ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2017

HOTĂRÂRE

18.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, anularea Hotărârii nr. 441 din 7 octombrie 2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 1866 din 18 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 9 martie 2016.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 18 martie 2016, reclamantul a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a următoarelor instituții bancare: B. S.A., C., D. S.A., E. S.A. și F. S.A., pentru ca acestea să fie obligate la acordarea unuia dintre cele două contracte de credit, în conformitate cu Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind acordarea creditelor persoanelor fizice fără nici un fel de discriminare față de boala surorii sale sau de impunere de clauze abuzive sau suplimentare raportat la condițiile de acordare ale acelorași tipuri de credite altor persoane care nu au un handicap psihic, în cazul în care se va constata că G. a fost discriminată în vreun fel prin refuzul băncilor pârâte de a acorda un credit de nevoi personale în limita de încadrare sau un credit în baza Legii nr. 448/2006.

Prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2016, Curtea de Apel București a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii CNCD nr. 941 din 7 octombrie 2015 de capătul de cerere privind obligarea instituțiilor bancare la acordarea unuia dintre cele două contracte de credit în conformitate cu Regulamentul BNR nr. 17/2012, iar prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017, îndreptată prin încheierea din 20 februarie 2017, a admis excepția necompetenței materiale cu privire la acest din urmă capăt de cerere, declinând competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, constatând incidența art. 94 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și a art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 1 martie 2017 sub nr. x/2017.

La primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ., instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București iar, prin sentința nr. 2117 din 29 martie 2017 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu de instanță.

A declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.A., D. S.A., E. S.A. și F. S.A..

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competență iar, conform art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a constatat că cererea formulată de reclamant la data de 18 martie 2016 este o cerere adițională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., fiind de competența instanței care judecă acțiunea principală constând în anularea Hotărârii nr. 441 din 7 octombrie 2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, instanța a reținut că pretenția formulată de reclamant prin cererea modificatoare constând în obligarea pârâtelor B., E., C., F. și D. S.A. la încheierea unuia dintre cele două contracte de credit nu poate fi calificată drept o cerere privind o obligație de a face neevaluabilă în bani - de competența judecătoriei în conformitate cu prevederile art. 94 lit. h) C. proc. civ., astfel cum a fost calificată de Curtea de Apel București, cât timp reclamantul urmărește prin intermediul acesteia protejarea unui drept patrimonial de creanță. S-a arătat că această cerere este evaluabilă în bani, iar în ipoteza în care se constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 123 C. proc. civ. anterior menționate, competența de soluționare a acestei cereri trebuie stabilită prin raportare la prevederile art. 94 lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ., judecătoria fiind competentă numai în măsura în care valoarea sa este de până la 200.000 RON inclusiv.

Înalta Curte, legal învestită în temeiul art. 133 C. proc. civ., constată că Judecătoria Sector 1 București este competentă material și teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta.

Cererea formulată la data de 18 martie 2016, introdusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care reclamantul a solicitat lărgirea cadrului procesual prin chemarea în judecată și a altor pârâți și obligarea celor cinci bănci pârâte la acordarea unuia dintre cele două credite fără nici un fel de discriminare față de boala surorii sale are caracterului unei cereri adiționale în sensul reglementat de art. 30 alin. (5) C. proc. civ.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe, cu excepția celor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Conform art. 130 alin. (5) C. proc. civ. constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare, acest text de lege instituind astfel un caz de prorogare legală de competență de către instanța competentă să judece cererea principală.

În considerarea celor mai sus evocate, Înalta Curte stabilește că instanța competentă material și teritorial în soluționarea pricinii este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.