ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

La data de 10

octombrie 2014, B.E.J.A. A., prin executor judecătoresc S.I.O., a solicitat

încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de

garanție reală imobiliară autentificat de N.P. M.O. sub nr. 3257 din 25

septembrie 2008, aferent convenției de credit nr. 0164203 din 25 septembrie 2008

și a actelor adiționale ulterioare, la solicitarea creditoarei V.R. SA,

împotriva debitoarei C.S.A.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.

17567 din 16 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și

a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei

Ploiești.

Pentru a se pronunța

astfel, această instanță a reținut că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ.,

prevăd că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se

află biroul executorului judecătoresc care face executarea și că prin decizia nr.

348 din 17 iunie 2014 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acest

text.

Față de admiterea

excepției de neconstituționalitate, instanța a stabilit că în temeiul art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., își

încetează efectele și, astfel, devine incidentă regula generală stipulată de art.

107 C. proc. civ., care atrage competența instanței de la domiciliul

debitorului.

Judecătoria Ploiești,

prin sentința civilă nr. 17 din 6 ianuarie 2015, a admis, la rândul său,

excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat cauza spre competentă

soluționare Judecătoriei sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în vederea regulatorului de competență.

Argumentele reținute

în motivarea acestei decizii au fost acelea că în speță se aplică dispozițiile art.

819 C. proc. civ., în forma sa în vigoare de la data introducerii cererii,

normă specială care derogă de la prevederile generale în materia încuviințării

executării silite, prin raportare la locul situării imobilului ce aparține

debitorului.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului

litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare silită imobiliară formulată de

petentul B.E.J.A. A., prin care creditoarea V.R. SA a solicitat încuviințarea

executării silite a titlului executoriu constând în contractul de garanție

reală imobiliară autentificat de N.P. M.O. sub nr. 3257 din 25 septembrie 2008,

aferent convenției de credit nr. 0164203 din 25 septembrie 2008 și a actelor

adiționale ulterioare împotriva debitoarei C.S.A. asupra imobilului situat în

București, Șos. Nordului.

Prin urmare, în cauză,

soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, formulată la

data de 10 octombrie 2014, cade sub incidența procedurii reglementată de

dispozițiile înscrise în Secțiunea a 2-a intitulată

„Încuviințarea urmăririi imobiliare” C. proc. civ., respectiv art. 818 – art.

825.

Potrivit

dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ., după înregistrarea cererii

de executare silită, executorul judecătoresc va solicita de îndată

instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul,

încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665

aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte constată

că cererile formulate în cadrul executării silite imobiliare sunt de competența

judecătoriei de la locul situării imobilului, potrivit art. 819 C. proc. civ.

Cum, în speță,

executarea silită se solicită a fi efectuată asupra imobilului situat în

București, Șos. Nordului, potrivit cererii de executare silită aflată la

dosarul Judecătoriei sectorului 1 București, rezultă că instanța de

executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 1 București, în a cărei

circumscripție teritorială se află bunul imobil urmărit.

Prin urmare, întrucât

în cazul executării silite imobiliare, competența aparține exclusiv

judecătoriei de la locul situării imobilului, în temeiul dispozițiilor art.

135 alin. (1), raportat la art. 819 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a

executării silite formulată de creditoarea V.R. SA, în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.