ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 495/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 31 octombrie 2014

sub nr. 4236/232/2014 (disjunsă, din Dosarul nr. 42740/299/2014) creditoarea SC

O.M.V. P. SA a solicitat, prin B.E.J., M. și Partenerii în temeiul

dispozițiilor art. 622 alin. (3) și art. 665 alin. (1) Noul C. proc. civ., în contradictoriu

cu debitorii O.G., P.N., P.N., P.Ș., P.Ș., P.T. și P.F., încuviințarea

executării silite prin poprire asupra tuturor conturilor bancare prezente și

viitoare deschise la unitățile bancare având sediile principale pe raza Curții

de Apel București, a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 5761 din

25 mrtie 2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București.

Judecătoria Găești a fost sesizată cu

soluționarea acestei cereri, în urma declinării de competență dispusă de Judecătoria

sector 1 București (instanța inițial învestită) prin sentința civilă nr. 15945

din 30 septembrie 2014, care a reținut în considerentele sale că, în urma

publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale (M. Of. nr.

524 din 16 iulie 2014) care a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin.

(1) C. proc. civ. această normă legală și-a încetat efectele, devenind

incidente pentru determinarea instanței competente să soluționeze cererile de

încuviințare a executării silite norma generală regăsită în art. 107 C. proc.

civ. care vorbește despre instanța de la domiciliului debitorului.

Observând că domiciliul debitorilor

este în Găești, județul Argeș, judecătoria sector 1 București a apreciat că nu

este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite

formulată de creditoarea SC O.M.V. P. SA, prin B.E.J., M. și partenerii și s-a

dezinvestit în favoarea Judecătoriei Găești.

Prin încheierea de ședință din 30

octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4236/232/2014 al Judecătoriei Găești a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Topoloveni, reținând că cererea de încuviințare a executării silite a fost

formulată de executorul judecătoresc pe rolul Judecătoriei sector 1 București

la data de 30 septembrie 2014, ulterior publicării în M. Of. al României a

deciziei prin care s-a constatat neconstinaționalitatea art. 650 alin. (1) Noul

C. proc. civ., sens în care devine aplicabilă norma generală conținută în art. 107

Noul C. proc. civ., potrivit căreia cererea se introduce Ia instanța în a cărei

circumscripție domiciliază ori își are sediul pârâtul. Observând însă că

debitorii au domiciliile în circumscripția Judecătoriei Topoloveni, iar nu în

aceea a Judecătoriei Găești, s-a concluzionat că aceasta este instanța

competentă în soluționarea cauzei. în acord cu norma legală aplicabilă speței.

Prin sentința nr. 42 din 28 ianuarie

2015 pronunțată în același dosar, Judecătoria Topoloveni a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și justiție, reținând că data înregistrării cererii

creditoarei de încuviințare a executării silite la executor, prevăzută de art. 664

alin. (1) Noul C. proc. civ., este 15 mai 2014, anterior publicării în M. Of. a

deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 650 alin. (1) Noul

C. proc. civ.

Această instanță a considerat că este

aplicabilă regula conform căreia competența rămâne câștigată instanței legal

învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este

înlăturată, regulă consacrată de art. 25 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Or, dispoziția art. 650 alin. (1) Noul

C. proc. civ. în forma în vigoare la dala de 15 mai 2014 prevedea că instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

judecătoresc care face executarea, în speță, Judecătoria sector 1 București.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul conform art 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C.

proc. civ., stabilește competenia de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Topoloveni, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc.

civ. în forma inițială „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel".

Dispozițiile textului legal anterior

citat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 20.14, dată

de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie

pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1)

din Noul C. proc. civ. și-a încetat efectele, urmând ca determinarea instanței

competente să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite să se

realizeze în raport de norma generală regăsită la art. 107 C. proc. civ., care

utilizează criteriul domiciliului debitorului.

Cum Decizia Curții Constituționale nr.

348 din 07 iunie 2014 fusese publicată în M. Of. încă de la 16 iulie 2014

(așadar, anterior sesizării Judecătoriei sector 1 cu soluționarea prezentei

cereri, respectiv 18 septembrie 2014), producându-și efectele general

obligatorii anterior primei dezînvestiri dispuse în cauză de către Judecătoria

sector 1 București prin sentința civilă nr. 15945 din 30 septembrie 2014 în

favoarea judecătoriei de Ia domiciliul debitorilor implicați în procedura

execuțională, se apreciază că revine acestei din urmă instanțe competența de

soluționare a cererii de încuviințare a executării silite a creditoarei SC

O.M.V. P. SA.

Aceasta întrucât în stabilirea

competenței interesează nu data înregistrării cererii de executare silită ia

biroul executorului judecătoresc cum greșit a reținut judecătoria Topoloveni,

în speță, 15 mai 2014, ci data învestirii instanței de judecată cu o atare

solicitare, aceasta fiind în drept să-și verifice competența de judecată în

raport de cadrul normativ în vigoare ia data sesizării sale.

Nu în ultimul rând, se are în vedere

că dispoziția art. 107 Noul C. proc. civ. și criteriul de determinare a

instanței competente pe care aceasta îi utilizează a fosi preluat și consacrat

legislativ și prin norma art. 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru

modificarea unor acte normative conexe publicată în M. Of. al României, Partea

I nr. 753 din 16 octombrie 20.14, ce a modificat alin. (1) al art. 650 C. proc.

civ. în sensul că „instanța de executare este judecătoria în a cărei

circumscripție se allă, la data sesizării organului de executare, domiciliul

sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel."

Cum potrivit actelor de la dosar

domiciliile debitorilor se află toate în circumscripția teritorială a

Judecătoriei Topoloveni, competența de soluționare a cauzei aparține acestei

instanțe, potrivit celor mai sus precizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

18 februarie 2015.