ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1678/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială la 09.07.2003, sub nr. x/2003, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Banca Română de Scont S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de credit nr. x/09.02.2001 pentru lipsa totală a consimțământului la încheierea acestuia; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe art. 948 și urm. C. civ., art. 111 și art. 274 C. proc. civ.

Intimata a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să îl oblige pe reclamantul A. să-i plătească intimatei suma de 13.000.000.000 RON, cu titlu de desdăunare, precum și dobânda legală aferentă, până la stingerea integrală a datoriei.

În drept, a invocat art. 992 și art. 998 C. civ. de la 1864.

Prin sentința comercială nr. 117/14.11.2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2004.

Prin încheierea din 29.01.2004, Tribunalul București, secția comercială a suspendat judecata cauzei, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., iar la 01.10.2004 a repus cauza pe rol; ulterior, la termenul din 24.02.2005 a suspendat pricina, în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei penale nr. 13/P/2004, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La 25.08.2014, pârâta a formulat cerere de redeschidere a judecății, care a fost respinsă, prin încheierea din 13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 469/R/31.10.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis recursul, a casat încheierea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării cererii de repunere pe rol.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 14.11.2016.

Prin încheierea din 13.12.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării judecății.

La 02.04.2018, pârâta a formulat cerere de redeschidere și continuare a judecății cauzei, iar prin încheierea din 24.05.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a redeschis judecata, ca urmare a soluționării definitive a cauzei penale, prin decizia nr. 424/A/22.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1823/20.06.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea principală și a constatat nulitatea absolută a contractului de credit nr. x/09.02.2001 emis de Banca Română de Scont S.A. și a respins cererea reconvențională.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că este lovit de nulitate absolută contractul de credit nr. x/09.02.2001, deoarece nu a fost semnat de către reclamant, în calitate de împrumutat, așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 120/06.05.2019 efectuat de către I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, că nu a fost încheiat pentru o cauză licită, având în vedere că prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunțată în dosarul penal nr. x/2010, s-a stabilit că în sumele de bani ce au constituit prejudiciul B.R.S. produs prin delapidare, intră și sumele ce fac obiectul prezentului contract, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 948 C. civ. pentru validitatea actului.

În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a reținut în esență că din probatoriul administrat a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, având în vedere că plățile din 09.02.2001 nu au fost efectuate din eroare, ci prin alimentarea conturilor lui B. și C., sume ce au fost ulterior utilizate pentru rambursarea de credite acordate fără respectarea normelor legale de creditare, paguba nefiind identificată în final în patrimoniul B.R.S.

Prima instanță a mai reținut că pârâta nu a probat îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului și nici legătura de cauzalitate între îmbogățirea reclamantului și sărăcirea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe civile pârâta a declarat apel, criticând exclusiv dispoziția dată asupra cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 734A/08.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul pârâtei.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență că cererea reconvențională a fost analizată în temeiul normelor legale referitoare la plata nedatorată, astfel cum această instituție era reglementată în vechiul C. civ., la art. 992, aplicabil față de data încheierii contractului de credit și că prin apelul declarat nu au fost invocate critici sub acest aspect.

Instanța de apel a mai reținut că principala critică a apelantei se referă la aprecierea eronată a probelor administrate, respectiv a raportului de expertiză întocmit în dosarul penal, care învederează fără dubiu că suma de bani ce a făcut obiectul creditului acordat reclamantului a fost rambursată băncii, context în care aceasta nu îi mai poate fi solicitată din nou.

Faptul că, în desfășurarea unei activități ilicite complexe, alte persoane, reprezentanți ai apelantei însăși la acel moment, au direcționat sumele de bani respective către acoperirea altor credite fictive, reprezintă un aspect distinct de raporturile juridice născute între pârâtă și reclamant în urma acordării creditului pe temeiul unui contract lovit de nulitate.

În acest sens, patrimoniul băncii a fost lezat nu prin utilizarea de către reclamant a sumei de bani ce a format obiectul creditului identificat cu nr. 43, ci prin operațiunile ilicite subsecvente, de care sunt responsabili chiar reprezentanții apelantei, aspect ce excedează obiectului prezentului dosar.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că art. 370 Codul comercial nu este aplicabil în speță, acesta având în vedere efectele contractului de cont curent, iar sub acest aspect cererea de apel nu conține un raționament juridic coerent, apelanta invocând textul de lege în sprijinul criticii cu privire la o pretinsă concluzie a instanței de fond, în sensul că parțial suma de bani aparține F.R.G.C. și nu B.R.S. Or, sentința apelată nu conține o asemenea afirmație.

