Decizia nr. 66/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.771/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înțelege și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuțiile scrise în fișa postului au vreo relevanță, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeași."

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse raportul întocmit și punctul de vedere din partea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizărilor

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a dispus, prin Încheierea de la 18 iulie 2024, în Dosarul nr. 3.678/107/2023, la care s-a conexat Dosarul nr. 5.086/107/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înțelege și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuțiile scrise în fișa postului au vreo relevanță, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeași."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 1.771/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost înregistrate, cu nr. 1.772/1/2024 și 1.773/1/2024, sesizările formulate de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aceeași problemă de drept.

Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 1.772/1/2024 și nr. 1.773/1/2024 la Dosarul nr. 1.771/1/2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 SECȚIUNEA a 2-a Principiile sistemului de salarizare Principii Art. 6. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...) III. Expunerea succintă a proceselor

Sesizările conexate sunt formulate în litigii în care reclamanții, polițiști locali cu studii medii, solicită să fie salarizați la același nivel ca și colegii lor care desfășoară aceeași activitate, dar au studii superioare, și care beneficiază de un salariu de bază mai mare, solicitând în acest sens anularea în ceea ce îi privește a hotărârilor de consiliu local de stabilire a ierarhiei funcțiilor, precum și a dispozițiilor de salarizare emise de primar.

În motivare, reclamanții au arătat că dețin funcția publică specifică de execuție de polițist local, studii medii în cadrul Biroului ordine și liniște publică din Serviciul poliția locală aflat în aparatul de specialitate al primarului municipiului A. În cadrul serviciului respectiv își desfășoară activitatea și polițiști locali cu studii superioare, care desfășoară aceeași muncă și au aceleași atribuții și responsabilități ca și reclamanții, dar care sunt salarizați în cuantum superior.

Or, atribuțiile și responsabilitățile polițiștilor locali, atât cu studii medii, cât și cu studii superioare sunt identice, întrucât izvorăsc direct din lege, anume Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 155/2010), actul normativ nefăcând nicio diferență între atribuțiile polițiștilor locali cu studii medii și cele ale polițiștilor locali cu studii superioare.

Salariul de bază al polițiștilor locali se stabilește de către consiliul local potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 și se impunea a fi egal pentru polițiștii locali, indiferent dacă aceștia au studii medii sau superioare, câtă vreme atribuțiile și munca efectiv desfășurată sunt identice și nu există nicio interdicție în Legea nr. 155/2010 care să împiedice această egalizare.

Din moment ce reclamanții, în calitate de polițiști locali cu studii medii, au un salariu de bază lunar mai mic decât colegii lor, polițiști locali cu studii superioare, cu toate că desfășoară aceeași muncă, iar atribuțiile și responsabilitățile din fișa postului sunt identice, în mod evident se află în fața unei discriminări, fiind încălcat principiul egalității de tratament, consacrat de art. 41 din Constituția României și art. 6 alin. (3) din Codul muncii, potrivit căruia pentru munca egală plata trebuie să fie egală, fiind interzisă orice discriminare cu privire la elementele și condițiile de remunerare.

Principiul egalității de tratament presupune acordarea unui salariu de bază egal angajaților care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală și care au aceeași pregătire profesională.

Sintagma "pregătire profesională" se referă strict la pregătirea necesară pentru ocuparea funcției pe care este încadrată persoana, și nu la studiile medii sau superioare pe care le deține aceasta. Or, atât polițiștii locali cu studii superioare, cât și polițiștii locali cu studii medii au făcut același curs de formare și dețin diplome cu competențe identice. Acest curs de pregătire este obligatoriu pentru ocuparea funcției de polițist local, indiferent de studiile deținute (medii sau superioare), fiind prevăzut de art. 18 din Legea nr. 155/2010.

Prin urmare, singura pregătire profesională necesară și obligatorie pentru ocuparea funcției de polițist local, indiferent că acesta are studii medii sau superioare, este un curs de formare profesională cu o durată de 3 luni.

