ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 495/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 31 octombrie 2014 sub nr. 4236/232/2014 (disjunsă, din Dosarul nr. 42740/299/2014) creditoarea SC O.M.V. P. SA a solicitat, prin B.E.J., M. și Partenerii în temeiul dispozițiilor art. 622 alin. (3) și art. 665 alin. (1) Noul C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorii O.G., P.N., P.N., P.Ș., P.Ș., P.T. și P.F., încuviințarea executării silite prin poprire asupra tuturor conturilor bancare prezente și viitoare deschise la unitățile bancare având sediile principale pe raza Curții de Apel București, a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 5761 din 25 mrtie 2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București.

Judecătoria Găești a fost sesizată cu soluționarea acestei cereri, în urma declinării de competență dispusă de Judecătoria sector 1 București (instanța inițial învestită) prin sentința civilă nr. 15945 din 30 septembrie 2014, care a reținut în considerentele sale că, în urma publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 524 din 16 iulie 2014) care a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. această normă legală și-a încetat efectele, devenind incidente pentru determinarea instanței competente să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite norma generală regăsită în art. 107 C. proc. civ. care vorbește despre instanța de la domiciliului debitorului.

Observând că domiciliul debitorilor este în Găești, județul Argeș, judecătoria sector 1 București a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC O.M.V. P. SA, prin B.E.J., M. și partenerii și s-a dezinvestit în favoarea Judecătoriei Găești. Prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4236/232/2014 al Judecătoriei Găești a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni, reținând că cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată de executorul judecătoresc pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 30 septembrie 2014, ulterior publicării în M. Of.

al României a deciziei prin care s-a constatat neconstinaționalitatea art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., sens în care devine aplicabilă norma generală conținută în art. 107 Noul C. proc. civ., potrivit căreia cererea se introduce Ia instanța în a cărei circumscripție domiciliază ori își are sediul pârâtul. Observând însă că debitorii au domiciliile în circumscripția Judecătoriei Topoloveni, iar nu în aceea a Judecătoriei Găești, s-a concluzionat că aceasta este instanța competentă în soluționarea cauzei. în acord cu norma legală aplicabilă speței.

Prin sentința nr. 42 din 28 ianuarie 2015 pronunțată în același dosar, Judecătoria Topoloveni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și justiție, reținând că data înregistrării cererii creditoarei de încuviințare a executării silite la executor, prevăzută de art. 664 alin. (1) Noul C. proc. civ., este 15 mai 2014, anterior publicării în M. Of. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ. Această instanță a considerat că este aplicabilă regula conform căreia competența rămâne câștigată instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată de art. 25 alin. (2) Noul C. proc.

civ. Or, dispoziția art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ. în forma în vigoare la dala de 15 mai 2014 prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul judecătoresc care face executarea, în speță, Judecătoria sector 1 București. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competenia de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma inițială „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Dispozițiile textului legal anterior citat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 529 din 16 iulie 20.14, dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și-a încetat efectele, urmând ca determinarea instanței competente să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite să se realizeze în raport de norma generală regăsită la art. 107 C. proc. civ., care utilizează criteriul domiciliului debitorului. Cum Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 07 iunie 2014 fusese publicată în M. Of.

încă de la 16 iulie 2014 (așadar, anterior sesizării Judecătoriei sector 1 cu soluționarea prezentei cereri, respectiv 18 septembrie 2014), producându-și efectele general obligatorii anterior primei dezînvestiri dispuse în cauză de către Judecătoria sector 1 București prin sentința civilă nr. 15945 din 30 septembrie 2014 în favoarea judecătoriei de Ia domiciliul debitorilor implicați în procedura execuțională, se apreciază că revine acestei din urmă instanțe competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite a creditoarei SC O.M.V. P. SA. Aceasta întrucât în stabilirea competenței interesează nu data înregistrării cererii de executare silită ia biroul executorului judecătoresc cum greșit a reținut judecătoria Topoloveni, în speță, 15 mai 2014, ci data învestirii instanței de judecată cu o atare solicitare, aceasta fiind în drept să-și verifice competența de judecată în raport de cadrul normativ în vigoare ia data sesizării sale.

Nu în ultimul rând, se are în vedere că dispoziția art. 107 Noul C. proc. civ. și criteriul de determinare a instanței competente pe care aceasta îi utilizează a fosi preluat și consacrat legislativ și prin norma art. 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea unor acte normative conexe publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 753 din 16 octombrie 20.14, ce a modificat alin. (1) al art. 650 C. proc. civ. în sensul că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se allă, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Cum potrivit actelor de la dosar domiciliile debitorilor se află toate în circumscripția teritorială a Judecătoriei Topoloveni, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe, potrivit celor mai sus precizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.