Împotriva acestei decizii, pârâta Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

După prezentarea situației de fapt cu privire la condițiile în care a fost obținut creditul de către reclamant, arătând caracterul ilicit al faptelor reclamate, recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat întregul probatoriu administrat, cu referire la expertiza care confirmă prejudiciul nerecuperat, determinat din cauza plăților ilicite din creditul 43 efectuate de reclamant, ci transmis către alte credite ale B.R.S., nerambursate.

În continuare, recurenta a relevat că prejudiciul produs de intimat nu a fost recuperat și că acesta este actual și cert, rezultând că instanțele de fond au interpretat greșit probele de la dosar, cererii reconvenționale înseși, ca act juridic, fiindu-i schimbată natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, fapt ce atrage admiterea recursului și, în consecință, a cererii reconvenționale, dată fiind incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a mai invocat și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia a arătat că instanța de apel avea obligația legală de a administra probatoriul necesar în cauză și de a analiza pe fond temeiul de drept reprezentat de art. 998 C. civ. de la 1864.

De altfel, a mai relevat recurenta că instanța de apel doar a reținut că prima instanță a analizat corect cererea reconvențională prin prisma art. 992 C. civ., însă nu este suficient, având în vedere că tribunalul nu face o analiză, potrivit probelor din dosar, a admisibilității cererii pârâtei și prin prisma art. 998 C. civ., iar ambele motive trebuia să fie tratate ca atare în funcție de probatoriul administrat, mai ales că la nivelul anului 2003 nu exista expertiza judiciară contabilă din dosarul penal și nici decizia penală nr. 424/A/22.03.2018.

Prin urmare, apreciază recurenta că instanța de apel nu și-a îndeplinit obligațiile legale, conform art. 295 C. proc. civ. de la 1865, fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care reglementează sancțiunea procesuală în condițiile de la art. 105 alin. (2) din același Cod.

A mai relevat că analiza probatorie a fost insuficientă, că este nefondată prezumția instanței cu privire la inexistența prejudiciului, fiind contrară stării de fapt reclamate și probate, precum și în contradicție cu art. 1003 C. civ., referitor la răspunderea solidară a persoanelor participante la prejudiciu.

Ultima critică invocată de recurentă vizează incidența art. 370 Codul comercial, în baza căruia a revendicat proprietatea sumelor de bani aflate în discuție, fiind relevante și deciziile nr. 4/04.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și nr. 285/18.05.2020 a Curții de Apel București.

Intimatul a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situația în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea naturii sau înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Cenzura instanței de recurs, în cazul în care se invocă acest motiv de nelegalitate nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înțeles al termenilor cuprinși în act, astfel încât s-a ajuns la o calificare greșită din punct de vedere legal al actului dedus judecății, interpretare care nu este conformă legii și intenției părților.

Or, recurenta, prin argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs, se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii reconvenționale și a interpretării greșite a probelor, cu scopul de a repune în discuție concludența acestora, aspecte care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost argumentat din perspectiva neanalizării pe fond a cererii reconvenționale cu privire la incidența art. 998 C. civ. de la 1864, astfel că instanța de apel nu și-a îndeplinit obligațiile legale de la art. 295 C. proc. civ. Critica recurentei nu poate fi reținută.

Din actele de la dosar reiese că recurenta a învestit prima instanță cu o cerere reconvențională, întemeiată pe art. 992 și art. 998 C. civ. de la 1864. Dincolo de împrejurarea că cele două temeiuri se exclud și nu pot constitui concomitent fundamentul aceleiași acțiuni, tribunalul a făcut o analiză a cererii fundamentată exclusiv pe dispozițiile art. 992 C. civ., iar această soluție nu a fost contestată cu ocazia apelului declarat, context în care temeiul juridic s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, ca fiind art. 992 C. civ., chestiune ce nu mai poate fi repusă în discuție.

Susținerile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la insuficienta analiză a probatoriului, cu privire la demonstrarea existenței prejudiciului, nu pot fi primite, întrucât sunt aspecte de netemeinicie ce nu se încadrează în prevederile și exigențele acestei căi de atac, prin care se analizează doar nelegalitatea deciziei recurate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În ceea ce privește ultima critică referitoare la încălcarea art. 370 Codul comercial, se reține că instanța de apel în mod corect a justificat inaplicabilitatea textului de lege evocat, arătând că apelul nu se raportează la o dezlegare dată de prima instanță, ci este o reașezare a fundamentului juridic al cererii, inaplicabil în cauză.

Așadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare împotriva deciziei civile nr. 734A/08.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.