ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1977/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, emiterea unui ordin de încadrare/salarizare care să aibă în vedere decizia civilă nr. 956/2022 a Curții de Apel Cluj, obligarea pârâților la plata lunară, pentru viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite, obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, de la scadență la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 333 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE.

A fost obligat pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA să emită, pentru fiecare reclamant, decizii de salarizare în conformitate cu decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curții de Apel Cluj, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

S-a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

3.1. Recursul formulat de reclamanți

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În mod greșit au fost reținute în considerentele hotărârii atacate că decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curții de Apel Cluj a fost pronunțată sub rezerva aplicării plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, fiind încălcat principiul autorității lucrului judecat, întrucât aceasta plafonare despre care se face vorbire nu este prevăzută în decizia civila de stabilire a drepturilor salariale, după cum se poate analiza dispozitivul deciziei civile nr. 956/A/2022 a Curții de Apel Oradea.

Prin aceasta hotărâre civilă definitiva instanța de apel a acordat drepturile salariale începând cu data de 22.10.2017 si în continuare și după intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fără să se dispună în baza limitării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, astfel cum s-a reținut in considerentele hotărârii precum si in dispozitiv.

Astfel, art. 38 alin. (6) din lege limitează/plafonează salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu si în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive sunt recunoscute si stabilite anumite majorări salariale.

Judecând altfel, ar însemna ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână fără efect, iar reținerea unei plafonări/limitări conform acestui text de lege, încalcă, în primul rând art. 6 CEDO, Decizia RIL nr. 7 din 2019, dar și Decizia CCR nr. 794 din 2016.

Instanțele de judecată au fost învestite cu verificarea legalității prevederilor actelor administrative emise de angajatorii din Justiție prin care au limitat/plafonat salariile la nivelul prevăzut în grila pentru anul 2022, deși personalul deține titluri executorii definitive care recalculează și acordă drepturi retroactive și pentru viitor, și în continuare, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar soluțiile de practica au fost în sensul că actele administrative s-au emis cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care au fost si anulate.

La momentul elaborării Legii nr. 153/2017 salariile de încadrare au fost greșit calculate, respectiv coeficientul prevăzut în grila de salarizare, anexa la Legea nr. 153/2017, este calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON, mai mică decât cea rezultată din aplicarea legilor de salarizare succesive, respectiv 605 RON.

Argumentele pârâților în sensul că indiferent de majorările salariale acordate sau obținute, în niciun caz nu se poate depăși salariul de bază brut lunar I indemnizația de încadrare brută lunară prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 - argumente susținute, în opinia acestora, și de actele administrative emise pentru situații similare, respectiv deciziile emise de curțile de apel pentru personalul auxiliar și Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministrul Justiției pentru acordarea aceleiași valori de referință sectoriale pentru judecători, ordin care prevede că se vor acorda cu respectarea art. 38 alin. (6) din lege, sunt nefondate.

Pentru toate motivele anterior dezvoltate, au solicitat casarea sentinței recurate, iar în urma rejudecării cauzei, să se dispună admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării paratului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în calitate de angajator să emită pentru fiecare reclamant, decizii de salarizare în conformitate cu decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curții de Apel Cluj si după intrarea in vigoare a Legii 153/2017, astfel cum prevede dispozitivul hotărârii, fără a fi avut în vedere prevederile art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017; obligării la plata lunară, în viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite și obligării la plata către reclamanți, a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare care erau necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, de la scadentă și până la plata efectivă.

Reclamanții și - au întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea în parte a hotărârii pronunțate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanți.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Pârâtul nu putea fi obligat la emiterea deciziilor de salarizare câtă vreme temei al cererii formulate a fost discriminarea; invocată față de personalul auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. .

Mai mult, prin hotărârea nr. 956/2022 nu li s-a recunoscut reclamanților un alt grad profesional corespunzător DNA, DIICOT, PÎCCJ ci pârâții au fost obligați la plata unor diferențele drepturi salariale, obținute prin recalcularea acestora.

Ca urmare, calculul drepturilor acordate, din data 22.10.2017 prin hotărârea în discuție, este realizabil doar până la data de 31.12.2017, inclusiv, întrucât, începând cu data de 1 ianuarie 2018, art. 38 din Legea nr. 153/2017 a stabilit un nivel maxim al salarizării pe grade profesionale care nu poate fi depășit. Practic deciziile de salarizare în discuție vizează 3(trei) luni de salarizare.

