ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2667/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. ș.a., au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzelor din contractele de credit și actele adiționale pentru încălcarea obligațiilor de informare, consultare și avertizare a consumatorilor anterior încheierii contractelor de credit, a obligației de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase, a obligației de nu utiliza practici comerciale înșelătoare și a obligației de a nu introduce clauze abuzive în contractele de credit; - să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul CHF - leu de la data încheierii contractului de credit; - obligarea pârâtei la plata în solidaritate activă a sumei de 35.860.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2015, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2015, conform încheierii instanței din 15 octombrie 2015, reclamantul D., în contradictoriu pârâta SOCIETATEA C. S.A., a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor de risc valutar indicate în anexa nr. 1 la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 105 din 14 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-au dispus următoarele:

"Admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului București. Declină competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D., în contradictoriu cu parata SOCIETATEA C. S.A., în favoarea Judecătoriei Sector 1 București".

S-a reținut în esență că, la stabilirea competenței materiale a instanței se va avea în vedere valoarea creditului în RON la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului de credit, ținând cont că obiectele cererii de chemare în judecată vizează momentul încheierii contractului și efectuarea plăților în RON la cursul de schimb aferent acestui moment, valoarea în RON a sumei acordate cu titlu de împrumut fiind mai mică de 200.000 RON, tribunalul făcând aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. j) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7094 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-au dispus următoarele:

"Admite excepția necompetenței materiale a judecătoriei. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant D. - și pe pârât SOCIETATEA C. S.A., în favoarea Tribunalului București. Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării incidentului procedural."

S-a reținut, în esență, de către Judecătorie că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Or, capătul III de cerere avea o valoare de 35.860.000 RON și se întemeia pe aceleași fapte ilicite reclamate și prin primul capăt de cerere, astfel încât, indiferent dacă se lua sau nu decizia disjungerii acestei cereri, capătul trei de cerere a atras competența tribunalului de soluționare a tuturor capetelor de cerere.

Pe cale de consecință, având în vedere că al treilea capăt de cerere este evaluabil în bani și că valoarea acestuia depășește pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., s-a apreciat că, în speță, competența materială de soluționare a întregii cauze revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 184 din 16 iunie 2016, a stabilit că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă material în judecarea pricinii.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința nr. 16076 din 29 septembrie 2016, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul D..

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 1938 din 18 mai 2017, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant D., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurentul-reclamant D., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Intimata-pârâta C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, raportat la art. 21 alin. (3), la art. 16 alin. (1) și la art. 126 alin. (3) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 332 din 2 noiembrie 2017 a admis recursul, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta C. S.A. și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială de soluționare a recursului.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța s-a raportat la dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la alin. (4) al art. 483 C. proc. civ., la art. 483 alin. (4) C. proc. civ. și la decizia nr. 369/2017 pronunțată de Curtea Constituțională.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 1938 din 18 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 iunie 2018.