuantum de 775 CHF, valoarea dobânzii variabile și a dobânzii legale, a indicat modalitatea de calcul și taxa de timbru și a depus dovada achitării acesteia.

Prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a reținut că taxa de timbru a fost achitată parțial și că urmează a pune în vedere recurentei să achite și taxa de timbru aferentă comisionului de gestionare. La același termen, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei C-269/19 a CJUE.

În cadrul procedurii de citare a părților în vederea repunerii cauzei pe rol pentru termenul de la 9 februarie 2021, curtea de apel nu a stabilit nicio obligație în sarcina recurentei. Deși prin încheierea de la aceeași dată, instanța a dispus citarea recurentei pentru termenul de la 23 martie 2021 cu mențiunea de a își expune poziția procesuală față de soluționarea Cauzei C-269/19 și de a indica, sub sancțiunea suspendării, cuantumul comisionului de gestiune și de achita taxa judiciară de timbru aferentă, nu rezultă din actele dosarului că recurenta ar fi fost citată și cu aceste ultime mențiuni.

Prevederile art. 242 C. proc. civ. dau posibilitatea judecătorului să sancționeze lipsa de diligență a autorului demersului judiciar pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor stabilite în sarcina sa în cursul judecății.

Dezvoltările doctrinare pe marginea dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. precizează că instanța trebuie să identifice explicit obligația reclamantului, izvorul său legal și condițiile de realizare și să o aducă la cunoștința acestuia. Astfel nu se poate reține că desfășurarea normală a procesului de față a fost împiedicată din vina C. S.A., atât timp cât instanța nu a stabilit expres respectivele obligații în sarcina părții.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021, pe care o va casa și va trimite cauza Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.