Astfel, întrucât nu a fost înlăturată plafonarea drepturilor salariale, începând cu 1 ianuarie 2018, drepturile acordate prin aceasta, se regăsesc doar diferențele stabilite în favoarea reclamanților, care nu au ajuns la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.

Sigur, se va avea în vedere nivelul maxim de salarizare corespunzător gradului profesional deținut de fiecare reclamant.

În ceea ce privește emiterea deciziilor de salarizare, pentru viitor, care să cuprindă drepturile salariale acordate prin hotărârea în discuție, a susținut intimatul - pârât că prin această hotărâre nu a fost obligați la emiterea acestor acte administrative.

Hotărârea în discuție nu poate fi temei și nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea obligația de a emite deciziile de salarizare.

A invocat temeiul de drept de la art. 4 alin. (2) și (3), art. 14, art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (3), art. 47 alin. (6) și art. 71 din Legea nr. 500/2002 precum și art. VI din O.U.G. nr. 130/2021 în susținerea prezentei căi de atac.

5.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Reclamanții sunt personal de specialitate și conex în cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, aflat în aria teritorială a PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, iar prin decizia civilă nr. 956/A/2022 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus recalcularea cuantumului salariului de bază brut lunar, cuvenit reclamanților, în măsura în care au avut raporturi de salarizare cu reclamanții și pentru perioada în care aceste raporturi s-au derulat, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin egalizare la nivel maxim aflat în plată, cu luarea în considerare a majorării de 10% a salariului de bază, prevăzută la art. 3 alin. (7) din O.G. nr. 8/2007 pentru personalul auxiliar de specialitate încadrat în unitățile DNA DIICOT, începând cu data de 22.10.2017 și în continuare, egalizare care operează și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Totodată, s-a dispus plata drepturilor salariale ale reclamanților diferențele salariale rezultate dintre noul salariului de bază brut lunar astfel calculat și drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 22.10.2017 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadenței și până la data plății efective. Au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților dobânda legală penalizatoare aferentă diferențelor salariale menționate anterior, calculată de la data scadenței și până la data plății efective. Păstrează restul dispozițiilor sentinței atacate.

Prin acțiunea de la fond, reclamanții au avut următoarele pretenții:

1) emiterea unui ordin de încadrare/salarizare care să aibă în vedere decizia civilă nr. 956/2022 a Curții de Apel Cluj;

2) obligarea pârâților la plata lunară, pentru viitor, a drepturilor salariale astfel stabilite;

3) obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, de la scadență la plata efectivă.

Prima instanță a admis în parte pretențiile deduse judecății, reținând că pârâtul are obligația de a emite noi decizii de salarizare, pentru a pune în concordanță starea de drept rezultată din hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților cu starea de drept rezultată din actele administrative prin care se stabilesc drepturile lor salariale.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs atât reclamanții dar și pârâtul.

Ca atare instanța de recurs se consideră învestită cu două cereri de recurs, una formulată de reclamanți, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și una formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport de soluția ce se va da în cauza de față, în cadrul controlului de legalitate exercitat, va proceda, cu prioritate, la analiza cererii de recurs formulate de pârât.

5.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest text de lege a fost indicat în mod formal de către pârât, toate criticile dezvoltate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea fiind circumscrise motivului de casare ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că analiza instanței de control judiciar se va efectua doar din perspectiva aspectului interpretării/aplicării greșite a legii în cauză.

5.5. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la interpretarea și aplicarea greșită normelor de drept material în cauză, Înalta Curte reține că este nelegală soluția primei instanțe având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de salarizare în raport de considerentele titlului executoriu deținut de reclamanți, respectiv decizia nr. 856/2022 a Curții de Apel Cluj. Astfel, în cadrul controlului judiciar se reține că motivele de nelegalitate invocate de pârât sunt fondate și urmează a fi admise.

Pentru a pronunța hotărârea recurată, prima instanță a reținut că, în dreptul reclamanților, pârâtul a creat o anomalie juridică, în sensul că reclamanții beneficiază de un anumit cuantum al drepturilor salariale în temeiul deciziilor de salarizare și de un alt cuantum în temeiul unei hotărâri judecătorești. Or, nu există nicio justificare rezonabilă a pârâtului pentru a nu proceda la emiterea de noi decizii de salarizare, care să reflecte drepturile salariale pe care deja le datorează, în temeiul hotărârii judecătorești la care s-a făcut deja referire.

