ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2017

Decizia nr. 436/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2012, reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtelor B. a com. Șirna și Consiliul Local Șirna la plata sumei de 115.114,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza Contractul de concesiune privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a com. Sirna din 06 noiembrie 2006 și a penalităților de întârziere aferente, calculate conform Contractului de concesiune privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a com. Șirna din 06 noiembrie 2006 și a actelor adiționale, al căror cuantum îl va indica până la primul termen de judecată.

Pârâții B. a com. Șirnei și Consiliul Local al com. Șirna au formulat întâmpinare prin intermediul căreia au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. a com. Șirna și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la valoarea de 57.593,42 lei.

La data de 06 martie 2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 193.042,36 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 115.114,64 lei.

Prin sentința nr. 169 din 14 iunie 2013 a Tribunalului Prahova s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 13 septembrie 2013, C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților din proces, prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești și excepția inadmisibilității acțiunii.

În data de 16 septembrie 2013, reclamanta SC A. SA a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești.

În motivarea excepției de necompetență materială a instanței, s-a arătat că, raportat la cuantumul pretențiilor solicitate și dispozițiile art. 2 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului Prahova. Reclamanta a susținut că a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 115.114,64 lei în baza unui contract administrativ, fapt pentru care erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale art. 286 alin. (3) și art. 287 din O.U.G. nr. 34/2006.

În data de 16 septembrie 2013, pârâții au formulat cerere reconvențională, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale inserată în art. 5 alin. (3) din Actul adițional din 22 august 2008 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare prin concesiune, și anume „valoarea totală a penalităților poate depăși valoare debitului”.

Prin sentința nr. 15419 din 18 noiembrie 2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauze privind pretențiile reclamantei SC A. SA formulate în contradictoriu cu pârâții B. a Com. Șirna, Consiliul Local al com. Șirna și intervenientul C. în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, constatându-se ivit conflict negativ de competență între instanța Tribunalului Prahova și instanța Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința nr. 13 din 06 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 24 septembrie 2014, pârâții B. Sirna și Consiliul Local Șirna și-au completat cererea reconvențională, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea clauzelor contractuale prevăzute la art. 27 din contractul nr. 5168 din data de 06 noiembrie 2006 și, pe cale de consecință, să se constate că denunțarea unilaterala a contractului făcută de pârâta reconvenționala era nelegală, urmând să se constate că valoarea creanțelor pretinse de aceasta nu erau exigibile la data denunțării contractului, obligarea reclamantei-pârâte la plata redevenței pe care trebuia să o achite unității administrative potrivit contractului mai sus indicat, obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea bunurilor de retur și a celor de preluare sau la plata echivalentului acestora, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta SC A. SA a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând să se constate decăderea pârâtelor din dreptul de a mai completa cererea reconvențională, în conformitate cu prevederile art. 132 C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 119 C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 10 decembrie 2014, instanța Tribunalului Prahova a respins excepția tardivității completării cererii reconvenționale. S-a reținut că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 15 octombrie 2014, când pârâții au depus cererea reconvențională completatoare în termen legal în fața instanței competente, potrivit regulatorului de competență pronunțat de Curtea de Apel Ploiești. De asemenea, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile și s-a dispus unirea cu fondul cauzei a excepția lipsei calității procesuale pasive a B. Sirna și a excepției prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri.

Prin sentința nr. 411 din 30 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus respingerea excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenientul accesoriu C., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a B. Sirna, admiterea în parte a acțiunii precizată formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții B. a com. Șirna și Consiliul Local Sirna și intervenientul C., cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 80.279,77 lei, debit contravaloare servicii în perioada 2007 - aprilie 2010, respingându-se în rest acțiunea precizată, precum și admiterea în parte a cererii reconvenționale și a cererii de intervenție în interesul alăturat pârâților, cu consecința constatării nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 5 pct. 3 din Actul adițional din 22 august 2008 la contract, respingându-se în rest cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți. S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, constând în plata onorariului de expert.

S-a reținut în esență că, la data de 06 noiembrie 2006, între Primăria com. Șirna și SC A. SA, s-a încheiat contractul de concesiune din 2006, având ca obiect delegarea serviciului public de salubrizare a com. Șirna, pe o perioadă de 8 ani.

