ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2017

Decizia nr. 66/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de înregistrată sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12 martie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B. în calitate de lichidator al Băncii Române de Scont - bancă în faliment, solicitând obligarea pârâtului B., în calitate de lichidator al Băncii Române de Scont, la plata sumei de 200.000 euro, plătibilă prin echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua achitării efective, reprezentând despăgubiri morale pentru atingerea adusă prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale, pentru repararea prejudiciilor cauzate de daune morale aduse onoarei, demnității, reputației profesionale, vieții familiale și private, întrucât prin fapta săvârșită de pârât a fost vătămat, suferind o vătămare morală și materială, prin prejudicierea drepturilor și intereselor legitime prevăzute de Constituție, legile naționale, comunitare și internaționale, de contractele încheiate cu angajatorii, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a constatat necompetența funcțională a acestei secții și a trimis dosarul spre soluționarea completului specializat din cadrul secției a VI-a civile a Tribunalului Bucureștii, raportat la obiectul prezentei cauze, pe care l-a apreciat ca intrând în categoria litigiilor cu profesioniști. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/3/2015*. Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a hotărât scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și a dispus trimiterea dosarului secției a V-a civile a Tribunalului București în vederea soluționării.

Prin încheierea din data de 8 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competentă și, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., a înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a V-a civilă și secția a VI-a civilă, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Prin Decizia nr. 30 din data de 1 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a V-a civile a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 570 din data de12 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut că, prin cererea precizatoare formulată la termenul de judecată din data de 14 aprilie 2016, reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată pe pârâta Banca Română de Scont prin lichidator B., iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată este de competența teritorială a instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. Astfel, constatând că obiectul cauzei este o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, obiect ce nu atrage o competență specială sau alternativă, tribunalul a apreciat că, în cauză, competența teritorială aparține instanței de la sediul pârâtei Banca Română de Scont, respectiv Tribunalul Brașov.

În fața Tribunalului Brașov, reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială a acestuia, solicitând trimiterea cauzei la Tribunalul București, a cărui competență a fost stabilită de către Curtea de Apel București urmare a soluționării conflictului negativ de competență dintre cele două secții ale acestuia. Prin sentința civilă nr. 154/S din data de 19 septembrie 2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov, invocată de reclamantul A. și, în consecință,a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamant în favoarea secției a V-a a Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea oricărei alte proceduri și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

În esență, pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a apreciat că, atât din perspectiva normei generale privind competența teritorială, respectiv a prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât și a normei ce reglementează competența alternativă în cazuri speciale prin art. 111 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu cele ale legilor speciale privind procedura insolvenței, competența judecării cauzei aparține Tribunalului București. În plus, Tribunalul Brașov, secția I civilă a arătat că necompetența invocată este una de ordine privată și nu publică, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., nefiind incidentă ipoteza unei competențe teritoriale exclusive, ci a unei competențe alternative.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată în dosar de către pârât prin întâmpinarea depusă la data de 18 iunie 2015, prin care acesta face trimitere la adresa din Brașov a băncii în faliment, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar excepția nu a fost invocată nici la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, respectiv la data de 22 octombrie 2015. A mai reținut Tribunalul Brașov, secția I civilă, și că, în condițiile constatării în calitate de pârâtă a Băncii Române de Scont, prin lichidator judiciar, chiar și precizarea sediului acesteia ca fiind în Brașov, nu este de natură a constitui element suplimentar față de cele inițiale pentru a atrage o altă competență decât cea a Tribunalului București.

Se arată că, prin Decizia civilă nr. 30 din data de 1 februarie 2016, Curtea de Apel București a confirmat calitatea de pârâtă a Băncii Române de Scot și a reținut că sediul acestei părți este identic cu cel al lichidatorului judiciar, reprezentantul legal al băncii. Tribunalul Brașov, secția I civilă, a considerat că, și în situația în care s-ar accepta faptul că precizarea făcută de către reclamant cu privire la calitatea de pârâtă a Băncii Române de Scont, chemată inițial prin lichidator judiciar și reprezentată prin același lichidator judiciar în temeiul legii speciale, ulterioară deciziei date în regulator de competență, ar semnifica o schimbare de sediu al pârâtei, prin indicarea celui din Brașov, tot Tribunalul București este competent să judece cauza de față, potrivit art. 107 alin. (2) C. proc.

civ. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, în considerarea celor ce succed: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. Astfel, în speța de față, Înalta Curte reține că Tribunalul București, secția a V-a civilă, și Tribunalul Brașov, secția I civilă, și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect „răspundere civilă delictuală”.

Norma de competență incidentă raportului juridic litigios a fost apreciată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca fiind cea prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar cele invocate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 107 alin. (2), precum și de art. 111 și art. 113 alin. (1) pct. 9, 129 alin. (3) și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale legilor speciale privind procedura insolvenței. Înalta Curte reține că, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanței de alt grad; în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Se constată că litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ. , și, prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc.

civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul. Astfel, raportat la modalitatea de reglementare a competenței teritoriale în ceea ce privește soluționarea litigiilor având ca obiect „răspundere civilă delictuală”, Înalta Curte apreciază că necompetența teritorială ce se invocă în prezenta cauză este una de ordine privată, aspect ce atrage incidența prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.” Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18 iunie 2015, aflată la filele nr. 11-55 din Dosarul nr. x/3/2015*, vol., I, al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și, totodată, nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 22 octombrie 2015, la care părțile au fost prezente, această excepție nu a fost ridicată.

Se reține că excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București a fost invocată de către pârâtă prin notele de ședință depuse la data de 10 mai 2016, aflate la filele nr. 95-97 din Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalului București, secția a V-a civilă. Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reprezintă norma care reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceasta fiind aplicabilă în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial. Or, astfel cum deja s-a arătat dispozițiile art. 107 și ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. reglementează o competență teritorială alternativă, de ordine privată, acestea fiind norme dispozitive ce stabilesc o competență relativă, iar nu absolută. Efectul acestor constatări este cel prevăzut de art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., respectiv că această excepția poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate cu privire la momentul la care a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a V-a civilă, de către pârâtă, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost ridicată cu nesocotirea dispozițiilor procedurale incidente, ceea ce determină decăderea pârâtei din dreptul de a invoca această excepție; în planul competenței, aceeași împrejurare, are efectul legalei dobândiri a competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, respectiv prima instanță învestită în cauză prin înregistrarea cererii de chemare în judecată și căreia reclamantul i s-a adresat. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2017.