ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 66/2017

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea de înregistrată sub nr. x/3/2015,

pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

12 martie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B. în calitate

de lichidator al Băncii Române de Scont - bancă în faliment,

solicitând obligarea pârâtului B., în calitate de lichidator al Băncii

Române de Scont, la plata sumei de 200.000 euro, plătibilă prin

echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua

achitării efective, reprezentând despăgubiri morale pentru atingerea

adusă prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale, pentru repararea

prejudiciilor cauzate de daune morale aduse onoarei, demnității,

reputației profesionale, vieții familiale și private, întrucât

prin fapta săvârșită de pârât a fost vătămat, suferind

o vătămare morală și materială, prin prejudicierea

drepturilor și intereselor legitime prevăzute de Constituție,

legile naționale, comunitare și internaționale, de contractele

încheiate cu angajatorii, precum și obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de

ședință din data de 23 aprilie 2015, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a constatat necompetența funcțională a

acestei secții și a trimis dosarul spre soluționarea completului

specializat din cadrul secției a VI-a civile a Tribunalului

Bucureștii, raportat la obiectul prezentei cauze, pe care l-a apreciat ca

intrând în categoria litigiilor cu profesioniști.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

civilă sub nr. x/3/2015*.

Prin încheierea de

ședință din data de 22 octombrie 2015, Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, a hotărât scoaterea cauzei de pe rolul

acestei secții și a dispus trimiterea dosarului secției a V-a

civile a Tribunalului București în vederea soluționării.

Prin încheierea din data

de 8 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 134 C. proc.

civ., a constatat ivit conflictul negativ de competentă și, potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., a

înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a V-a

civilă și secția a VI-a civilă, pentru soluționarea

conflictului negativ de competență.

Prin Decizia nr. 30 din

data de 1 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a V-a

civile a Tribunalului București.

Prin sentința

civilă nr. 570 din data de12 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr.

x/3/2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut

că, prin cererea precizatoare formulată la termenul de judecată

din data de 14 aprilie 2016, reclamantul a arătat că înțelege

să cheme în judecată pe pârâta Banca Română de Scont prin

lichidator B., iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de

chemare în judecată este de competența teritorială a

instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau

își are sediul pârâtul.

Astfel, constatând că

obiectul cauzei este o acțiune întemeiată pe răspunderea

civilă delictuală, obiect ce nu atrage o competență

specială sau alternativă, tribunalul a apreciat că, în

cauză, competența teritorială aparține instanței de la

sediul pârâtei Banca Română de Scont, respectiv Tribunalul Brașov.

În fața Tribunalului Brașov,

reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială

a acestuia, solicitând trimiterea cauzei la Tribunalul București, a

cărui competență a fost stabilită de către Curtea de

Apel București urmare a soluționării conflictului negativ de

competență dintre cele două secții ale acestuia.

Prin sentința

civilă nr. 154/S din data de 19 septembrie 2016, Tribunalul Brașov, secția

I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială

a Tribunalului Brașov, invocată de reclamantul A. și, în

consecință,a declinat competența de soluționare a cererii

formulate de reclamant în favoarea secției a V-a a Tribunalului

București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a

dispus suspendarea oricărei alte proceduri și înaintarea dosarului

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî

asupra conflictului negativ de competență.

În esență,

pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașov,

secția I civilă, a apreciat că, atât din perspectiva normei

generale privind competența teritorială, respectiv a prevederilor art.

107 alin. (1) C. proc. civ., cât și a normei ce reglementează

competența alternativă în cazuri speciale prin art. 111 și art. 113

alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu cele ale legilor speciale privind

procedura insolvenței, competența judecării cauzei aparține

Tribunalului București.

În plus, Tribunalul

Brașov, secția I civilă a arătat că necompetența

invocată este una de ordine privată și nu publică, potrivit

art. 129 alin. (3) C. proc. civ., nefiind incidentă ipoteza unei

competențe teritoriale exclusive, ci a unei competențe alternative.

Prin urmare, tribunalul a

apreciat că excepția necompetenței teritoriale putea fi

invocată în dosar de către pârât prin întâmpinarea depusă la

data de 18 iunie 2015, prin care acesta face trimitere la adresa din

Brașov a băncii în faliment, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., iar excepția nu a fost invocată nici la primul termen de

judecată la care părțile au fost legal citate în fața

primei instanțe, respectiv la data de 22 octombrie 2015.

A mai reținut

Tribunalul Brașov, secția I civilă, și că, în

condițiile constatării în calitate de pârâtă a Băncii

Române de Scont, prin lichidator judiciar, chiar și precizarea sediului

acesteia ca fiind în Brașov, nu este de natură a constitui element

suplimentar față de cele inițiale pentru a atrage o altă

competență decât cea a Tribunalului București.

