ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1728/2010

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 46 din 26 martie 2009, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de C.C., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D.

și B.R.D. – G.S.G. SA București și în consecință a anulat Hotărârea nr. 628 din

22 octombrie 2008 emisă de C.N.C.D. și a obligat pârâta B.R.D. – G.S.G. SA să

încheie cu reclamantul un contract de credit în baza cererii de credit din 21

februarie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre,

judecătorul fondului a reținut următoarele:

La data de 21 februarie 2008,

reclamantul s-a adresat B.R. – A.B.B., solicitând acordarea unui credit în

cuantum de 4200 lei pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziționării unui

autoturism, credit a cărei dobândă este suportată de stat prin bugetul A.N.P.H.,

conform art. 27 din Legea nr. 448/2006. Au fost anexate cererii documentele

specifice necesare, potrivit normelor băncii înscrise în anexa 27 din

instrucțiunea „credite persoane fizice", respectiv decizia de încadrare în

grad de handicap și adeverința conținând acordul A.N.R.P. pentru plata

dobânzii, în situația în care solicitantul va fi acceptat în vederea acordării

creditului.

Cererea a fost supusă procedurii

standard de analiză prin introducerea în sistem a informațiilor puse la

dispoziție de solicitant, decizia emisă în urma acestei aplicații informatice

stabilind că petentul ar fi avut un grad de îndatorare de 33% din venitul

lunar, nivel ridicat pentru o persoană cu nevoi speciale și cu posibilități

financiare reduse, de 520 lei/lună.

Întrucât solicitantul suferă de o

boală psihică și are posibilități financiare reduse, consilierul de credite,

fără a avea pregătirea medicală necesară, a manifestat îndoieli cu privire la

caracterul neviciat al consimțământului acestuia, în condițiile în care

prezenta diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu manifestări

impulsive cverulente post Tec, intelect inegal dezvoltat.

Având în vedere considerentele

sentinței nr. 38 din 7 aprilie 2008, reclamantul a sesizat C.N.C.D. pentru a fi

obligată instituția de credit la aprobarea creditului, arătând că are

discernământ, are permis de conducere și prezintă garanții pentru restituirea

acestuia.

Prin hotărârea nr. 628 din 22

octombrie 2008 s-a stabilit că faptele prezentate nu întrunesc elementele

constitutive ale diminuării prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

dispunându-se clasarea dosarului și măsurile administrative corespunzătoare.

C.N.C.D. a reținut, că afecțiunea

psihică nu a constituit un obiter dictum decisiv pentru respingerea cererii, de

vreme ce, pe de o parte, cererea a fost preluată de un angajament al băncii și

a fost procesată, iar pe de altă parte, a fost supusă ulterior analizei prin

intermediul unei aplicații informatice care operează pe baza unor indicatori

obiectivi, corelativi venitului realizat, cheltuielilor angajate de solicitant,

valorii creditului, perioadei de rambursare și gradului total de îndatorare.

Nemulțumit de această hotărâre,

reclamantul a declanșat acest litigiu, iar față de situația de fapt prezentată,

pe baza actelor dosarului și în raport cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000,

art. 14 din C.E.D.O., jurisprudența C.E.D.O., Jurisprudența C.J.C.E. și

Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, instanța a concluzionat că acțiunea

reclamantului este întemeiată, întrucât gradul de îndatorare stabilit de

instituția bancară pârâtă (33%) este inferior celui maxim stabilit de B.N.R.

(40%), iar reclamantul nu mai are alți membrii ai familiei față de care să fie

obligat la întreținere.

În cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 42 alin. (1) din Regulamentul nr. 3/2007, completat și

modificat prin Regulamentul nr. 11/2008, acestea fiind ulterioare datei

soluționării cererii, la a cărei procesare s-a avut în vedere, de altfel, numai

valoarea pensiei de care beneficiază reclamantul, fără a fi reținută și marja

de 20% față de un an anterior, ca referință vizată de respectivele dispoziții.

