ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: La data de 20 octombrie 2014, N.G., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel București, a solicitat încuviințarea executării silite a debitorilor D.A. și S.G.C. cu domiciliul în Pitești, urmare a solicitării creditorilor I.D.G. și P.E., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 16227 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 2, București. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr. 10294 din 30 octombrie 2014 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, București.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 17 iunie 2014 s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stabileau ca instanță de executare judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, sunt neconstituționale. Totodată, a apreciat că potrivit art. 528 alin. (2), raportat la art. 107 C. proc. civ., instanța competentă să judece cererea de încuviințare a executării silite este instanța de la domiciliul debitorului, nefiind incidente în speță dispozițiile art. 819 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..

Judecătoria sectorului 2, prin Sentința civilă nr. 13662 din 09 decembrie 2014, la rândul său, invocând excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru a pronunța regulatorul de competență. Judecătoria sectorului 2 București a reținut că la data înregistrării cererii de încuviințare executare silită, dispozițiile art. 650 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. erau declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale, motiv pentru care a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile de drept comun referitoare la competența teritorială instituită de art. 107 din același act normativ, care stabilește competența în favoarea instanței în circumscripția căreia domiciliază debitorul.

Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În cauză, prin cererea formulată, executor judecătoresc N.G. a solicitat instanței încuviințarea executării silite a debitorilor D.A. și S.G.C. care, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 16227 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 2, București, au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie creditorilor I.D.G. și P.E., apartamentul situat în București, str. Viitorului nr. 42, parter sector 2. Prin urmare, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite imobiliare formulată în cauză cade sub incidența procedurii reglementată de dispozițiile înscrise în Secțiunea a 2-a din Capitolul II Urmărirea imobiliară a Titlului II Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, intitulată "Încuviințarea urmăririi silite" din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., respectiv art. 818 - 825. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) din același act normativ, după înregistrarea cererii (de executare silită - s.n.), executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea urmăririi lui silite. Reiese deci, sub aspectul determinării instanței de executare că dispozițiile art. 819 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. instituie norme speciale, cu caracter derogator de la dreptul comun, consacrat în art. 650 alin. (1) din același act normativ, stipulând că executorul judecătoresc poate solicita încuviințarea executării silite doar instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul supus urmăririi.

Este vorba, în ipoteza analizată, de stabilirea unei competențe teritoriale absolute în cazul urmăririi silite imobiliare și, drept urmare, în cadrul acestei forme de executare silită legea reglementează - cu caracter derogator de la art. 650 - instanța de executare, fixând în sarcina executorului judecătoresc obligația de a solicita, încuviințarea urmăririi silite judecătoriei din circumscripția căreia se află imobilul urmărit. Cum în speță executarea silită se solicită a fi efectuată asupra bunurilor imobile deținute de debitorii D.A. și S.G.C. care se află pe raza Curții de Apel București, potrivit cererii de executare silită aflată la fila 5 din dosarul Judecătoriei Pitești, rezultă că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 2, București, în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul supus executării silite.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 819 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei sectorului 2, București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2015. Procesat de GGC - GV