Ulterior, prin Actul adițional din 21 august 2008, părțile contractante au stabilit reguli de colectare a taxei de salubrizare de la persoanele care nu aveau încheiate contracte de prestări servicii cu operatorul concesionar, în sensul că concedentul era cel care urma să încaseze taxa de salubrizare de la respectivele persoane.

Potrivit art. 4 din Actul adițional, facturarea serviciilor de colectare, transport și depozitare deșeuri solide de la toți locuitorii com. Șirna care nu aveau încheiate contracte de salubrizare cu concesionarul urma să se facă pe baza unor procese-verbale lunare încheiate între reprezentanții părților contractante.

Valoarea penalităților a fost stabilită la 0,15% pe zi întârziere, dar nu mai mult de valoarea debitului, conform art. 5 alin. (3) din Actul adițional.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (filele 9-36 dosar inițial), s-a reținut de către instanța Tribunalului Prahova că, pentru perioada septembrie 2008-februarie 2011, facturarea serviciilor de salubrizare prestate se efectuase pe baza unor procese-verbale care consemnează numărul persoanelor salubrizate de pe raza com. Șirna, semnate de reprezentanții părților contractante, conform prevederilor cuprinse în Actul adițional.

Ca urmare a întârzierii la plata facturilor emise de prestatorul concesionar, la data de 17 februarie 2011, între Primăria com. Șirna și SC A. SA s-a încheiat o Minută, prin care s-a recunoscut debitul în valoare de 110.279,77 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare efectuate de reclamanta SC A. SA în perioada mai 2007-aprilie 2010, cât și contravaloarea penalităților de întârziere în cuantum de 68.734,23 lei. Plata debitului urma să se facă eșalonat, reclamanta renunțând la penalitățile de întârziere aferente, în cazul în care se respecta de către pârâtă graficul de plăți agreat.

La data de 14 iunie 2011, reclamanta a notificat pârâta concedentă cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de concesiune, penalitățile de întârziere datorate pentru neexecutarea obligației de plată urmând să se calculeze în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 236/2001 privind serviciile publice de gospodărire comunală.

În raport de această situație de fapt și având în vedere dispozițiile legale aplicabile cauzei, instanța Tribunalului Prahova a constatat neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâți și intervenientul accesoriu, lipsa calității procesuale pasive a B. Șirna și prescripția dreptului material la acțiune.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, s-a arătat că demersul juridic al reclamantei nu a urmărit revocarea unui act administrativ vătămător în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi astfel necesară parcurgerea procedurii prealabile. Acțiunea reclamantei a îmbrăcat forma unei acțiuni în pretenții întemeiată pe contractul de concesiune privind delegarea serviciului public de salubrizare a com. Șirna, asimilat actului administrativ, pe temeiul și în considerarea acestuia, solicitându-se obligarea la plata debitului principal și a accesoriilor aferente.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a unității administrativ teritoriale Șirna s-a considerat că acesta subzistă, chiar dacă contractul de concesiune inițial se încheiase cu Consiliul Local al com. Sirna, având în vedere că această din urmă entitate nu deține un patrimoniu propriu și nici abilitatea concretă de a suporta eventuale plăți a unor despăgubiri acordate. S-a mai arătat că modul în care sunt delimitate atribuțiile unității administrativ teritoriale și ale consiliului local face ca, în cazul obligării la plată numai a entității fără patrimoniu, în speță, consiliul local, drepturile reclamantului să nu poată fi valorificate, în situația eventuală a soluționării favorabile a pretențiilor sale, inclusiv într-o procedură de executare silită.

Referitor la prescripția dreptului material la acțiune, s-a reținut că debitul ce se cerea a fi constatat pe calea acțiunii în pretenții rezulta din factura emisă la data de 30 noiembrie 2008, emisă la data de 31 decembrie 2008 și factura emisă la data de 31 ianuarie 2009.

Conform clauzelor contractuale, scadența la plată a facturilor intervenea într-un termen de la 60 zile de la emitere, termen care, potrivit expertizei efectuate în cauză, se considera împlinit la data de 30 ianuarie 2009, 02 martie 2009 și, respectiv, la data de 31 ianuarie 2012.

