ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Ploiești la 11 august 2014, S.C.P.E.J., „I., Ș. și P.”, la cererea creditoarei

SC P.B.R. SA, a solicitat încuviințarea executării silite a obligațiilor debitoarei

V.G.R., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut

din 26 septembrie 2007, sub forma popririi asupra terțului poprit SC L.D. SRL.

Cererea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ.

Judecătoria Ploiești,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 11419 din 19 august 2014 a admis

excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența

soluționării cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria Ploiești a reținut că art. 650 alin. (2) C. proc.

civ. stabilește că instanța de executare soluționează și cererile de

încuviințare a executării silite, constatând, totodată, că art. 650 alin. (1) C.

proc. civ., care prevedea că instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care

efectuează executarea, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348/2014.

S-a considerat că,

până la reglementarea de către legiuitor a noțiunii de instanță de executare,

fiind vorba despre o procedură necontencioasă, se aplică norma generală din

această materie, prevăzută de art. 528 alin. (2) C. proc. civ., care face

trimitere la regulile prevăzute pentru procedura contencioasă.

Or, potrivit art. 107

al. 1 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanța unde

își are domiciliul sau sediul pârâtul, în speță, debitorul - astfel că este

competentă să soluționeze cererea Judecătoria sectorului 4 București.

Judecătoria

sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 8682 din 9

octombrie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu

și și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin considerentele

sentinței menționate, Judecătoria sectorului 4 București a reținut că, în

cauză, cererea de executare silită a fost formulată de creditoare în anul 2012,

astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc. civ.

Prin urmare, s-a

constatat că sunt incidente dispozițiile art. 373

1

alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competența

încuviințării executării silite prin poprirea disponibilităților bănești ale

debitorului în mâinile terțului poprit SC L.D. SRL, cu sediul în D.N. 2, Crângul

lui Bot, Km 73 + 810, Nedelea, județul Prahova, revenind Judecătoriei Ploiești,

în calitatea sa de instanță de executare.

Investită cu

soluționarea conflictului negativ de competență la data de 26 noiembrie 2014,

Înalta Curte va constata că în speță competența soluționării cererii de

încuviințare silită revine Judecătoriei Ploiești, pentru considerentele ce

succed:

Conform art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 76 din 21 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică

numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în

vigoare”, respectiv după data de 15 februarie 2014.

În cauză, se prezumă

că solicitarea de executare silită a fost formulată de creditoarea SC P.B.R. SA

în anul 2012, chiar dacă aceasta nu se regăsește în materialitatea sa la dosar,

împrejurare ce rezultă atât din numărul Dosarului de executare (nr. 2225511/2012),

cât și din faptul că, la 5 august 2014, creditorul a depus la executor o cerere

de stăruire în executare, astfel că sunt aplicabile dispozițiile vechiului C.

proc. civ., fiind vorba despre o executare silită începută anterior intrării în

vigoare a noului C. proc. civ..

Prin urmare, sunt

incidente dispozițiile art. 373

1

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

potrivit cărora cererea de încuviințare a executării silite este de competența

instanței de executare. Or, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,

în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, s-a

solicitat de către creditoare încuviințarea executării silite a debitoarei prin

poprirea disponibilităților bănești ale debitorului la terțul poprit SC L.D.

SRL, cu sediul în com. Nedelea, județul Prahova, astfel că Judecătoria Ploiești

are calitatea de instanță de executare.

Competența

teritorială instituită de art. 373

1

alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. în favoarea instanței de executare este o competență teritorială absolută,

care, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.

Pentru aceste

considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., va

stabili competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2015.