ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2012, reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fostă S.C. B.), obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 125.000 euro, reprezentând garanție de bună execuție, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 143 din 15.04.2013, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.), în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 3753 din 21.05.2014, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și, constatând conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Ulterior, prin decizia nr. 3679 din 8.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul Municipiul, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.), în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentința nr. 162 din 3 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă excepția de prematuritate invocată de pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) și s-a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri, ca urmare a intervenirii unui risc asigurat generat de presupusa atitudine culpabilă a chematului în garanție S.C. C. S.R.L. în executarea contractului de asociere nr. x/23.01.2006 având drept obiect realizarea unui ansamblu rezidențial pe un teren proprietatea privata a reclamantei, prin nefinalizarea obiectivului.

Așadar, reclamantul și-a fundamentat pretenția pe existența unei polițe de asigurare de garanții contractuale emisă în favoarea sa de către asiguratul S.C. C. S.A. (executantul lucrării), asiguratorul fiind pârâtul din prezenta cauză S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.).

Conform art. 8 al clauzei de garantare privind buna execuție a contractului "dacă asiguratul contestă solicitarea de plată și dovedește netemeinicia acesteia, Asiguratorul va plăti despăgubiri numai după ce neînțelegerile/disputele dintre Asigurat și Beneficiar se soluționează conform contractului de bază.

Or, în condițiile existenței unor neînțelegeri între beneficiar și executant privind executarea contractului de asociere nr. x/23.01.2006, a acuzațiilor reciproce referitoare la neexecutarea obligațiilor interdependente, numai după tranșarea acestora fie pe cale amiabil sau pe cale judiciară, conform art. 8 din clauza de garantare și în final în caz de refuz nejustificat al Asiguratorului, reclamanta s-ar putea adresa instanțelor judecătorești pentru a putea obține protecția dreptului subiectiv civil născut din contract și implicit clauza de garanție, în contra Asigurătorului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței nr. 162/03.02.2016 și, pe cale de consecință, obligarea societății pârâte la plata sumei de 125.000 euro, reprezentând garanție de bună execuție.

Prin decizia nr. 657 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva sentinței nr. 162 din 3 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) și intimatul-chemat în garanție S.C. C. S.A.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că la momentul formulării prezentei cereri de obligare a asiguratului la plata garanției de bună execuție între părți existau diferende cu privire la culpa în executarea contractului, că aceste diferende erau cunoscute și recunoscute de către beneficiar și asigurat, că beneficiarul nu a fost în măsură să înainteze asigurătorului o dovadă a soluționării acestora pe cale amiabilă, cum de altfel nu a putut fi prezentată nicio hotărâre judecătorească de soluționare a vreunui litigiu între părți (art. 8 alin. (2).

În acest context, instanța de apel a constatat că, în lipsa unei dovezi a soluționării amiabile a diferendelor existente între părți ori a unei hotărâri judecătorești definitive, acte ce ar fi trebuit comunicate asiguratorului împreună cu solicitarea de plată, în mod corect instanța de fond a admis excepția prematurității cererii invocată de asigurator și a respins cererea ca fiind prematură.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, a declarat recurs, fiind înregistrat la 21 decembrie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 261 din 2 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012 s-a decis scoaterea cauzei de pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și transmiterea dosarului secției Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut din actele dosarului că raportul juridic dedus judecății își are izvorul în poliția de asigurare de garanții contractuale și clauza de garantare privind buna execuție a contractului emisă în baza poliției, acte semnate și însușite de asigurator, asigurat și beneficiar.

Astfel, s-a constatat că prezentul litigiu excede sferei contenciosului administrativ, având în vedere că instanța nu este chemată să analizeze modul în care s-a derulat contractul de asociere - act de natură administrativă, ci să stabilească dacă autoritatea reclamantă beneficiară a poliției de asigurare, are dreptul sau nu să solicite despăgubirile de la asigurător, pentru prejudiciul pe care pretinde că i l-a adus antreprenorul din contractul de asociere prin executarea necorespunzătoare a contractului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți la data de 10 martie 2017.

Prin memoriul de recurs, reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, a apreciat, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii și că aceasta este lipsită de temei legal, context în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata sumei de 125.000 euro, reprezentând garanție de bună execuție, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivelor de recurs, recurentul susține că în urma probatoriului administrat, instanța de apel în mod eronat a constatat și a reținut că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă, respingând-o ca atare, sens în care consideră soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât prin acțiune a arătat și dovedit că între S.C. C. S.R.L. și Municipiul Ploiești a fost încheiat contractul de asociere nr. x/23.01.2006 pentru realizarea unui ansamblu rezidențial, conform H.C.L. nr. 83/27.05.2005, pe un teren proprietate privată a municipiului Ploiești. Totodată, arată că între S.C. C. S.A. și pârâta S.C. B. a fost încheiată polița nr. x/06.05.2010, având ca beneficiar Municipiul Ploiești, privind asigurarea de garanții contractuale de bună execuție. Valoarea maximă a garanției este de 125.000 euro, perioada de valabilitate fiind de la 07.05.2010 până la 22.12.2011.