Se arată că,

prin Decizia civilă nr. 30 din data de 1 februarie 2016, Curtea de Apel

București a confirmat calitatea de pârâtă a Băncii Române de

Scot și a reținut că sediul acestei părți este identic

cu cel al lichidatorului judiciar, reprezentantul legal al băncii.

Tribunalul Brașov, secția

I civilă, a considerat că, și în situația în care s-ar

accepta faptul că precizarea făcută de către reclamant cu

privire la calitatea de pârâtă a Băncii Române de Scont, chemată

inițial prin lichidator judiciar și reprezentată prin

același lichidator judiciar în temeiul legii speciale, ulterioară

deciziei date în regulator de competență, ar semnifica o schimbare de

sediu al pârâtei, prin indicarea celui din Brașov, tot Tribunalul

București este competent să judece cauza de față, potrivit art.

107 alin. (2) C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a V-a civilă, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133

pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de

competență atunci când două sau mai multe instanțe

și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces

sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în speța de

față, Înalta Curte reține că Tribunalul București, secția

a V-a civilă, și Tribunalul Brașov, secția I civilă, și-au

declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având

ca obiect „răspundere civilă delictuală”.

Norma de

competență incidentă raportului juridic litigios a fost

apreciată de către Tribunalul București, secția a V-a

civilă, ca fiind cea prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., iar cele invocate de Tribunalul Brașov, secția I civilă,

sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 107 alin. (2), precum

și de art. 111 și art. 113 alin. (1) pct. 9, 129 alin. (3) și

art. 130 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale legilor speciale

privind procedura insolvenței.

Înalta Curte reține

că, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ., necompetența este

de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine

publică în cazul încălcării competenței generale, când

procesul nu este de competența instanțelor judecătorești;

în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de

competența unei instanței de alt grad; în cazul încălcării

competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența

unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot

înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine

privată.

Se constată că

litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în răspundere civilă

delictuală,

întemeiată

pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

, și,

prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 113 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență

alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o

faptă ilicită - în afară de instanțele prevăzute la art.

107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a

cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau

s-a produs prejudiciul.

Astfel, raportat la

modalitatea de reglementare a competenței teritoriale în ceea ce

privește soluționarea litigiilor având ca obiect „răspundere

civilă delictuală”, Înalta Curte apreciază că

necompetența teritorială ce se invocă în prezenta cauză

este una de ordine privată, aspect ce atrage incidența prevederilor art.

130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „necompetența de ordine

privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare

sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul

termen de judecată la care părțile sunt legal citate în

fața primei instanțe.”

Verificând actele dosarului,

Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la dosar la

data de 18 iunie 2015, aflată la filele nr. 11-55 din Dosarul nr. x/3/2015*,

vol., I, al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pârâta

nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București și, totodată, nici la termenul de judecată, din

ședința publică de la data de 22 octombrie 2015, la care

părțile au fost prezente, această excepție nu a fost

ridicată.

Se reține că

excepția de necompetență teritorială a Tribunalului

București a fost invocată de către pârâtă prin notele de

ședință depuse la data de 10 mai 2016, aflate la filele nr. 95-97

din Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

reprezintă norma care reglementează competența teritorială

în materia răspunderii civile delictuale, aceasta fiind aplicabilă în

mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de

opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de

chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Or,

astfel cum deja s-a arătat dispozițiile art. 107 și ale art. 113

alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează o competență

teritorială alternativă, de ordine privată, acestea fiind norme

dispozitive ce stabilesc o competență relativă, iar nu

absolută.

Efectul

acestor constatări este cel prevăzut de art. 130 alin. (3) și (4)

C. proc. civ., respectiv că această excepția poate fi

invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de

judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei

instanțe, iar partea care a făcut cererea la o instanță

necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Prin

urmare, raportat la cele anterior arătate cu privire la momentul la care a

fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, de către pârâtă,

Înalta Curte apreciază că aceasta a fost ridicată cu nesocotirea

dispozițiilor procedurale incidente, ceea ce determină decăderea

pârâtei din dreptul de a invoca această excepție; în planul

competenței, aceeași împrejurare, are efectul legalei dobândiri a

competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către

Tribunalul București, secția a V-a civilă, respectiv prima

instanță învestită în cauză prin înregistrarea cererii de

chemare în judecată și căreia reclamantul i s-a adresat.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte,

în temeiul art. 135 C. proc. civ.,

va stabili

competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2017.