Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2003

HOTĂRÂRE
06.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra contestației la executare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 aprilie 1998, C.O., V.D., O.M. și C.F. au chemat în judecată Ministerul Industriilor și SC I. SA București, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 3286 din 18 octombrie 1996, privind suprafața de 2631,07 mp, teren, situat în București. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 927 din 6 octombrie 1998, a admis acțiunea. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta II.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2208 din 30 septembrie 1999, a admis recursul declarat de SC I. SA, a casat sentința atacată și pe fond, a admis acțiunea, în sensul anulării certificatului seria M 03 nr. 3286 din 18 noiembrie 1996, emis de Ministerul Industriilor, privind terenul situat în București Împotriva acestei ultime soluții, SC I. SA a formulat contestație la executare, în temeiul art. 399 și urm. C. proc. civ., susținând, în esență, că aceasta nu poate fi dusă la îndeplinire, fiind necesară lămurirea înțelesului aplicării titlului executoriu. Contestația la executare este fondată. Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 399 C. proc. civ., se poate face contestație la executare și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

În cazul în speță, prin sentința civilă nr. 917 din 6 octombrie 1998, Curtea de Apel București a admis în totalitate acțiunea reclamanților. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta contestatoare SC I. SA, criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia nr. 2208/1999, deși a fost admis recursul pârâtei și a fost casată hotărârea primei instanțe, pe fond s-a admis cererea intimaților-reclamanți. Această deicizie a fost învestită cu formulă executorie, motiv pentru care este inferior necesară lămurirea dispozitivului ce conține dispoziții contraditorii și confuze. Urmează a se trece în dispozitiv admiterea recursului declarat de SC I. SA, casarea sentinței atacate și în fond, admiterea acțiunii reclamanților și anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1996, numai cu privire la suprafața de 1420 mp teren.

D E C I D E Potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ.: Admite contestația la executare formulată de SC I. SA București, lămurește înțelesul și întinderea titlului executoriu, în sensul că în dispozitivul deciziei nr. 2208 din 30 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ se va trece: „Admite recursul declarat de SC I. SA București, împotriva sentinței civile nr. 927 din 6 octombrie 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamanților C.O., V.D., O.M. și C.F. Anulează în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 326 din 18 noiembrie 1996, în ce privește suprafața de 1420 mp teren, situat în București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Conținutul deciziei a cărei revizuire se solicită Prin Decizia civilă nr. 1666 din 3 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contenci
ÎCCJ 2003-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC G. SA a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor și SC M. SA, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții și pe cale
ÎCCJ 2004-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 martie 2002, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriei și Resurselor, în prezent Ministerul E
ÎCCJ 2016-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2016
ului". Prin H.G. nr. 29/1991 a fost înființată apelanta-reclamantă SC A. SA (poziția 55 din anexa nr. 1), prin reorganizarea fostei unități economice de stat (I.P.L.), conform art. 1. Din considerentele Deciziei nr. 2.208 din 30 septembrie
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #134786)
entele deciziei nr.2208 din 30.09.1999 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, Secția de contencios administrativ rezultă că Ministerul Industriilor a emis în favoarea apelantei-reclamante certificatul de atestare a dreptului de proprieta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă