ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 3 octombrie 2018
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. de dosar x/2012 la data de 14 decembrie 2012, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat:
să se constate - în raport de dispozițiile din Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992 - nulitatea absolută a art. 5 pct. 1 lit. a), art. 6 pct. 1 lit. a) (teza finală) și lit. b), pct. 4, 5, 6, 8, art. 7, art. 8 pct. 2, 3, art. 10.1.1. lit. b), art. 10.1.6., 10.1.7., 10.1.8., art. 10.4., art. 13, art. 14, art. 18 pct. 6 din contractul de credit bancar nr. x/17.04.2008 încheiat între părți;
să se constate că, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, precum și de dispozițiile din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda legală datorată în baza contractului mai sus menționat este de 6,9%, începând cu data încheierii contractului și până în data de 21.09.2010 și urmează a fi calculată după formula (EURIBOR + 4,85%), începând cu data de 21.09.2010 și până la finalul perioadei de creditare;
să se constate, în raport de cele arătate la pct. 1 și 2 de mai sus, că, începând din data de 1 mai 2010 (data sistării plăților, ca urmare a atitudinii contractuale abuzive a intimatei), contractul de credit bancar nr. x/17.04.2008 încheiat între părți este suspendat din culpa exclusivă a pârâtei prin ridicarea excepției de neexecutare determinate de reaua-credință contractuală a pârâtei, și, deci, nici o dobândă sau penalizare nu le poate fi imputată începând cu această dată și până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile care să stabilească situația legală a contractului în discuție;
pe baza celor mai sus arătate, să se stabilească cuantumul total al creditului restant legal datorat pârâtei (incluzând suma principală plus dobânzi), în baza contractului de credit bancar nr. x/17.04.2008 la data pronunțării hotărârii și să se dispună reeșalonarea creditului restant - ținând cont și de sumele deja rambursate - începând cu data pronunțării hotărârii și până la data ce va fi stabilită ca urmare a prelungirii contractului cu perioada corespunzătoare suspendării sale în condițiile menționate la punctul 3 de mai sus).
Prin sentința civilă nr. 1970 din 19 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012 Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1970 din 19 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și intimata-pârâtă C. S.A.
A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și constată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a), b), pct. 4 și 5, art. 13 pct. 1, 2, 3, 6 și art. 14 din contract.
Prin decizia civilă nr. 557R/2016 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca tardiv formulat.
Prin încheierea din camera de consiliu din 07 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunțată de aceeași instanță, formulată de intimata-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A. și cu intimata-reclamantă B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D..
Prin decizia nr. 158 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul de recurs a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind înregistrat la 06 iulie 2018.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege".
În temeiul acestui text de lege, Înalta Curte este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, Curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
Prevederile legale anterior menționate consacră exclusivitatea de competență a curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel și în primă instanță.
Totodată, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, "Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel".
Acest text de lege dă expresie principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, conform căruia învestirea instanțelor de control judiciar se face din treaptă în treaptă.
Pornind de la aceste considerații principiale, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din camera de consiliu din 07 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului București este Curtea de Apel București, rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 158 alin. (3), raportat la art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2018.