S-a reținut de către instanță că, în speță, termenul general al prescripției de 3 ani, aplicabil raportului obligațional dedus judecății, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, nu era împlinit la data introducerii acțiunii în pretenții, având în vedere că prin încheierea minutei din 17 februarie 2011, pârâta recunoscuse pretențiile reclamantei, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie constituind o cauză de întrerupere a cursului prescripției, având ca efect curgerea unui nou termen de prescripție, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Ca urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă de instanță.

Cât privește fondul cererii principale, având în vedere și concluziile expertizei contabile și conținutul minutei semnate la data de 17 februarie 2011, cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse în probațiune, instanța Tribunalului Prahova a constatat că reclamanta era îndreptățită la plata sumei de 80.279,77 lei, reprezentând diferența dintre debitul recunoscut la plată prin minuta încheiată la 17 februarie 2011, în valoare totală de 110.279,77 lei, și plățile parțiale deja efectuate de către pârâtă, în valoare totală de 30.000 lei.

Cererea reclamantei privind obligarea la plată a pârâtelor și la contravaloarea facturilor emise după încheierea minutei din data de 17 februarie 2011, în valoare totală de 34.834,87 lei, nu a fost primită de instanță, în lipsa însușirii la plată a debitului de către concedent, a unei recunoașteri din partea Consiliului Local sau a altor dovezi concrete care să ateste executarea contractului.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, pretenția a fost analizată din perspectiva cererii reconvenționale formulate de pârâți, în legătură cu constatarea nulității absolute a clauzei stabilite la pct. 5 alin. (3) din Actul adițional.

S-a reținut că, potrivit clauzei susmenționate, părțile au prevăzut că penalitatea de 0,15% pe zi întârziere poate depăși valoarea debitului, prevedere care intra în conflict cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 326/2001, în vigoare la data încheierii actului adițional, conform cărora, valoarea penalităților nu putea depăși valoarea debitului.

În consecință, s-a constatat caracterul abuziv al susmenționatei clauze, părțile neputând să prevadă în frauda legii.

Cum în speță reclamanta nu făcuse dovada emiterii unor facturi pentru penalități, chiar și în cuantumul precizat la data de 06 martie 2013 (fără depășirea valorii debitului), instanța a respins cererea de acordare a acestora.

Cât privește cererea completatoare a cererii reconvenționale privind constatarea nulității clauzei contractuale de la art. 27 din Contractul de concesiune din 06 noiembrie 2006 și, pe cale de consecință, constatarea caracterului nelegal al denunțării unilaterale a contractului din partea reclamantei-pârâte SC A. SA, având drept urmare constatarea că nu erau exigibile creanțele solicitate de aceasta, existând în sarcina ei obligația de plată a redevenței către B., cât și cea de restituire a bunurilor de retur și a celor de preluare, instanța Tribunalului Prahova a considerat că cererea era neîntemeiată sub toate aspectele.

S-a arătat că deși se invocase nulitatea clauzei de la art. 27 din Contractul de concesiune nu se indicase în concret și motivul care atrăgea în opinia pârâtelor-reclamante nulitatea, făcându-se referire doar la contracția acesteia cu clauzele de încetare a contractului prevăzute la art. 23 din convenție.

Clauza în discuție reglementa rezilierea de drept a contractului, fără intervenția instanței judecătorești, pentru cazul de neplată a contravalorii facturilor de prestări servicii pe o durată de 60 zile de la scadență.

În speță, pârâții recunoscuseră existența debitului conform minutei din data de 17 februarie 2011, asumându-și încă o dată plata eșalonată a debitului, ceea ce nu s-a întâmplat, caz în care, fiind vorba de o neexecutare, a condus la denunțarea unilaterală a contractului din partea reclamantei-creditoare.

S-a arătat că în orice modalitate, neexecutarea obligației de plată atrăgea încetarea raporturilor contractuale, reclamanta având un drept de opțiune între a cere constatarea încetării contractului cu intervenția instanței, potrivit clauzei de la art. 23 din contract, și a proceda la denunțarea unilaterală a contractului, fără intervenția instanței, potrivit clauzei de la art. 27 din contract.

