ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 ianuarie 2004, reclamanta F.C.E.R. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Comerțului (în prezent Ministerul Economiei), SC L.M.F. SA Sînsimion (fostă SC I.C. SA Miercurea Ciuc) solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 30 ianuarie 2001 de Ministerul Industriei și Comerțului în favoarea fostei SC I.C. SA, actuala pârâtă SC L.M.F. SA Sînsimion, pentru o suprafață de 7041 mp, din totalul de 47848 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietarul tabular al suprafeței de 7041 mp teren, situat în localitatea Sînsimion, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, iar prin includerea acestei suprafețe în totalul de 47848 mp din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 ianuarie 2001 i-a fost vătămat dreptul său de proprietate. Prin întâmpinarea depusă la 12 februarie 2004, pârâta SC L.M.F. SA a arătat că pe baza schiței de carte funciară depusă de reclamantă nu se poate face o identificare a terenurilor, în sensul că acestea pot fi sau nu identice cu terenul aflat în proprietatea societății. Prin sentința civilă nr. 494 din 11 martie 2004, Curtea de Apel București a respins ca tardivă acțiunea reclamantei, această sentință fiind casată prin decizia nr. 5666 din 25 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În cursul rejudecării, prin cererea depusă la 14 noiembrie 2006, reclamanta a precizat că suprafața de 7041 mp se află pe str. G. și este înscrisă atât în cartea funciară indicată în cererea de chemare în judecată. Prin încheierea din 2 septembrie 2008, Curtea a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, SC A.C.I. SRL, la solicitarea reclamantei formulată prin cererea depusă la 14 august 2008, care a arătat că această societatea a cumpărat de la pârâta SC L.M.F. SA Sînsimion suprafețe de teren ce fac obiectul prezentei cauze. Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a expertizei topo întocmită de expert F.I., prin sentința civilă nr. 2383 din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă, în parte, acțiunea și a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001 și, anume, pentru atestarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2758 mp, întabulat în cartea funciară.

Prin decizia nr. 2993 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de reclamantă și pârâta SC L.M.F. SA împotriva sentinței nr. 2383 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, a fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În cuprinsul deciziei de trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut necesitatea suplimentării probatoriului prin efectuarea unei noi expertize topografice pentru a se stabili cu certitudine existența unei eventuale suprapuneri a terenurilor în discuție, sens în care vor fi avute în vedere eventualele modificări ale corpurilor de avere evidențiate în documentațiile ce au stat la baza operațiunilor de transcriere sau reînscriere realizate în timp.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare la Curtea de Apel București din 7 septembrie 2010. În rejudecare a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul unei comisii rogatorii realizată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, fiind întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară de către expert F.R.T. Prin sentința nr. 7221 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.C.E.R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, SC L.M.F. SA Sînsimion și SC A.C.I. SRL.

A anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriei și Comerțului (la data pronunțării, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri) cu privire la suprafața totală de teren de 2781 mp compusă din următoarele suprafețe, astfel cum sunt identificate, în raportul de expertiză întocmit de expert F.R.T.: 1355 mp, 225 mp, 532 mp și 669 mp. A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți și a respins cererea expertului de suplimentare a onorariului de expertiză, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat. A reținut, de asemenea, că din dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 83471991 rezultă că atestarea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC L.M.F. SA se putea face de către pârâtul Ministerul Economiei numai pentru terenurile ce se aflau în patrimoniul acestei societăți. În condițiile în care reclamanta ar fi avut un drept de proprietate asupra unei părți din suprafața menționată în certificatul din 30 ianuarie 2001, pentru acest teren proprietatea reclamantei nu se mai putea atesta, în mod legal, ca fiind proprietate pârâtei SC L.M.F. SA, întrucât terenul nu ar fi făcut parte din patrimoniul acestei societăți.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că pentru soluționarea cauzei se impune a se stabili dacă terenul în suprafață de 7041 mp, proprietatea reclamantei F.C.E.R. și menționat în cartea funciară, se suprapune cu suprafața de 47848,67 mp, menționată în certificatul de atestate a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001. Prin expertiza realizată de expert F.R.T. au fost efectuate măsurători în teren care au fost corelate cu datele existente în arhiva O.C.P.I. privind evidențele de carte funciară. Din concluziile expertului coroborate cu schițele anexă la raportul de expertiză, în special anexa nr. 2 în care sunt evidențiate suprapunerile existente, Curtea reține că din suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001, se suprapune cu terenul proprietatea reclamantei doar suprafața totală de 2781 mp compusă din următoarele suprafețe: 1355 mp, 225 mp, 532 mp și 669 mp.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, prima instanță, față de faptul că pretențiile reclamantei au fost încuviințate numai în parte, în baza art. 276 C. proc. civ., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții SC L.M.F. SA și Ministerul Economiei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. invocându-se atât motivele de casare cât și de modificare a sentinței atacate și solicitându-se de intimata-pârâtă SC L.M.F. SA în principal casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instituții în vederea refacerii raportului de expertiză topo efectuată în cauză și în subsidiar ambii recurenți solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă SC L.M.F. SA se arată că în mod netemeinic și nelegal prima instanță, care nu și-a exercitat rolul activ potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și-a întemeiat soluția de admitere și de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat pe un raport de expertiză topografice ca eronat, prin care s-a apreciat greșit asupra eventualelor suprapuneri de teren pentru suprafețele de 2781 mp din suprafața totală de 47848,67 mp pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către recurenta-pârâtă, autoritatea administrativă în favoarea recurentei-pârâte societatea comercială.

Recurenta-pârâtă arată că prin raportul de expertiză nu au fost identificate corect termenele în litigiu, situația reală a terenurilor nu a fost analizată prin raportare la schițele de carte funciară și ținându-se seama de modificările intervenite în timp cu privire la configurația membrilor și s-a concluzionat în mod greșit că din suprafața totală de 47848,67 mp pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate o suprafață de 2781 mp se suprapune cu proprietatea intimatei-reclamante, iar soluția recurată este greșită pe aspectul fundamentării pe acest raport de expertiză. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ambii recurenți invocă greșita aplicarea și interpretare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale H.G.

nr. 834/1991 de către instanța de fond în ceea ce privește aprecierea asupra legalității emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat din 30 ianuarie 2001 în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991 de către recurentul-pârât Ministerul Economiei fost Ministerul Industriei și comerțului în favoarea recurentei-pârâte SC L.M.F. SA. Recurenta arată că prima instanță a apreciat greșit asupra egalității certificatului contestat arătând că acesta este legal emisă numai pentru termenele aflate în patrimoniul societății recurente deci în proprietatea sa fără a verifica în concret îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de H.G.

nr. 834/1991. Iar eliberarea certificatului s-a făcut în condiții legale fiind îndeplinite cele două cerințe prevăzute de H.G. nr. 834/1991. Or, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate. Prin urmare, aceste dispoziții legale nu impuneau ca terenul reclamat să fie în proprietatea pârâtei care a solicitat eliberarea certificatului de atestare, ci să fi fost deținut de aceasta. Devenind proprietate de stat terenul a fost atribuit în condițiile H.G.

nr. 834/1991, în proprietate SC L.M.F. SA potrivit certificatului de atestare din 2001, societatea având la acel moment dreptul dobândit în baza Legii nr. 15/1990, adică de folosință, de administrare, până la dobândirea dreptului de proprietate prin intabulare, ulterior. Dreptul de proprietate al societății comerciale a fost dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, și nu prin actul administrativ. Ambii recurenți solicită admiterea recursului în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate F.C.E.R. La dosar, recurenta-pârâtă SC L.M.F. SA a depus concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză sentința atacată prin soluția de admitere a acțiunii, este dată cu aplicarea greșită a legii, ambele recursuri fiind fondate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin sentința atacată s-a dispus, în fond după casare admiterea acțiunii formulată de reclamanta-intimată F.C.E.R. și anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor și Comerțului la data de 30 ianuarie 2001 în favoarea recurentei-pârâte SC L.M.F. SA, respectiv cu privire la suprafața de teren de 2781 mp din suprafața totală de 47484 mp menționată în certificat în favoarea fostei SC I.C.

SA actuală SC L.M.F. SA. Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 ianuarie 2004 reclamanta-intimată a solicitat anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 ianuarie 2001 emis în favoarea fostei SC I.C. SA pentru suprafața de 7041 mp din totalul de 47484 mp invocând încălcarea unui drept de proprietate dobândit prin moștenire și înscris în cartea funciară din 21 februarie 1990. În urma deciziilor pronunțate de instanța de recurs Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a rejudecat cauza pe fond și a administrat probe cu expertiză topometrică în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001 a fost emis în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991 în baza documentației topografice depuse în conformitate cu actele normative mai sus menționate respectiv titlul asupra terenului dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 procese-verbale de delimitare și documente privind înregistrarea în cartea funciară a dreptului de administrare directă încheierea din 1974 în favoarea antecesoarei SC I.C. SA, aspecte necontestate de reclamanta-intimată Curtea apreciază că soluția recurată este nelegală deoarece pe fond prima instanță a apreciat greșit asupra legalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat în sensul că a apreciat ca fiind o condiție de legalitate cerință ca terenul să fi fost în patrimoniul societății, respectiv în proprietatea sa la data emiterii certificatului contestat.

Această premisă este greșită și nelegală în raport cu actele normative în baza cărora a fost emis certificatul contestat care este din punct de vedere juridic act administrativ individual emis în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 și în baza H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor din 28 februarie 1992. Ca act administrativ certificatul contestat este legal, fiind emis cu respectarea condițiilor cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991. Eliberarea certificatului a fost condiționată de faptul deținerii, în folosință a terenurilor aflate în patrimoniul societății la data înființării acestuia și a doua condiție ca termenul respectiv să îi fie necesar să fie afectat activității comerciale conform obiectului de activitate.

Prima instanță în mod greșit nu a verificat îndeplinirea acestor condiții speciale prevăzute de H.G. nr. 834/1991, act normativ special care se aplică cu prioritate în raport de faptul că acest act normativ a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat. Or, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate. Prin urmare, aceste dispoziții legale nu impuneau ca terenul reclamat să fie în proprietatea pârâtei care a solicitat eliberarea certificatului de atestare, ci să fi fost deținut de aceasta.

Devenind proprietate de stat terenul a fost atribuit în condițiile H.G. nr. 834/1991, în proprietate SC L.M.F. SA potrivit certificatului de atestare din 2001, societatea având la acel moment dreptul dobândit în baza Legii nr. 15/1990, adică de folosință, de administrare, până la dobândirea dreptului de proprietate prin intabulare, ulterior. Dreptul de proprietate al societății comerciale a fost dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, și nu prin actul administrativ. În mor greșit prima instanță a analizat egalitatea și valabilitatea certificatului de atestare ca act civil fără a ține cont de faptul că acest certificat este un act administrativ, care contestat în baza Legii nr. 29/1990 trebuie verificat, sub aspectul legalității în raport de actele în baza cărora a fost emis, respectiv în baza Legii nr. 15/1990 și în baza H.G.

nr. 834/1991. Numai o instanță civilă are competența de a verifica valabilitatea titlurilor invocate de părți, poate compara titlurile invocate și a acorda preferință celui mai caracterizat. În compararea tuturor presupune și o verificare și o caracterizare a titlurilor autorilor de la care părțile au dobândit dreptul de proprietate sau de folosință, verificarea valabilității titlurilor excedând obiectul unei acțiunii formulate în baza Legii nr. 29/1990. Curtea apreciază că în cauză ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 30 ianuarie 2001 în mod legal cu respectarea dispozițiilor speciale, în vigoare la data emiterii sale, ca act administrativ unilateral dreptul de proprietate al societății comerciale fiind dobândit prin efectul legii, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și nu prin actul administrativ contestat.

În subsidiar și pe situația de fapt din teren, în opinia Curții, concluzia raportului de expertiză nu este concludent, nerezultând cu certitudine o suprapunere ale terenurilor în litigiu, aceasta în condițiile în care ambele părți prin obiecțiuni contestă atât suprafața suprapusă cât și localizarea, amplasarea în concret a suprafeței de teren proprietatea reclamantei-intimate dobândită prin moștenire în anul 1960 și înscrise în anul 1990 în cartea funciară.

Curtea apreciază că în raport de obiectul cauzei, anulare act administrativ identificat în concret a terenurilor are caracter subsidiar, în mod greșit prima instanță ca instanță de contencios administrativ întemeindu-și soluția exclusiv pe un raport de expertiză și fără a analiza legalitatea actului administrativ contestat în raport de dispozițiile Legii nr. 29/1990 și în raport de dispozițiile în vigoare la data emiterii certificatului de atestare contestat respectiv îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991. În raport de dispozițiile Legii nr. 29/1990 instanța de contencios administrativ nu realizează o comparare a titlurilor invocate de părți, aceasta fiind de competența instanței civile.

În prezenta cauză, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii de către prima instanță, respectiv a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, dispoziții care au fost respectate la data emiterii certificatului de atestare din 2001. În consecință, fiind legal emis certificatul de atestare, ca act administrativ, acțiunea formulată de recurenta-reclamantă în baza Legii nr. 29/1990 nu îndeplinește, pe fond, condițiile de a fi admisă, fiind apreciată, pentru considerentele expuse, ca neîntemeiată și urmând a fi respinsă ca atare. Această soluție nu închide însă reclamantei-intimate posibilitatea de a-și valorifica pretinsul drept, ci doar confirmă că titlul pe care se fundamentează dreptul de proprietate al recurentei-pârâte SC L.M.F.

SA a fost obținut în mod legal. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Curtea va admite ambele recursuri și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta F.C.E.R. ca neîntemeiată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC L.M.F. SA și Ministerul Economiei împotriva sentinței nr. 7221 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta F.C.E.R., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.