ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1728/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 46 din 26 martie 2009, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de C.C., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și B.R.D. – G.S.G. SA București și în consecință a anulat Hotărârea nr. 628 din 22 octombrie 2008 emisă de C.N.C.D. și a obligat pârâta B.R.D. – G.S.G. SA să încheie cu reclamantul un contract de credit în baza cererii de credit din 21 februarie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele: La data de 21 februarie 2008, reclamantul s-a adresat B.R. – A.B.B., solicitând acordarea unui credit în cuantum de 4200 lei pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziționării unui autoturism, credit a cărei dobândă este suportată de stat prin bugetul A.N.P.H., conform art. 27 din Legea nr. 448/2006.

Au fost anexate cererii documentele specifice necesare, potrivit normelor băncii înscrise în anexa 27 din instrucțiunea „credite persoane fizice", respectiv decizia de încadrare în grad de handicap și adeverința conținând acordul A.N.R.P. pentru plata dobânzii, în situația în care solicitantul va fi acceptat în vederea acordării creditului. Cererea a fost supusă procedurii standard de analiză prin introducerea în sistem a informațiilor puse la dispoziție de solicitant, decizia emisă în urma acestei aplicații informatice stabilind că petentul ar fi avut un grad de îndatorare de 33% din venitul lunar, nivel ridicat pentru o persoană cu nevoi speciale și cu posibilități financiare reduse, de 520 lei/lună.

Întrucât solicitantul suferă de o boală psihică și are posibilități financiare reduse, consilierul de credite, fără a avea pregătirea medicală necesară, a manifestat îndoieli cu privire la caracterul neviciat al consimțământului acestuia, în condițiile în care prezenta diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu manifestări impulsive cverulente post Tec, intelect inegal dezvoltat. Având în vedere considerentele sentinței nr. 38 din 7 aprilie 2008, reclamantul a sesizat C.N.C.D. pentru a fi obligată instituția de credit la aprobarea creditului, arătând că are discernământ, are permis de conducere și prezintă garanții pentru restituirea acestuia. Prin hotărârea nr. 628 din 22 octombrie 2008 s-a stabilit că faptele prezentate nu întrunesc elementele constitutive ale diminuării prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, dispunându-se clasarea dosarului și măsurile administrative corespunzătoare. C.N.C.D. a reținut, că afecțiunea psihică nu a constituit un obiter dictum decisiv pentru respingerea cererii, de vreme ce, pe de o parte, cererea a fost preluată de un angajament al băncii și a fost procesată, iar pe de altă parte, a fost supusă ulterior analizei prin intermediul unei aplicații informatice care operează pe baza unor indicatori obiectivi, corelativi venitului realizat, cheltuielilor angajate de solicitant, valorii creditului, perioadei de rambursare și gradului total de îndatorare. Nemulțumit de această hotărâre, reclamantul a declanșat acest litigiu, iar față de situația de fapt prezentată, pe baza actelor dosarului și în raport cu prevederile art. 2 din O.G.

nr. 137/2000, art. 14 din C.E.D.O., jurisprudența C.E.D.O., Jurisprudența C.J.C.E. și Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, instanța a concluzionat că acțiunea reclamantului este întemeiată, întrucât gradul de îndatorare stabilit de instituția bancară pârâtă (33%) este inferior celui maxim stabilit de B.N.R. (40%), iar reclamantul nu mai are alți membrii ai familiei față de care să fie obligat la întreținere. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 42 alin. (1) din Regulamentul nr. 3/2007, completat și modificat prin Regulamentul nr. 11/2008, acestea fiind ulterioare datei soluționării cererii, la a cărei procesare s-a avut în vedere, de altfel, numai valoarea pensiei de care beneficiază reclamantul, fără a fi reținută și marja de 20% față de un an anterior, ca referință vizată de respectivele dispoziții.

În aceste împrejurări, având în vedere și faptul că nu s-a dovedit existența unei reglementări a băncii privind nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, diferite de cele ale B.N.R., s-a constatat că sub aspect formal, reclamantul se încadra în condițiile generale și speciale de acordare a creditului, iar schimbarea atitudinii reprezentanților instituției de credit capătă în acest context valențe concludente calificării naturii discriminatorii a refuzului practicat, o influență hotărâtoare având în acest sens situația personală a acestuia, aceea de persoană cu handicap psihic. Apreciind existența unei fapte de discriminare prin restricția acordării creditului întemeiată pe această situație a reclamantului, instanța a anulat Hotărârea nr. 628 din 22 octombrie 2008, iar pentru restabilirea situației anterioare, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3), teza finală din O.G.

nr. 137/2000, republicată, a obligat instituția de credit pârâtă să încheie contractul de credit, conform cererii formulate de reclamant în acest sens. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C.N.C.D. și B.R.D. – G.S.G. SA. Prin Decizia nr. 5148 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de C.N.C.D. și B.R.D. – G.S.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 46 din 26 martie a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a modificat în tot sentința atacată și în fond a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 38 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 98/32/2008, devenită irevocabilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu A.N.P.H., M.M.F.E.Ș. și B.R.D., având ca obiect obligarea băncii la acordarea unui credit. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că respingerea cererii de acordare a creditului, în raport cu normele de creditare privitoare la venituri și criteriile de eligibilitate, nu face aplicabile dispozițiile legii contenciosului administrativ, potrivit cărora se poate adresa instanței specializate numai persoana vătămată de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri.