Înalta Curte reține că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Dispozițiile legale citate sunt pe deplin aplicabile, în lipsa unei modificări legislative sau a declarării acestora ca neconstituționale. Prin numeroase decizii, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest din urmă sens, instanța are în vedere decizia nr. 457/2021, prin care Curtea Constituțională a României reține că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate. Curtea Constituțională a arătat la paragraful 21 al acestei decizii următoarele: «21. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție și că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspect de competența autorității legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale, anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situații apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situația obiectiv deosebită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, așadar, un tratament diferit (...)."; de asemenea, Curtea Constituțională a arătat la pct. 22 că "prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului".

Curtea Constituțională a subliniat constant că legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp.

În egală măsură, instanța indică jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (cauza Kechko c. Ucrainei). De asemenea, instanța europeană a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin urmare, câtă vreme disp. art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2018 sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt aplicabile în emiterea deciziilor de salarizare ale reclamanților, fiind atins nivelul maxim aferent anului 2022.

Referitor la considerentele Curții Constituționale din decizia nr. 794/2016, într-adevăr s-a reținut:

"24 . . . . . . . . . .în jurisprudența sa referitoare la art. 124 și art. 126 din Constituție și la efectele hotărârilor judecătorești, a stabilit, că "înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției", respectiv "27 . . . . . . . . . .aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție".

În procesul de față, reclamanții nu invocă/demonstrează hotărâri judecătorești executorii sau definitive pronunțate în cauzele proprii, prin care să le fi fost recunoscut dreptul la un cuantum al veniturilor salariale fără limitarea la cele stabilite pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017, caz în care ar fi fost incident principiul autorității de lucru judecat, ce corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială.

În ce privește respectarea principiului clarității și previzibilității legii, prin prisma limitării efectelor viitoare ale unor hotărâri judecătorești, Curtea reține că, prin decizia nr. 34/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 905/14.09.2022, deși a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept, la pct. 101 s-a reținut că "din examinarea hotărârilor judecătorești definitive depuse la dosarul cauzei rezultă că, în materia supusă analizei, există o practică recentă, însă consistentă și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră îndreptățirea reclamanților - personal plătit din fonduri publice încadrat în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" - la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară cu încadrarea în termenul de prescripție, precum și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa Legii-cadru nr. 153/2017". Din centralizarea datelor comunicate Înaltei Curți de Casație și Justiție de instanțele naționale, au fost identificate hotărâri judecătorești rămase definitive prin care s-a statuat că plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în privința drepturilor salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, în sens contrar fiind formulate numai opinii teoretice; în concluzie, s-a reținut că "104. Împrejurarea că unele instanțe au limitat explicit drepturile salariale recunoscute conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar altele nu, este lipsită de relevanță din perspectiva analizei de față, soluțiile pronunțate astfel fiind influențate de conturarea cadrului procesual în fiecare cauză, ca urmare a pretențiilor și apărărilor concrete ale părților, fără ca în faza de executare eficacitatea hotărârilor, indiferent de soluția pronunțată, să fie diferită".

Cum art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu conține nicio distincție referitor la cauza atingerii nivelului de salarizare specific anului 2022, textul legal se va aplica și în situația în care premisa o constituie aplicarea unei hotărâri judecătorești sau a unui act administrativ unilateral de recalculare a dreptului salarial cuvenit, ce fac de asemenea aplicarea legii. În plus, premisa art. 38 alin. (6) se regăsește și în efectul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la situația specifică reclamanților.

În raport de aceste considerente, rezultă cu evidență că pretențiile deduse judecății de reclamanți sunt neîntemeiate și se impun a fi respinse.

Totodată, pornind la analiza cererii de recurs a recurenților - reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care aceștia tind la admiterea cererii de recurs cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, în raport de argumentația anterior expusă, cererea recurenților apare a fi nefondată și urmează a fi respinsă.

Rațiunile respingerii căii de atac a recurenților - reclamanți rezultă din expunerea de motive existentă în paragrafele anterioare în care s-a demonstrat caracterul neîntemeiat a cererii de chemare în judecată față de împrejurarea că, în situația în care drepturile salariale ale reclamanților au atins plafonul stabilit de lege pentru anul 2022, chiar și în situația obținerii unui titlu executoriu definitiv în materia dreptului muncii, efectele acestuia se produc tot în limitele prevăzute art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Deopotrivă, în raport de soluția pronunțată în privința cererii de chemare în judecată, va respinge ca nefondată cererea de recurs a reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z. împotriva deciziei civile nr. 333/2022 din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei civile nr. 333/2022 din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Casează sentința civilă atacată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.