ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Conținutul deciziei a cărei revizuire se solicită Prin Decizia civilă nr. 1666 din 3 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația la executare formulată de SC I. SA, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C.O., V.D., O.M., C.F. și, în consecință, a lămurit înțelesul și întinderea titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 2208 din 30 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că în dispozitivul acesteia se vor trece următoarele mențiuni: "Admite recursul declarat de SC I. SA împotriva Sentinței civile nr. 927 din 6 octombrie 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea reclamanților C.O., V.D., O.M.

și C.F.. Anulează în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3286 din 18 noiembrie 1996 în ceea ce privește suprafața de 1420 mp teren, situat în București, Str. Negustori, nr. 25." În motivarea acestei soluții, dată în temeiul art. 399 alin. (2) C. proc. civ., Curtea Supremă a reținut că, prin Decizia nr. 2208/1999, deși a fost admis recursul pârâtei SC I. SA și a fost casată hotărârea primei instanțe, pe fond s-a admis cererea intimaților-reclamanți de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3286 din 18 noiembrie 1996, decizia fiind învestită cu formulă executorie, motiv pentru care se impunea lămurirea dispozitivului, ce conține dispoziții contrare și confuze.

2. Temeiul și motivele cererii de revizuire Împotriva Decizie civile nr. 1666 din 3 mai 2003, la data de 7 martie 2011 a formulat cerere de revizuire recurenta SC I. SA, solicitând modificarea în tot a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, în esență, revizuenta a arătat că intimații-reclamanți au formulat, în timp, numeroase acțiuni civile privind restituirea bunului imobil în litigiu, în paralel cu acțiunea care a fost introdusă pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 219 A din 10 decembrie 2009 s-a admis apelul SC I. SA și s-a dispus, de către instanța civilă, restituirea către reclamanții-recurenți a unei suprafețe de 818 m 2 . Despre existența acestui proces, în care nu a figurat în mod distinct ca parte procesuală, revizuenta a arătat că a luat cunoștință abia la data de 9 februarie 2011, când au fost inițiate măsurile de punere în executare silită a acestei decizii civile, executorul judecătoresc prezentându-se la sediul societății revizuente. În acest sens s-a susținut că în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Decizia civilă nr. 219 A din 10 decembrie 2009 reprezintă pentru societatea revizuentă un înscris ce aparține părții potrivnice și din care rezultă că suprafața de teren la care ar avea dreptul intimații-reclamanți persoane fizice este de 818 m 2 și nu de 1420 m 2 , cât s-a prevăzut în Decizia nr. 1666/6 mai 2003, a cărei revizuire se solicită.

3. Soluționarea cererii de revizuire La data de 25 octombrie 2011 a fost suspendată judecata cererii de revizuire întrucât s-a învederat că Decizia civilă nr. 219 A din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, reprezentând înscrisul nou invocat în susținerea cererii de revizuire a fost atacată cu recurs, aflat în curs de soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă (dos. 21647/3/2008). Ulterior repunerii cauzei pe rol, la data de 28 februarie 2014 revizuenta a depus un set de înscrisuri, respectiv de hotărâri judecătorești, însoțit de o cerere precizatoare a cererii inițiale de revizuire.

Astfel s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 2896 din 28 mai 2013, pronunțată în cauza care a determinat suspendarea ca și prin Decizia civilă nr. 5358 din 20 noiembrie 2013, pronunțată tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă, într-un alt dosar, s-a creat o situație juridică nouă față de cea avută în vedere la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită. Astfel, prin Decizia civilă nr. 2896 din 28 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă, a respins irevocabil contestația reclamanților persoane fizice, formulată împotriva dispoziției Primăriei Municipiului București nr. 10161 din 11 septembrie 2008, iar prin Decizia civilă nr. 5853 din 20 noiembrie 2013 a aceleiași instanțe supreme a fost respinsă, irevocabil, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare a reclamanților persoane fizice, întemeiată pe dreptul comun.

În considerentele respectivelor hotărâri s-a indicat că "nu există teren liber pentru a putea fi restituit în natură", iar pe de altă parte "imobilul solicitat a fi revendicat nu mai există în forma în care fusese deținut de foștii proprietari, iar pentru moștenitorii acestuia prejudiciul patrimonial suferit prin deposedarea abuzivă de bun a fost acoperit prin recunoașterea unui drept de creanță reprezentând despăgubiri bănești echivalente cu valoarea imobilului". În acest context, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 1666 din 6 mai 2003, pe temeiul invocat și modificarea acesteia în sensul admiterii recursului declarat de SC I. SA, cu consecința respingerii pe fond a acțiunii reclamanților intimați.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, în raport de motivele invocate și raportat la temeiul de drept arătat, art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, în considerarea celor în continuare arătate. Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat în prezenta cerere, cuprinde două situații distincte, prima vizând descoperirea, după darea hotărârii, de înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. A doua situație are în vedere desființarea sau modificarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prima ipoteza a normei citate, avută în vedere de altfel și de către revizuenta SC I. SA București presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții în sensul ca înscrisul invocat să fie doveditor, nou în sensul descoperirii sale după darea hotărârii, să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere și să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. După cum s-a admis în doctrină dar și în practica judecătorească, are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească obținută pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a hotărârii în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură a se servi de ea.

Din această perspectivă, raportat la data de 3 mai 2003 la care a fost adoptată Decizia nr. 1666 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a cărei revizuire se solicită, invocarea ca înscris nou a Deciziei civile nr. 219 A din 10 decembrie 2009, a Curții de Apel București, casată și ulterior înlocuită de Decizia nr. 2896 din 28 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, menționată și în cererea precizatoare nu poate fi primită, întrucât din cuprinsul acestei din urmă hotărâri rezultă că acțiunea inițială, a contestatorilor intimați, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, a fost demarată la data de 5 august 2008. Nici invocarea Deciziei nr. 5358 din 20 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, nu satisface cerința normei legale invocate, raportat la interpretarea jurisprudențială menționată, reținându-se din cuprinsul acesteia că revizuenta SC I. SA a figurat ca parte în acel litigiu care, deși aflat în desfășurare la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a fost menționat de către revizuentă în fața instanței de contencios administrativ.

Așa fiind, în mod evident, se constată că nu este îndeplinită cerința expresă a art. 322 pct. 5 teza I, în sensul ca înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Prin urmare, constatând că nu se regăsește în cauză ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, Înalta Curte va respinge ca nefondată calea extraordinară de atac exercitată, reevaluarea judecăților irevocabile neputând fi efectuată decât cu respectarea condițiilor strict reglementate procedural.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC I. SA București împotriva Deciziei civile nr. 1666 din 3 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV