ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G. a

chemat în judecată pe pârâții A.N.P.H., D.S.G., în nume propriu și în calitate

de președinte al A.N.P.H., B.E.R., în nume propriu și în calitate de

vicepreședinte al A.N.P.H., T.D., în nume propriu și în calitate de secretar al

A.N.P.H., Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în

cauză să dispună:

- obligarea pârâților

de rang 1 și 2 să-i elibereze angajamentul de plată a dobânzii, începând cu

data de 17 septembrie 2008, data contractului de credit bancar încheiat de

reclamant cu B.C.R., sub sancțiunea aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalități de 50 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- obligarea pârâților

de rang 1 și 2 să încheie contractul privind angajamentul de plată, începând cu

data de 17 septembrie 2008, sub sancțiunea aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalități de 50 lei/zi de întârziere;

- obligarea pârâtului

de rang 1 de a suporta dobânda aferentă creditului, conform coeficientului

anexă la contractul de credit, începând cu data de 22 octombrie 2008, data

primei rate, și până la 22 septembrie 2013, data ultimei rate, sub sancțiunea

aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalități de 50 lei/zi de întârziere;

- obligarea pârâților

de rang 1 - 4 la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale și

cheltuieli de judecată.

În cauză au formulat

întâmpinări pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, A.N.P.H.

și Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a invocat excepția neîndeplinirii

procedurii administrative prealabile, precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Pârâta A.N.P.H. a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane

fizice, în raport de prevederile art. 5 din O.G. nr. 14/2003.

Pe fondul cauzei,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, întrucât acesta nu a

respectat ordinea derulării procedurii de obținere a subvenționării dobânzii

bancare.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față

de dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 11 mai 2009, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Finanțelor Publice și a

respins acțiunea formulată de reclamant față de aceștia; instanța a respins ca

nefondată acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu ceilalți

pârâți.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că reclamantul

este beneficiarul unui certificat de încadrare în gradul 1 de handicap.

Reclamantul a

încheiat un contract de vânzare - cumpărare pentru un autoturism, la prețul de

10.000 euro și s-a obligat să plătească prețul la data obținerii acordului de

consimțământ din partea instituției de credit, respectiv a obținerii

angajamentului de plată din partea A.N.P.H. pentru suportarea plății dobânzii

creditului de care beneficiază.

La data de 17

septembrie 2008, reclamantul a încheiat cu B.C.R. contract de credit bancar

pentru suma de 36.494 lei și a adresat mai multe cereri A.N.P.H. pentru

emiterea angajamentului de plată a dobânzii, cereri care i-au fost respinse pe

considerentul că nu a respectat procedura legală.

Prima instanță a apreciat

că soluția adoptată de A.N.P.H. este legală, întrucât reclamantul nu a urmat

procedura de obținere a subvenționării dobânzii la creditul contractat,

procedură reglementată de Legea nr. 448/2006.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct.

5, 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., modificarea sa, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de

atac, recurentul susține că hotărârea judecătorească atacată este nelegală și

netemeinică.

În concret,

recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate:

1) Instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant a pârâtei A.N.P.H.,

respectiv a consilierului juridic al acestei autorități publice, în ceea ce

privește reprezentarea pârâților persoane fizice;

2) Curtea nu a ținut

seama de faptul că suma de 10.000 euro a fost virată direct în contul

vânzătorului F.C. la data de 26 septembrie 2008, motiv pentru care nu se putea

reține că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la o dată anterioară și că

nu a fost respectată procedura pentru subvenționarea creditului;

3) Hotărârea primei

instanțe cuprinde motive teoretice, străine de natura pricinii;

4) Instanța de fond a

depășit atribuțiile puterii judecătorești prin instituirea unei noi obligații

legale ce incumbă persoanei cu handicap, respectiv aceea de invitare a A.N.P.H.

la negociere contractuală cu banca, pe considerentul că aceasta ar fi

prejudiciată în caz contrar;

5) A.N.P.H. avea

obligația legală să-și dea consimțământul pentru plata dobânzii cuprinse în

adeverința din 7 decembrie 2007.

Intimații Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și A.N.P.H. au formulat întâmpinări în

cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

1) În speță este

nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se

referă la cazul în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Acest text normativ

constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. De aceea,

se poate susține că motivul prevăzut de art. 304. pct. 5 C. proc. civ., include

toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția

celor prevăzute la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii

fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentul nu a

indicat ce neregularități procedurale au fost săvârșite în prezenta cauză sau

ce principii fundamentale au fost încălcate, ceea ce ar determina sancțiunea

nulității hotărârii judecătorești contestate.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului referitoare la

faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de

reprezentant a pârâtei A.N.P.H., respectiv a consilierului juridic al acestei

autorități publice, în ceea ce privește reprezentarea pârâților persoane

fizice.

Pe acest aspect,

instanța de control judiciar reține că recurentul nu a probat faptul că a fost

vătămat într-un drept al său și că acesta a renunțat la soluționarea cauzei în

contradictoriu cu pârâții persoane fizice, după cum s-a consemnat în practicaua

hotărârii judecătorești.

2) În cauză este

nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se

referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

„ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales

în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește

cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța

de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea

convingerii sale.

1) Cu toate că

recurentul a indicat ca temei juridic al cererii sale și cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a nominalizat care este

actul juridic dedus judecății care a fost interpretat în mod greșit de către

prima instanță.

2) În fine, în cauză

este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale aplicabile în materie, după cum se va releva în

continuare.

Astfel, conform art. 27

alin. (1) din Legea nr. 448/2006 pentru protecția și promovarea dreptului

persoanelor cu handicap, „persoanele adulte cu handicap grav și accentuat pot

beneficia de credit a cărei dobândă se suportă de bugetul de stat, prin bugetul

A.N.P.H., pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport (…) cu condiția

plății la scadență a ratelor creditului.”

În art. 17 din

normele metodologice de aplicare a acestor prevederi legale, aprobate prin H.G.

nr. 268/2007, se prevede:

„(2) A.N.P.H.

eliberează persoanei cu handicap o adeverință referitoare la acordul plății

dobânzii.

(3) După obținerea

adeverinței, persoana cu handicap grav sau accentuat se adresează unei unități

bancare în vederea obținerii creditului. La solicitarea unității bancare, A.N.P.H.

va încheia un angajament de plată al dobânzii.”

Din interpretarea

dispozițiilor normative anterior citate, rezultă că cele trei etape pe care

trebuie să le parcurgă un solicitant sunt următoarele:

1) depunerea

documentației și obținerea adeverinței;

2) obținerea

împrumutului bancar;

3) achiziționarea

autoturismului.

Într-adevăr,

recurentul a obținut adeverința dinj 7 decembrie 2007 (fila 11 dosar fond) în

care se menționează faptul că este beneficiarul unui certificat de încadrare în

grad de handicap, că a depus documentele necesare pentru a beneficia de

prevederile art. 25 (actualul art. 27) din Legea nr. 448/2006 și că, în

situația în care A.N.P.H. va accepta acordarea creditului, aceasta va suporta

plata dobânzii pentru achiziționarea autoturismului, în condițiile prevăzute de

lege.

Înalta Curte

apreciază că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că recurentul nu

a respectat procedura de obținere a subvenționării dobânzii la creditul

contractat, procedură reglementată de Legea nr. 448/2006.

Pe acest aspect,

instanța de control judiciar are în vedere faptul că recurentul a încheiat

contractul de vânzare - cumpărare al autoturismului anterior obținerii

consimțământului A.N.P.H. pentru subvenționarea dobânzii, respectiv la data de

11 august 2008.

Ulterior, la data de

17 septembrie 2008, recurentul a încheiat cu B.C.R. contractul de credit bancar

pentru suma de 36.494 lei și a adresat mai multe cereri A.N.P.H. pentru

emiterea angajamentului de plată a dobânzii, cereri care i-au fost respinse pe

considerentul că nu a respectat procedura legală.

Ca atare, având în

vedere că recurentul nu a respectat procedura legală pentru soluționarea

cererii sale, nu se poate reține că acesta a fost vătămat într-un drept

recunoscut de lege prin refuzul autorității intimate de a proceda la

subvenționarea dobânzii aferente autoturismului achiziționat.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.G. împotriva sentinței nr. 78 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2010.