Pârâții au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că, potrivit art. 34 din Legea nr. 155/2010, drepturile salariate ale personalului poliției locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV, conform art. 11 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă.

Diferențele salariale invocate de către reclamanți în acțiune nu pot constitui acte sau fapte de discriminare în sensul celor reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, de vreme ce în stabilirea salariului de bază au fost respectate principiile și criteriile enunțate în Legea-cadru nr. 153/2017.

La stabilirea salariilor reclamanților au fost respectate toate principiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, anume principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor [art. 6 lit. d)].

Mai mult, la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, funcția similară este definită ca fiind o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă.

Cu privire la afirmația reclamanților că singura pregătire profesională necesară și obligatorie pentru ocuparea funcției de polițist local este cursul de formare profesională care are o durata de 3 luni, s-a învederat că este eronată, deoarece art. 18 alin. (5) din Legea nr. 155/2010 stabilește că "Finalizarea programelor de formare prevăzute la alin. (1) și (2) se face prin examen de absolvire, conform planului de învățământ. În urma promovării examenului, polițiștii locali obțin un certificat de absolvire eliberat, în condițiile legii, de către instituția organizatoare".

În cadrul soluționării cauzelor, după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a pus în vedere părților să își exprime opinia cu privire la incidența în cauză a prevederilor acestui act normativ și să propună, după caz, chestiunea de drept cu care ar trebui sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra dezlegării problemei de drept care face obiectul prezentului dosar.

Ca urmare, reclamanții au depus la dosare cereri de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea următoarei probleme de drept: "Dacă prin sintagma «asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală» prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se înțelege și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; dacă atribuțiile scrise în fișa postului au vreo relevanță, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeași."

Cererile de sesizare au fost admise prin încheierile anterior menționate, dispunându-se totodată, în temeiul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea judecății până la soluționarea chestiunii de drept. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor

Instanța de trimitere a apreciat că litigiul de față face obiectul normei imperative din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a mai constatat că problema de drept invocată este nouă, nu a mai fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

De asemenea, lămurirea problemei de drept invocate are o influență hotărâtoare asupra modului de soluționare a fondului cauzei, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții încadrați ca polițiști locali cu studii medii solicită să li se acorde același salariu de care beneficiază polițiștii locali încadrați în baza studiilor superioare.

Sub aspectul admisibilității, s-a avut în vedere și faptul că obiectul cauzei se referă la drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". V. Punctele de vedere ale părților

Reclamanții au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a prezenta puncte de vedere asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările

Instanțele de trimitere au arătat că, deși art. 7 din Legea nr. 155/2010 nu reglementează atribuții distincte în funcție de nivelul studiilor, trebuie analizate în concret fișele posturilor polițiștilor locali cu studii medii în comparație cu fișele posturilor polițiștilor locali cu studii superioare. Existența cel puțin a unei atribuții suplimentare sau care cuprinde sarcini de serviciu de dificultate sporită pentru polițiștii locali cu studii superioare atrage o diferențiere sub aspectul atribuțiilor și responsabilităților, ceea ce justifică și o diferențiere sub aspect salarial.

Mai mult decât atât, nu este vorba de ipoteza unor funcții similare; această noțiune este descrisă de art. 7 lit. g) din Legeacadru nr. 153/2017 și reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă; or, atât timp cât reclamanții nu se află în aceleași condiții de studii cu elementul comparator rezultă inexistența unei stări de discriminare sub aspect salarial. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Cu excepția Curții de Apel Constanța, instanțele naționale au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă și au înaintat doar opinii teoretice ale judecătorilor cu privire la problema de drept supusă interpretării.

