ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 martie 2002, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriei și Resurselor, în prezent Ministerul Economiei și Comerțului și SC E. SA București, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 5787 din 27 iulie 2000, emis de primul pârât, în favoarea SC E. SA, pentru suprafața de 8256 mp, situată în municipiul Suceava, str. Ștefăniță Vodă, și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acestui teren. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul cuprins în certificatul contestat, a aparținut autorului său, fiind donat statului, sub condiția amenajării unui muzeu în aer liber, pe o suprafață de 414 mp.
Prin sentința civilă nr. 344 din 2 aprilie 2002, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, judecarea acțiunilor în baza art. 1 din această lege, este de competența tribunalului județean sau al municipiului București, în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 3618 din 26 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu motivarea că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, au fost greșit interpretate, reclamantul putând renunța la facilitatea creată prin lege și introduce acțiune la instanța, în raza căreia își are sediul pârâtul.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, soluționând cauza în fond după casare, prin sentința civilă nr. 801 din 3 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, reclamantul nefăcând dovada că este proprietar în temeiul unui titlu valabil, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe care îl contestă, a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv H.G. nr. 834/1991. A mai reținut că susținerile reclamantului, vizând donația făcută Statului român, care nu și-a produs efectele și nelegalitatea deciziei nr. 293/1975 a Consiliului Popular al județului Suceava, prin care s-a trecut în administrarea I.R.E.
Suceava, suprafața de 5200 mp teren, deși statul nu avea un titlu valabil, sunt aspecte ce nu pot fi lămurite pe calea contenciosului administrativ. Împotriva sentinței, reclamantul P.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele: - Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respingând probele solicitate de reclamant pentru dovedirea dreptului său de proprietate, respectiv interogatoriu și expertiză. - Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, când reține că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și a H.G.
nr. 834/1991. - Curtea de apel a schimbat natura juridică și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii, reținând greșit că expertiza solicitată era menită a face dovada existenței dreptului de proprietate, când, în realitate, se urmărea confirmarea, prin părerea unui specialist, a încălcării prevederilor H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 15/1990 și ale altor dispoziții legale incidente cauzei. - Instanța a aplicat greșit legea, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, reținând că reclamantul nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege. Examinând sentința recurată, în raport cu motivele dezvoltate în cererea de recurs, cu actele dosarului și cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este întemeiat, în sensul și pentru considerentele ce urmează: Reclamantul P.L.
a solicitat prin cererea introductivă de instanță, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 5787 emis la 27 iulie 2000 de Ministerul Industriei și Resurselor, în favoarea SC E. SA, pentru o suprafață de 8256 mp teren, situat în municipiul Suceava, str. Ștefăniță Vodă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul în discuție a fost proprietatea autorilor săi și, cu toate că a fost moștenit de reclamant în temeiul certificatelor de moștenitor nr. 227/1998 și nr. 544/1994 și intabulat pe numele proprietarilor, a fost ocupat abuziv de stat, prin instituțiile sale, ajungând nelegal în proprietatea pârâtei SC E. SA București. Reclamantul a precizat că autorul său, P.A., a donat Statului român, sub condiția amenajării unui muzeu în aer liber, suprafața de 414 mp, situată în str. Ștrandului, actuala str. Luca Arbore, însă muzeul nu a fost înființat, astfel că scopul pentru care donația a fost făcută, nu s-a îndeplinit.
A precizat, totodată, că, deși dispunea doar de 414 mp, statul, prin decizia nr. 293/1975 a Consiliului Popular Suceava, a dat în administrarea I.R.E., suprafața de 5200 mp. A menționat că cererea pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 18/1991, nu a avut finalitate favorabilă și, deși decizia nr. 293/1975 a Consiliului Popular Suceava nu a avut putere juridică, s-a emis certificatul de atestare a cărui anulare se solicită prin acțiunea de față. A considerat că, chiar dacă s-ar admite că suprafața de 414 mp era proprietatea statului, restul terenului a fost ocupat abuziv, iar actul contestat acoperă această ilegalitate. A arătat că prin răspunsul la plângerea prealabilă, autoritatea emitentă a certificatului i-a făcut cunoscut că actul a intrat în circuitul civil.
Reclamantul a apreciat că intabularea terenului și a construcției sunt nelegale, atâta vreme, cât terenul afectat de construcții și amenajări intră sub incidența art. 5 din Legea nr. 18/1991 și a Legii nr. 10/2001. Prin acțiune, reclamantul a pretins, deci, că emiterea certificatului de atestare, a cărui anulare o solicită, îi nesocotește dreptul de proprietate asupra terenului dobândit prin moștenire. Se constată, însă, că față de susținerile părților și actele dosarului, probele administrate în cauză, sunt contradictorii și insuficiente pentru a fundamenta concluziile primei instanțe în legătură cu dreptul reclamantului și/sau al pârâtei asupra terenului în litigiu.
Astfel, se reține că la dosarul cauzei se află două coli de carte funciară cu privire la același teren, care nu au fost contestate, împrejurare în care se impune efectuarea unei verificări privind situația fiecărei parcele înscrise în cele două extrase de carte funciară; clarificarea situației terenului în litigiu, dacă acesta este inclus în suprafața de teren intabulată pe numele autorilor reclamantului, dacă este cuprins în perimetrul celor 8256 mp înscriși în certificatul de atestare contestat de reclamant; dacă pe foaia cadastrală s-au mai făcut ulterior mențiuni. În cauză nu s-a făcut dovada datei transcrierii realizate de pârâtă; din actele aflate la dosar nu rezultă care anume parcele au fost transcrise și dacă acestea se identifică cu terenul care a aparținut autorului reclamantului.
Se impune verificarea situației terenului din perioada când susține reclamantul că a dobândit dreptul de proprietate și, de asemenea, a aspectelor legate de actul de donație. Pentru clarificarea celor arătate, ca și a altora utile justei soluționări a cauzei, urmează a se dispune efectuarea unei expertize tehnice topografice. De asemenea, instanța de trimitere va verifica legalitatea emiterii certificatului de atestare în litigiu, în raport cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991. Numai după administrarea unui probatoriu complet și convingător, se va putea aprecia justețea susținerilor făcute de părți și implicit, legalitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat de reclamant.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de P.L. împotriva sentinței civile nr. 801 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.