Prin aceeași hotărâre s-a apreciat că reclamantul are la îndemână o acțiune de drept comun în obligarea băncii la acordarea creditului, dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile de creditare, iar pentru pretinsa discriminare dată de handicapul său are posibilitatea de a se adresa C.N.C.D., în condițiile art. 2 și art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000. Având în vedere aceste din urmă alegații, la 2 iunie 2008 reclamantul a sesizat C.N.C.D., solicitând constatarea unei fapte de discriminare, circumstanțiată prin refuzul acordării creditului pe motivul handicapului. Prin hotărârea nr. 628 din 22 octombrie 2008, C.N.C.D. a decis că faptele prezentate nu întrunesc elementele constitutive ale unei discriminări, prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, dispunând clasarea dosarului. Această hotărâre a format obiectul controlului de legalitate în prezentul dosar, astfel că, în absența identității de cauză în privința pretențiilor reclamantului vizând obligarea B.R.D. la acordarea creditului, incidența excepției autorității de lucru judecat nu poate fi reținută. Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat doar atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, tripla identitate de obiect, cauză și părți fiind constituită, așadar, ca și condiție a existenței autorității de lucru judecat. Principiul autorității lucrului judecat împiedică, din motiv de ordine publică și de securitate a raporturilor juridice, contrazicerea unei hotărâri judecătorești definitive printr-o altă hotărâre.

Excepția lucrului judecat are ca efect împiedicarea contradicțiilor între ceea ce s-a dispus ori s-ar dispune, respectiv între dispozițiile hotărârilor, spre deosebire de prezumția lucrului judecat, care presupune numai identitatea de chestiuni litigioase tranșate prin hotărâre. Această prezumție simplifică dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv și evocă efectul pozitiv al lucrului judecat, asigurând consecvența în judecată, așa încât, rezolvându-se în fond o a doua acțiune, se vor respecta constatările făcute în primul proces. Prin urmare, din perspectiva acestei prezumții, se impunea a fi avute în vedere statuările primei hotărâri, circumscrise inaplicabilității dispozițiilor legii contenciosului administrativ în privința refuzului de acordare a creditului întemeiat pe normele de creditare privitoare la venituri și criteriile de eligibilitate.

În acest condiții, recurgând la mijloacele procesuale puse la îndemâna sa de art. 161 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și de art. 129 C. proc. civ., judecătorul fondului era îndrituit să pună în discuția părților, să dispună măsura citării în proces a B.R.D. doar în calitatea sa de autoare a pretinsei fapte discriminatorii, calitate în care a participat și în procedura jurisdicțională desfășurată în condițiile O.G. nr. 137/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 324/2006.

Examinarea în concret a modalității de determinare a gardului de îndatorare și a criteriilor de eligibilitate pentru accesarea unui credit de la o persoană juridică de drept privat excede competenței instanței specializate de contencios administrativ, în ipoteza constatării existenței unui tratament discriminatoriu nejustificat aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară presupunând doar reanalizarea cererii de creditare și nicidecum obligarea instituției de credit la încheierea unui astfel de contract. Cu toate acestea, în raport cu obiectul acțiunii reclamantului, instanța fiind investită să exercite controlul de legalitate în privința Hotărârii nr. 628 din 22 octombrie 2008, emisă de C.N.C.D., în condițiile O.G.

nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi reținută. Sub aspectul fondului cauzei, s-a reținut în mod greșit existența unui tratament discriminatoriu nejustificat, refuzul acordării creditului în vederea achiziționării unui autoturism fiind conform cu normele legale incidente în cauză și cu politica de risc a băncii. Prin urmare, în scopul analizei existenței unei discriminări, instanța era datoare să determine persoanele ce vor fi comparate și să verifice dacă o altă persoană fizică, aflată în aceeași situație, respectiv care a solicitat același tip de credit, are aceeași vârstă și aceleași venituri ca și reclamantul și nu are alte persoane în întreținere, ar fi obținut o decizie favorabilă la solicitarea de acordare a creditului în urma analizării cererii și informațiilor solicitate.

Or, actele dosarului atestă cu certitudine faptul că cererea reclamantului a fost preluată de un angajat al B.R.D. și supusă procedurii standard de analiză a oricărei cereri de credit. Această analiză se face prin intermediul unei aplicații informatice care operează pe baza unor indicatori obiectivi: venitul realizat, vârsta și cheltuielile angajate de solicitant, valoarea creditului, perioada de rambursare, gradul total de îndatorare. Împotriva Deciziei nr. 5148 din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire C.C. în temeiul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. Prin cererea de revizuire revizuentul susține că, din punctul său de vedere actele depuse la dosar de B.R.D.

– G.S.G. SA, de acordare a creditelor pentru persoanele cu handicap, sunt neconforme cu prevederile legale, respectiv art. 27 din Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. De asemenea, se precizează faptul că în mod nejustificat și nelegal ia fost refuzată acordarea unui credit de către B.R.D. – G.S.G. SA, în condițiile în care îndeplinea cerințele Legii nr. 448/2006, republicată. Intimata B.R.D. – G.S.G. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât motivele acestei cereri, astfel cum a fost formulată de revizuent, nu pot fi încadrate în niciunul din cele 9 cazuri prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 și 323 alin. (1) C. proc. civ., reține faptul că revizuirea este formulată împotriva unei hotărâri rămase definitive, dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, însă motivele acestei cereri nu pot fi încadrate în niciunul dintre cele 9 cazuri prevăzute de Codul de procedură civilă ci vizează aspecte legate de soluționarea cauzei în fond, dorindu-se în realitate o rejudecare a recursului și pronunțarea unei decizii favorabile. Această situație contravine principiului securității raporturilor juridice care implică respectarea principiului res judicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei, în acest sens fiind și jurisprudența constantă a C.E.D.O.

(cauza M. împotriva României, la 29 iulie 2008). Prin urmare, având în vedere considerentele expuse se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că va fi respinsă cererea de revizuire ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de C.C. împotriva Deciziei nr. 5148 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.