De asemenea, pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut că reclamanta achitase redevența minimă stabilită de la data încheierii contractului și până la momentul denunțării unilaterale a acestuia, iar obligația de restituire a bunurilor de retur nu exista în sarcina reclamantei decât în cazul încetării la termen a contractului, situație neîndeplinită în speță.

Prin apelul formulat pârâții B. a com. Șirna și Consiliul Local al com. Șirna, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei obligări la plata sumei de 80.279,77 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă în perioada aprilie 2007-aprilie 2010, în condițiile în care prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, obiectul pretențiilor formulate era reprezentat de plata contravalorii facturilor aferente perioadei 30 noiembrie 2008-31 martie 2011, deci o perioadă ulterioară, pentru care nu fuseseră administrate niciun fel de probatorii, precum și pentru greșita respingere a excepției prescripției dreptul material la acțiune, cu referire la pretențiile în valoare de 34.781,06 lei, valoare ce intra în componența sumei de 80.279,77 lei, la care au fost obligate prin hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin apelul reclamantei SC A. SA, hotărârea pronunțată în cauză a fost criticată pentru refuzul de acordare a întregului debit recunoscut de pârâte prin minuta încheiată la data de 17 februarie 2011, inclusiv a penalităților prevăzute pentru neplata la termen a tranșelor, conform graficului de plăți convenit.

Prin Decizia nr. 865 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate în cauză și menținută în totalitate sentința nr. 411 din 30 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intervenientul C.

În considerentele deciziei din apel au fost indicate motivele pentru care s-a considerat că judecătorul primei instanțe făcuse o aplicare corectă a legii la situația de fapt dedusă judecății.

Și împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții-reclamanți Consiliul Local al com. Șirna și B. a com. Șirna, criticând pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru suma de 34.781,06 lei, cât și a greșitei lor obligări la plata către reclamantă a sumei de 80.279,77 lei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Din oficiu, în ședința publică de astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților incidența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1

C. proc. civ. atras de nelegala alcătuire a instanței învestită

cu soluționarea căii de atac exercitate împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de Tribunalului Prahova.

Examinând cauza în raport de motivul de casare enunțat, luat în considerare din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., și care necesită o examinare prioritară raportat celorlalte aspecte ce vizează fondul litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Așa cum s-a reținut și de prima instanță în analiza efectuată asupra excepției de inadmisibilitate a promovării acțiunii de față în lipsa parcurgerii procedurii prealabile, demersul juridic al reclamantei SC A. SA, urmărit prin formularea cererii de chemare în judecată, îmbracă forma unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe raporturile juridice rezultate din contractul de concesiune din 06 noiembrie 2006 privind delegarea serviciului public de salubrizare a com. Șirna, în legătură cu executarea și rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului de concesiune.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”

Prin urmare, calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ.

În materia achizițiilor publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, reglementată prin O.U.G. nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs.

Deși, în dispozitivul Deciziei în recurs în interesul legii, se face referire expresă numai la contractele de achiziție publică, rezolvarea dată problemei în discuție se aplică, deopotrivă, și contractelor de concesiune de lucrări publice și contractelor de concesiune de servicii, dispozițiile de lege interpretate fiind incidente și acestui tip de contracte.

Cum, în speță, hotărârea pronunțată în primă instanță nu era susceptibilă de apel, instanței Curții de Apel Ploiești îi revenea obligația de a califica căile de atac exercitate în cauză ca fiind recurs, și nu apel, și de a proceda la soluționarea acestora în compunerea prevăzută de lege pentru judecarea cauzei în recurs.

Nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea instanței - cauza fiind soluționată ca apel, în complet format din 2 judecători, afectează de nulitate hotărârea pronunțată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

În consecință, dată fiind incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâții Consiliul Local al com. Șirna și B. a com. Șirna, va casa Decizia nr. 865 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării acesteia în complet de judecată legal constituit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâții Consiliul Local al com. Șirna și B. a com. Șirna împotriva Deciziei nr. 865 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea acesteia în complet de judecată legal constituit.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2017.