ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 6
martie 2002, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul
Industriei și Resurselor, în prezent Ministerul Economiei și Comerțului și SC E.
SA București, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de
proprietate seria M.03 nr. 5787 din 27 iulie 2000, emis de primul pârât, în
favoarea SC E. SA, pentru suprafața de 8256 mp, situată în municipiul Suceava,
str. Ștefăniță Vodă, și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra
acestui teren.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că terenul cuprins în certificatul contestat, a aparținut autorului său,
fiind donat statului, sub condiția amenajării unui muzeu în aer liber, pe o
suprafață de 414 mp.
Prin sentința civilă nr. 344 din 2
aprilie 2002, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că potrivit dispozițiilor
art. 6 din Legea nr. 29/1990, judecarea acțiunilor în baza art. 1 din această
lege, este de competența tribunalului județean sau al municipiului București,
în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul.
Recursul declarat de reclamant
împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 3618 din 26 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a casat hotărârea atacată și
s-a trimis cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel București, secția
de contencios administrativ, cu motivarea că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990,
au fost greșit interpretate, reclamantul putând renunța la facilitatea creată
prin lege și introduce acțiune la instanța, în raza căreia își are sediul
pârâtul.
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, soluționând cauza în fond după casare, prin sentința
civilă nr. 801 din 3 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
trimitere a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.
1 și 11 din Legea nr. 29/1990, reclamantul nefăcând dovada că este proprietar
în temeiul unui titlu valabil, iar certificatul de atestare a dreptului de
proprietate pe care îl contestă, a fost emis cu respectarea dispozițiilor
legale în materie, respectiv H.G. nr. 834/1991.
A mai reținut că susținerile reclamantului,
vizând donația făcută Statului român, care nu și-a produs efectele și
nelegalitatea deciziei nr. 293/1975 a Consiliului Popular al județului Suceava,
prin care s-a trecut în administrarea I.R.E. Suceava, suprafața de 5200 mp teren,
deși statul nu avea un titlu valabil, sunt aspecte ce nu pot fi lămurite pe
calea contenciosului administrativ.
Împotriva sentinței, reclamantul P.L.
a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, invocând
dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele:
- Instanța a încălcat formele de
procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respingând probele solicitate de
reclamant pentru dovedirea dreptului său de proprietate, respectiv interogatoriu
și expertiză.
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe
care se sprijină, când reține că actul administrativ atacat a fost emis cu
respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991.
- Curtea de apel a schimbat natura
juridică și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii, reținând greșit
că expertiza solicitată era menită a face dovada existenței dreptului de
proprietate, când, în realitate, se urmărea confirmarea, prin părerea unui
specialist, a încălcării prevederilor H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 15/1990
și ale altor dispoziții legale incidente cauzei.
- Instanța a aplicat greșit legea,
pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, reținând că reclamantul nu a
făcut dovada unui drept recunoscut de lege.
Examinând sentința recurată, în
raport cu motivele dezvoltate în cererea de recurs, cu actele dosarului și cu
normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este întemeiat, în
sensul și pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul P.L. a solicitat prin
cererea introductivă de instanță, anularea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate seria M.03 nr. 5787 emis la 27 iulie 2000 de
Ministerul Industriei și Resurselor, în favoarea SC E. SA, pentru o suprafață
de 8256 mp teren, situat în municipiul Suceava, str. Ștefăniță Vodă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că terenul în discuție a fost proprietatea autorilor săi și, cu toate că
a fost moștenit de reclamant în temeiul certificatelor de moștenitor nr. 227/1998
și nr. 544/1994 și intabulat pe numele proprietarilor, a fost ocupat abuziv de
stat, prin instituțiile sale, ajungând nelegal în proprietatea pârâtei SC E. SA
București.
Reclamantul a precizat că autorul
său, P.A., a donat Statului român, sub condiția amenajării unui muzeu în aer
liber, suprafața de 414 mp, situată în str. Ștrandului, actuala str. Luca
Arbore, însă muzeul nu a fost înființat, astfel că scopul pentru care donația a
fost făcută, nu s-a îndeplinit.
A precizat, totodată, că, deși dispunea
doar de 414 mp, statul, prin decizia nr. 293/1975 a Consiliului Popular Suceava,
a dat în administrarea I.R.E., suprafața de 5200 mp.
A menționat că cererea pe care a formulat-o
în temeiul Legii nr. 18/1991, nu a avut finalitate favorabilă și, deși decizia nr.
293/1975 a Consiliului Popular Suceava nu a avut putere juridică, s-a emis
certificatul de atestare a cărui anulare se solicită prin acțiunea de față.
A considerat că, chiar dacă s-ar admite
că suprafața de 414 mp era proprietatea statului, restul terenului a fost ocupat
abuziv, iar actul contestat acoperă această ilegalitate.
A arătat că prin răspunsul la
plângerea prealabilă, autoritatea emitentă a certificatului i-a făcut cunoscut că
actul a intrat în circuitul civil.
Reclamantul a apreciat că
intabularea terenului și a construcției sunt nelegale, atâta vreme, cât terenul
afectat de construcții și amenajări intră sub incidența art. 5 din Legea nr. 18/1991
și a Legii nr. 10/2001.
Prin acțiune, reclamantul a pretins,
deci, că emiterea certificatului de atestare, a cărui anulare o solicită, îi
nesocotește dreptul de proprietate asupra terenului dobândit prin moștenire.
Se constată, însă, că față de
susținerile părților și actele dosarului, probele administrate în cauză, sunt
contradictorii și insuficiente pentru a fundamenta concluziile primei instanțe
în legătură cu dreptul reclamantului și/sau al pârâtei asupra terenului în
litigiu.
Astfel, se reține că la dosarul
cauzei se află două coli de carte funciară cu privire la același teren, care nu
au fost contestate, împrejurare în care se impune efectuarea unei verificări
privind situația fiecărei parcele înscrise în cele două extrase de carte
funciară; clarificarea situației terenului în litigiu, dacă acesta este inclus
în suprafața de teren intabulată pe numele autorilor reclamantului, dacă este
cuprins în perimetrul celor 8256 mp înscriși în certificatul de atestare
contestat de reclamant; dacă pe foaia cadastrală s-au mai făcut ulterior
mențiuni.
În cauză nu s-a făcut dovada datei
transcrierii realizate de pârâtă; din actele aflate la dosar nu rezultă care
anume parcele au fost transcrise și dacă acestea se identifică cu terenul care
a aparținut autorului reclamantului.
Se impune verificarea situației
terenului din perioada când susține reclamantul că a dobândit dreptul de
proprietate și, de asemenea, a aspectelor legate de actul de donație.
Pentru clarificarea celor arătate,
ca și a altora utile justei soluționări a cauzei, urmează a se dispune
efectuarea unei expertize tehnice topografice.
De asemenea, instanța de trimitere
va verifica legalitatea emiterii certificatului de atestare în litigiu, în
raport cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991.
Numai după administrarea unui
probatoriu complet și convingător, se va putea aprecia justețea susținerilor
făcute de părți și implicit, legalitatea emiterii certificatului de atestare a
dreptului de proprietate contestat de reclamant.
Pentru considerentele arătate,
recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza, spre
rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.L.
împotriva sentinței civile nr. 801 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel București,
secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite
cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
23 aprilie 2004.