ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să admită plângerea; să constate că faptele sesizate de petenta B. cu privire la A. S.A. nu reprezintă discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; să anuleze în parte hotărârea nr. 537/24.09.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Prin sentința 795 din 19 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, criticile formulate au vizat interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1182 C. civ. și ale O.G. nr. 137/2000 sub aspectul reținerii greșite a criteriului de discriminare, în sensul că nu criteriul legat de starea de sănătate a intimatei-pârâte B. a fost cel care a determinat refuzul acordării creditului ci situația financiară. În opinia recurentei, analiza instanței de fond face abstracție de legislația aplicabilă în domeniul creditării atribuind instituției bancare obligații ce exced prevederilor în materie, în speță, obligația de a acorda un credit în condițiile în care, din punct de vedere financiar, nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unui împrumut.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond că veniturile încasate de către intimată, cu excepția indemnizației de însoțitor, nu fac parte din categoria prevăzută de art. 728 alin. (5) lit. a) C. proc. civ., în condițiile în care veniturile urmăribile ale intimatei sunt în sumă de 293 RON/lună, insuficiente pentru acoperirea unor rate bancare.

Faptul că instituțiile de credit stabilesc anumite limite la acordarea împrumuturilor bancare se justifică prin faptul că există riscul ca debitorii să nu poată rambursa împrumuturile respective. Aceste limite pot fi, într-adevăr, incomode pentru persoanele care doresc să contracteze un împrumut, dar nu încalcă prevederile dreptului comunitar și național, neputând fi reținută o faptă discriminatorie, câtă vreme chiar legiuitorul român a prevăzut limitarea justificată a drepturilor persoanelor în această materie.

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. nu au formulat întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, Hotărârea nr. 537 din 24 septembrie 2014 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma soluționării petiției nr. x/21.01.2014 depusă de petenta B. privind refuzul recurentei de a-i acorda un card de credit, a stabilit că faptele sesizate constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. d) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și, în consecință, a aplicat recurentei o amendă contravențională în cuantum de 1000 RON, în baza art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 și i-a recomandat să manifeste exigență și preocupare, pentru ca în asigurarea serviciilor pe care le oferă publicului larg, să ia în considerare toate diferențele relevante și măsuri adecvate pentru a se asigura că serviciile disponibile sunt în mod specific accesibile tuturor persoanelor.

Prin actul atacat s-a reținut că refuzul recurentei de a-i acorda intimatei B. un card de credit (pe care tot banca i-l oferise) pe motiv că indemnizația pe care aceasta o primește este un venit care nu poate fi supus executării silite a avut ca efect îngrădirea dreptului petentei la servicii bancare, dar și îngrădirea dreptului la demnitate, la baza tratamentului diferențiat fiind codul de boală menționat în cuprinsul hotărârii contestate.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, concluzionând că a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament, criteriul de aplicare a tratamentului diferențiat concretizat în neacordarea creditului pentru care banca recurentă o selectase pe intimată, fiind reprezentat de codul de boală stabilit de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sector 3.

Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate în cauză.

Noțiunea de discriminare, invocată ca temei al cererii, este definită în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Principiul nediscriminării este consacrat atât de dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a Curții Europene de Justiție în forma principiului egalității care exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Din această perspectivă a fost analizat refuzul recurentei de a acorda intimatei cardul de credit pe care banca i-l oferise, statuându-se, în mod corect, că refuzul băncii a avut ca efect îngrădirea dreptului intimatei la serviciile bancare.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond, făcând aplicarea art. 1182 C. civ., a apreciat că selectarea intimatei în cadrul campaniei de promovare a cardurilor de credit, în cadrului unui program pentru carduri preaprobat echivalează cu formularea unei oferte privind încheierea unui contract de credit, intimata acceptând fără rezerve oferta recurentei de acordare a unui card de credit, în considerarea faptului să încasează veniturile lunare prin cont deschis la banca recurentă.

Deși recurenta cunoștea natura veniturilor încasate de intimată întrucât proveneau din 3 viramente distincte efectuate de DGASPC sector 3 în cuprinsul cărora se menționa și natura veniturilor, ulterior, invocând dispozițiile art. 780 alin. (5) lit. a) C. proc. civ. în sensul că sumele încasate în contul deschis nu sunt susceptibile de executare silită, a refuzat acordarea cadrului de credit.

Schimbarea atitudinii reprezentanților recurentei capătă în acest context valențe concludente calificării naturii faptei de refuz al acordării cardului de credit.

Astfel, inițial reprezentantul băncii, anterior contactării intimatei în vederea acordării cardului de credit, dispunea de date privind cuantumul și natura veniturilor încasate, precum și plătitorul acestora.

Ulterior depunerii documentelor solicitate, respectiv actele care stăteau la baza acordării drepturilor încasate, recurenta a obținut aceleași date privind cuantumul și natura acestora.

În aceste împrejurări, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că influența hotărâtoare asupra refuzului acordării cardului de credit a avut-o situația personală a intimatei rezultată din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/7.09.2011, situație de natură să constituie un factor determinant al atitudinii recurentei, dincolo de situația materială a intimatei.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte,în acord cu instanța de fond, reține că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a constatat că fapta sesizată constituie faptă de discriminare conform dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 10 lit. d) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este legală și temeinică.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinței civile nr. 795 din 19 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.