Raportat la acest aspect, recurentul apreciază că în mod eronat instanța de apel nu a reținut că nu s-a pus în discuție că cererea de despăgubire ar fi fost prematur introdusă sau că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare privind buna execuție a contractului, emisă în baza poliței nr. x/06.05.2010.

Mai mult, asigurătorul S.C. B., înainte de împlinirea termenului de depunere a înscrisurilor solicitate (termen precizat chiar de aceasta la data de 29.12.2011) a respins plata pretențiilor sale.

Astfel, decizia de respingere, formulată de societatea pârâtă S.C. B. motivată de lipsa unor documente suplimentare din care să rezulte o altă situație decât cea prezentată în cadrul înscrisurilor aferente dosarului de daună nr. x, respectiv pe Declarația cu nr. 1226/20.12.2011 formulată de S.C. C. S.A. nu poate fi reținută ca fiind legală, în condițiile în care a fost pronunțată fără îndeplinirea uneia din condițiile cumulativei prevăzute de art. 8 din Clauza de garantare, în speță dovedirea de către asigurat a netemeiniciei solicitării prin expertize sau constatări ale organelor de control competente.

În acest context, recurentul susține că instanța de apel, în analiza cauzei deduse judecății și pronunțarea hotărârii, a apreciat în mod eronat ca fiind aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare, în condițiile în care asiguratul nu a dovedit netemeinicia solicitării de plată, iar la data de 19.12.2016 Municipiul Ploiești a formulat și transmis, prin BEJ D., notificare privind plata garanției de bună execuție, motiv pentru care nu se poate reține că acțiunea este prematur formulată.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conțină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din același cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în fața instanței de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, prin memoriul de recurs se susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii și că este lipsită de temei legal, având în vedere că în urma probatoriului administrat, instanța de apel în mod eronat a constatat și a reținut că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.

Totodată, recurentul susține că în mod eronat instanța de apel nu a reținut că nu s-a pus în discuție faptul că cererea de despăgubire ar fi fost prematur introdusă sau că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare privind buna execuție a contractului, emisă în baza poliței nr. x/06.05.2010.

Aceste apărări ale recurentului sunt nefondate, având în vedere că la data de 11.11.2015 pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) a invocat excepția prematurității acțiunii raportat la dispozițiile art. 7 și 8 din Clauza de garantare, iar la termenul de judecată din 20.01.2016, Tribunalul Prahova a pus în discuția părților excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.).

Potrivit art. 7 al Clauzei de garantare privind buna execuție a contractului "beneficiarul va transmite Asiguratorului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire o solicitare de plata a despăgubirii sau va depune solicitarea de plata la registratura acestuia, împreună cu toate documentele care probează culpa asiguratului cât și întinderea pagubei".

Conform art. 8 al Clauzei de garantare privind buna execuție a contractului "dacă asiguratul contestă solicitarea de plată și dovedește netemeinicia acesteia, Asiguratorul va plăti despăgubiri numai după ce neînțelegerile/disputele dintre Asigurat și Beneficiar se soluționează, conform contractului de bază" (pe cale amiabilă, instanța competentă).

Raportat la dispozițiile evocate și în condițiile existenței unor neînțelegeri între beneficiar și executant în legătură cu executarea Contractului de asociere nr. x/23.01.2006, a acuzațiilor reciproce referitoare la neexecutarea obligațiilor interdependente, numai după tranșarea acestora fie pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform art. 8 din Clauza de garantare, reclamanta s-ar putea adresa instanțelor judecătorești pentru a putea obține protecția dreptului subiectiv civil născut din contract și implicit clauza de garanție, în contra Asiguratorului.

Observând considerentele deciziei criticate, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Astfel, sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că "hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii" și prin urmare, critica nu va fi reținută.

Deși în cuprinsul declarației de recurs, reclamantul a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, referitor la contractul de închiriere încheiat între părți, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, deși recurentul, în memoriul de recurs a formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a structurat și nu a dezvoltat aceste critici subsumat textelor legale indicate, limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, respectiv interpretarea probatoriilor, fără a preciza relevanța față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurent în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt în cauză și de administrare și interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reține, că recurentul nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 657 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul MUNICIPIUL PLOIEȘTI - prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 657 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2017.