Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2015

HOTĂRÂRE
13.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data da 05 noiembrie 2014, sub nr. 22816/233/2014, creditorul D.I.X. AG a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 664 alin. (2) Noul C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorul S.A., anularea încheierii nr. 1063 din 17 octombrie 2014 a B.E.J. B.G. prin care a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite prin poprire și obligarea acestuia la începerea procedurii executării silite împotriva debitorului S.A. Prin sentința nr. 13059 din 11 decembrie 2014, Judecătoria Galați, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, reținând că, potrivii art. 650 Noul C. proc.

civ., instanța de executare este cea din circumscripția căreia se alia biroul executorului judecătoresc care face executarea care, în speță, se află în raza teritorială a Judecătoriei Sector 1 București. Prin sentința nr. 2046 din 05 februarie 2015 pronunțată în dosar nr. 1200/299/2015, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că, având în vedere data la care executorul judecătoresc a fost sesizat de către creditoare, 17 octombrie 2014, instanța de executare nu poate fi determinată prin raportare la dispozițiile art. 650 alin. (1) Noul C. proc.

civ., întrucât prin decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014) acestea au fost declarate neconstituționale. Prin urmare, stabilirea competenței se realizează prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază ori își are sediul pârâtul, în speță, Judecătoria Galați. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 1 53 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., în forma inițială „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Dispozițiile textului legal anterior citai au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014) dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ., și-a încetat efectele, urmând ca determinarea instanței competente să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite să se realizeze în raport de norma generală regăsită la art. 107 C. proc.

civ., care utilizează criteriul domiciliului debitorului. Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014, art. 650 alin. (1) a fost modificat în sensul că „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Având în vedere că instanța de judecată își verifică competența în funcție de data sesizării, în speță, 5 noiembrie 2014, data la care a fost învestită Judecătoria Galați, rezultă că dispozițiile Legii nr. 138/2014 care a modificat conținutul art. 650 alin. (1) Noul C. proc.

civ., declarate neconstituționale sunt pe deplin aplicabile. Cum la „data sesizării organului de executare” la care face referire art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, respectiv, 17 octombrie 2014, domiciliul debitorului se afla în municipiul Galați, localitatea aflată în raza teritorială a Judecătoriei Galați,

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 17 iulie 2014 sub nr. 33963/299/2014 B.E.J. B.D.C. a solicitat, la cererea creditoarei SC S.R. SA în contradictoriu c
ÎCCJ 2015-06-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1739/2015
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 5 mai 2015 sub nr. 6067/318/2015, B.M. și Partenerii au solicitat încuviințarea executării silite împotriv
ÎCCJ 2015-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2015
cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc. Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 15889 din 15 septembrie 2015, a admis excepția necompetenței sale teritoriale inv
ÎCCJ 2015-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 495/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 31 octombrie 2014 sub nr. 4236/232/2014 (disjunsă, din Dosarul nr. 42740/299/2014) creditoarea SC O.M.V. P. SA a solicitat, prin
ÎCCJ 2015-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: La data de 20 octombrie 2014, N.G., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel București, a solicitat încuviințarea executării silite a debitorilor D.A. și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă