ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5666/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta Federația C.E.R. a chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și SC M.F. SA și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 6229 din 31 ianuarie 2001, emis de către pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, în favoarea pârâtei SC M.F. SA, fostă I.F.O.R. SA Harghita, pentru o suprafață de 7041 mp, din totalul de 47848 mp. În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara terenului de 7041 mp, situat în localitatea Sînsimion, județul Harghita, în mod nelegal fiind menționată această suprafață de teren și în certificatul de atestare emis la data de 30 ianuarie 2001, în favoarea fostei I.F.O.R.

SA Harghita. Reclamanta a arătat că la data de 27 noiembrie 2003, pârâta SC M.F. SA i-a comunicat certificatul contestat care îi încalcă dreptul de proprietate, iar reclamanta a formulat plângere prealabilă administrativă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În ședința publică din data de 11 martie 2004, instanța, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat și a pus în discuția părților, excepția de tardivitate a formulării acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Prin sentința civilă nr. 494 din 11 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de reclamanta Federația C.E.R.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat la data de 29 ianuarie 2004, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și cu respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria MO3 nr. 6229 din 30 ianuarie 2001. Certificatul de atestare contestat a fost înscris în C.F., sub nr. 1821 din 25 aprilie 2001, conform încheierii de la acea dată. Instanța a apreciat că de la acea dată, respectiv 25 aprilie 2001, a început să curgă față de reclamantă, termenul de decădere de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Federația C.E.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivare, recurenta a arătat că excepția de tardivitate a fost reținută eronat de instanța de fond, în ceea ce privește natura actului dedus judecății, arătând că, deși Legea nr. 29/1990 se aplică actelor administrative prin care se vatămă drepturile recunoscute de lege, ale persoanelor fizice sau juridice, instanța a avut în vedere o hotărâre civilă, respectiv încheierea de intabulare din 21 aprilie 2001, pentru calcularea termenului de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. A mai arătat că au fost aplicate greșit, atât prevederile art. 1, cât și cele ale art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, termenele de prescripție prevăzute de actul normativ special aplicându-se numai în ceea ce privește comunicarea actelor administrative.

Recursul este fondat. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6229 a fost emis în data de 30 ianuarie 2001 și a fost comunicat recurentei, de către SC M.F. SA Sînsimion, la data de 27 noiembrie 2002, sub nr. 10927. Răspunsul Ministerului Economiei și Comerțului la plângerea formulată de către recurentă, a fost înregistrat sub nr. 189 din 19 ianuarie 2004, plângere care fusese adresată pârâtului, în data de 16 decembrie 2003, sub nr. 284520. Față de materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Or, potrivit textului indicat, persoana se poate considera vătămată, dacă are cunoștință de existența unei asemenea vătămări. Nu poate fi acceptată soluția instanței de fond, potrivit căreia de la data transcrierii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6229 din 30 ianuarie 2001, emis pentru SC I.F.O.R. SA, curge termenul de introducere a acțiunii, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, întrucât acea transcriere opozabilă erga omnes, privește dreptul constituit, și anume, dreptul de proprietate. Data transcrierii acestui drept real are importanță, pentru că efectele juridice cu privire la dreptul de proprietate curg din acel moment.

Termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, pentru introducerea plângerii persoanei vătămate, este un termen de decădere care se calculează numai de la data la care partea interesată a luat efectiv cunoștință de actul care a produs vătămarea. Față de aceste motive, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) și ale art. 313 C. proc. civ., va admite recursul și va casa sentința atacată, urmând ca instanța de trimitere să se pronunțe pe fondul cauzei, având în vedere considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Federația C.E.R., împotriva sentinței civile nr. 494 din 11 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2005.