În aceste împrejurări, având în

vedere și faptul că nu s-a dovedit existența unei reglementări a băncii privind

nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, diferite de cele

ale B.N.R., s-a constatat că sub aspect formal, reclamantul se încadra în

condițiile generale și speciale de acordare a creditului, iar schimbarea

atitudinii reprezentanților instituției de credit capătă în acest context

valențe concludente calificării naturii discriminatorii a refuzului practicat,

o influență hotărâtoare având în acest sens situația personală a acestuia,

aceea de persoană cu handicap psihic.

Apreciind existența unei fapte de

discriminare prin restricția acordării creditului întemeiată pe această

situație a reclamantului, instanța a anulat Hotărârea nr. 628 din 22 octombrie

2008, iar pentru restabilirea situației anterioare, în baza dispozițiilor art. 20

alin. (3), teza finală din O.G. nr. 137/2000, republicată, a obligat instituția

de credit pârâtă să încheie contractul de credit, conform cererii formulate de

reclamant în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții C.N.C.D. și B.R.D. – G.S.G. SA.

Prin Decizia nr. 5148 din 17

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal a admis recursurile declarate de C.N.C.D. și B.R.D. – G.S.G. SA,

împotriva sentinței civile nr. 46 din 26 martie a Curții de Apel Bacău, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal și a modificat în tot sentința atacată și

în fond a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta

Curte a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepțiile autorității

de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 38 din 7 aprilie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 98/32/2008, devenită

irevocabilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.C., în

contradictoriu cu A.N.P.H., M.M.F.E.Ș. și B.R.D., având ca obiect obligarea

băncii la acordarea unui credit.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța a reținut că respingerea cererii de acordare a creditului, în raport

cu normele de creditare privitoare la venituri și criteriile de eligibilitate,

nu face aplicabile dispozițiile legii contenciosului administrativ, potrivit

cărora se poate adresa instanței specializate numai persoana vătămată de către

o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termen a unei cereri.

Prin aceeași hotărâre s-a apreciat

că reclamantul are la îndemână o acțiune de drept comun în obligarea băncii la

acordarea creditului, dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile de

creditare, iar pentru pretinsa discriminare dată de handicapul său are

posibilitatea de a se adresa C.N.C.D., în condițiile art. 2 și art. 10 lit. d)

din O.G. nr. 137/2000.

Având în vedere aceste din urmă

alegații, la 2 iunie 2008 reclamantul a sesizat C.N.C.D., solicitând

constatarea unei fapte de discriminare, circumstanțiată prin refuzul acordării

creditului pe motivul handicapului.

Prin hotărârea nr. 628 din 22

octombrie 2008, C.N.C.D. a decis că faptele prezentate nu întrunesc elementele

constitutive ale unei discriminări, prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

dispunând clasarea dosarului.

Această hotărâre a format obiectul

controlului de legalitate în prezentul dosar, astfel că, în absența identității

de cauză în privința pretențiilor reclamantului vizând obligarea B.R.D. la

acordarea creditului, incidența excepției autorității de lucru judecat nu poate

fi reținută.

Potrivit art. 1201 C. civ., este

lucru judecat doar atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute

de ele și în contra lor în aceeași calitate, tripla identitate de obiect, cauză

și părți fiind constituită, așadar, ca și condiție a existenței autorității de

lucru judecat.

Principiul autorității lucrului

judecat împiedică, din motiv de ordine publică și de securitate a raporturilor

juridice, contrazicerea unei hotărâri judecătorești definitive printr-o altă

hotărâre. Excepția lucrului judecat are ca efect împiedicarea contradicțiilor

între ceea ce s-a dispus ori s-ar dispune, respectiv între dispozițiile

hotărârilor, spre deosebire de prezumția lucrului judecat, care presupune numai

identitatea de chestiuni litigioase tranșate prin hotărâre. Această prezumție

simplifică dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv și evocă

efectul pozitiv al lucrului judecat, asigurând consecvența în judecată, așa

încât, rezolvându-se în fond o a doua acțiune, se vor respecta constatările

făcute în primul proces.

Prin urmare, din perspectiva acestei

prezumții, se impunea a fi avute în vedere statuările primei hotărâri,

circumscrise inaplicabilității dispozițiilor legii contenciosului administrativ

în privința refuzului de acordare a creditului întemeiat pe normele de

creditare privitoare la venituri și criteriile de eligibilitate.

În acest condiții, recurgând la

mijloacele procesuale puse la îndemâna sa de art. 161 teza a II-a din Legea nr.

554/2004 și de art. 129 C. proc. civ., judecătorul fondului era îndrituit să

pună în discuția părților, să dispună măsura citării în proces a B.R.D. doar în

calitatea sa de autoare a pretinsei fapte discriminatorii, calitate în care a

participat și în procedura jurisdicțională desfășurată în condițiile O.G. nr. 137/2000,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 324/2006. Examinarea în concret a

modalității de determinare a gardului de îndatorare și a criteriilor de

eligibilitate pentru accesarea unui credit de la o persoană juridică de drept

privat excede competenței instanței specializate de contencios administrativ,

în ipoteza constatării existenței unui tratament discriminatoriu nejustificat

aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară presupunând

doar reanalizarea cererii de creditare și nicidecum obligarea instituției de

credit la încheierea unui astfel de contract.

Cu toate acestea, în raport cu

obiectul acțiunii reclamantului, instanța fiind investită să exercite controlul

de legalitate în privința Hotărârii nr. 628 din 22 octombrie 2008, emisă de C.N.C.D.,

în condițiile O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare,

excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi reținută.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a

reținut în mod greșit existența unui tratament discriminatoriu nejustificat,

refuzul acordării creditului în vederea achiziționării unui autoturism fiind

conform cu normele legale incidente în cauză și cu politica de risc a băncii.

Prin urmare, în scopul analizei

existenței unei discriminări, instanța era datoare să determine persoanele ce

vor fi comparate și să verifice dacă o altă persoană fizică, aflată în aceeași

situație, respectiv care a solicitat același tip de credit, are aceeași vârstă

și aceleași venituri ca și reclamantul și nu are alte persoane în întreținere,

ar fi obținut o decizie favorabilă la solicitarea de acordare a creditului în

urma analizării cererii și informațiilor solicitate.

Or, actele dosarului atestă cu

certitudine faptul că cererea reclamantului a fost preluată de un angajat al B.R.D.

și supusă procedurii standard de analiză a oricărei cereri de credit. Această

analiză se face prin intermediul unei aplicații informatice care operează pe

baza unor indicatori obiectivi: venitul realizat, vârsta și cheltuielile

angajate de solicitant, valoarea creditului, perioada de rambursare, gradul

total de îndatorare.

Împotriva Deciziei nr. 5148 din 17

noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire C.C. în

temeiul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire

revizuentul susține că, din punctul său de vedere actele depuse la dosar de B.R.D.

– G.S.G. SA, de acordare a creditelor pentru persoanele cu handicap, sunt

neconforme cu prevederile legale, respectiv art. 27 din Legea nr. 448/2006,

republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap.

De asemenea, se precizează faptul că

în mod nejustificat și nelegal ia fost refuzată acordarea unui credit de către

B.R.D. – G.S.G. SA, în condițiile în care îndeplinea cerințele Legii nr. 448/2006,

republicată.

Intimata B.R.D. – G.S.G. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire,

întrucât motivele acestei cereri, astfel cum a fost formulată de revizuent, nu

pot fi încadrate în niciunul din cele 9 cazuri prevăzute de art. 322 C. proc.

civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 și 323 alin.

(1) C. proc. civ., reține faptul că revizuirea este formulată împotriva unei

hotărâri rămase definitive, dată de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul, însă motivele acestei cereri nu pot fi încadrate în niciunul dintre

cele 9 cazuri prevăzute de Codul de procedură civilă ci vizează aspecte legate

de soluționarea cauzei în fond, dorindu-se în realitate o rejudecare a

recursului și pronunțarea unei decizii favorabile.

Această situație contravine

principiului securității raporturilor juridice care implică respectarea

principiului res judicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să

solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii,

și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei,

în acest sens fiind și jurisprudența constantă a C.E.D.O. (cauza M. împotriva

României, la 29 iulie 2008).

Prin urmare, având în vedere

considerentele expuse se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 322 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că va fi respinsă cererea de

revizuire ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de C.C. împotriva Deciziei nr. 5148 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 martie 2010.