ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3116/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3116/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 17 septembrie 2014 sub nr. 884/274/2014 creditoarea EOS F. GMBH a solicitat, prin BEJ G.G.C., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorul N.C.A., încuviințarea executării silite sub toate formele de executare a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 1580472800413 din 8 mai 2006, pentru recuperarea sumei de 134.992 ROL actualizată cu rata inflației până la data plății efective. Prin Sentința nr. 368 din 23 septembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 884/274/2014 Judecătoria Orșova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, reținând că, având în vedere că art. 650 alin. (1) C. proc.
civ. și-a încetat efectele prin declararea ca neconstituțional, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 665 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 4 C. proc. civ., urmând a se da eficiență normei generale stabilite de art. 107 alin. (1) raportat la art. 528 alin. (1) C. proc. civ. Instanța a constatat că, deși debitorul are domiciliul în municipiul Orșova, acesta locuiește fără forme legale în municipiul București, sector 2, astfel cum rezultă din cererea de executare formulată de creditoare, sens în care competența teritorială în soluționarea cauzei este instanța în circumscripția căreia se află acest domiciliu, respectiv, Judecătoria Sector 2 București. Prin Sentința nr. 10605 din 9 octombrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 23857/300/2014 Judecătoria Sector 2 București a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la ICCJ, reținând că art. 650 alin. (1) C. proc.
civ. care stabilea competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014. În atare situație, competența de soluționare a cauzei este cea de la domiciliul/sediul debitorului (art. 529 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.), care, în speță, este în circumscripția teritorială a judecătoriei Orșova. Referitor la domiciliul în fapt al debitorului, acesta nu prezintă relevanță din punct de vedere procedural, întrucât nu a fost dovedit.
Analizând conflictul negativ de competență dedus judecății, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Dispozițiile textului legal anterior citat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe. Cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 17 septembrie 2014, deci ulterior publicării deciziei de neconstituționalitate mai sus menționată, situație față de care constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc.
civ. este aplicabilă cauzei pendinte. Așa fiind, prin raportare la dispozițiile art. 528 alin. (1) și (2) C. proc. civ. conform cărora „1) Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță. 2) În celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase", coroborate cu dispozițiile art. 107 din același cod, potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", rezultă că instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este cea de la domiciliul/sediul debitorului.
Prin cererea de încuviințare a executării silite a fost indicat, de către executorul judecătoresc, domiciliul debitorului N.C.A., în municipiul Orșova, str. G.A., județul Mehedinți, pe parcursul judecării cauzei nefiind dovedit că acesta are un are domiciliu în fapt. Împrejurarea că în cererea adresată executorului judecătoresc creditoarea a indicat un alt domiciliu al debitorului nu are nicio relevanță, pe de o parte, întrucât un atare domiciliu nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, întrucât stabilirea competenței teritoriale se realizează în funcție de domiciliul debitorului indicat prin actul de învestire a instanței, în speță, cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova.
Cum potrivit actelor de la dosar domiciliul debitorului N.C.A. se află în municipiul Orșova, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se situează acest domiciliu, respectiv, Judecătoria Orșova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.