Astfel, Tribunalul Brașov a învederat că opinia acestei instanțe este în concordanță cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora principiul egalității presupune că salariile de bază ar trebui să fie egale pentru muncă de valoare egală, iar acest principiu trebuie aplicat indiferent de nivelul de studii al angajaților. În plus, dacă atribuțiile efective ale posturilor sunt similare sau identice, indiferent de nivelul de studii, atunci salariile de bază ar trebui să fie egale. În ceea ce privește atribuțiile scrise în fișa postului, acestea pot fi relevante, dar, în cazul în care există circumstanțe specifice care justifică diferențe salariale (cum ar fi responsabilități suplimentare sau experiență), acestea ar trebui să fie evaluate în mod corespunzător. În concluzie, salariile de bază ar trebui să fie egale pentru munca de valoare egală, indiferent de nivelul de studii, cu respectarea principiului egalității și a atribuțiilor postului.

Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a opinat că prin sintagma în discuție nu se înțelege ipoteza în care munca prestată este aceeași, dacă diferă studiile persoanelor care efectuează munca; în motivare, s-a arătat că prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate sistematic, art. 6 lit. c), indicat de autorul sesizării, neavând o existență de sine stătătoare. Astfel, prin art. 6 lit. d) din aceeași lege este reglementat principiul importanței sociale a muncii, conform căruia salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor. Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cap. I art. 1, prevede că: "Salariile de bază ale personalului de execuție din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului, sunt diferențiate după nivelul studiilor." Așadar, salariile de bază ale personalului de execuție din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, nu sunt stabilite uniform, ci diferențiat, în considerarea nivelului studiilor. Atribuțiile specifice, competențele, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt mai sporite în cadrul muncii prestate de către personalul cu studii superioare, față de cele exercitate de către personalul cu studii medii. Stabilirea unor salarii de bază diferențiate este justificată, astfel, fie de nivelul sporit al atribuțiilor specifice, fie de prestarea unei munci căreia legea îi recunoaște o complexitate mai ridicată în considerarea volumului de activitate crescut față de personalul cu studii medii.

Tribunalul Ilfov a opinat că sintagma "asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală" prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu include și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă nivelul studiilor persoanelor care efectuează munca.

Tribunalul Teleorman a apreciat că prin sintagma "asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală" se înțelege situația în care munca prestată este aceeași și sunt îndeplinite aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție, vechime în specialitate, având relevanță atribuțiile scrise în fișa postului, chiar dacă munca prestată este aceeași.

Din hotărârile identificate, la nivelul Curții de Apel Constanța s-a apreciat că stabilirea salarizării personalului bugetar diferențiate, în funcție de nivelul studiilor, nu ar putea constitui o discriminare, cât timp persoanele care invocă diferența de tratament se regăsesc în situații semnificativ diferite, iar aceasta este rezonabilă și justificată obiectiv de necesitatea instituirii unui sistem de salarizare unitar la nivelul sectorului bugetar pe baza principiilor enumerate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Tribunalul Galați a apreciat că prin sintagma "asigurarea de salarii de bază egale pentru munca de valoare egală" prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se înțelege și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, fiind necesar ca studiile și munca să fie egale. Totodată, atribuțiile scrise în fișa postului au o relevanță aparte chiar dacă munca prestată este efectiv aceeași.

Curtea de Apel Iași a opinat că, în situația în care studiile superioare sunt relevante/necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor, diferențierea salarială dintre funcționarii cu studii medii și funcționarii cu studii superioare nu încalcă principiul egalității reglementat de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Punctul de vedere exprimat la nivelul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova este în sensul că sintagma "asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală" prevăzută de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 are în vedere și situația în care munca prestată este aceeași, dar diferă studiile persoanelor care efectuează munca, respectiv unele au studii superioare, iar altele au studii medii; atribuțiile scrise în fișa postului nu au relevanță, câtă vreme munca prestată este efectiv aceeași.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care pot prezenta relevanță în analiza sesizării de față.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a fost anterior învestită cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 155/2010, conform cărora "Drepturile salariale ale personalului poliției locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului București", coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, care are următorul cuprins: " (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli."

Prin Decizia nr. 1/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor legale anterior citate, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliției locale nu trebuie să se facă în același cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului.

În considerentele acestei decizii se arată că polițiștii locali sunt în prezent asimilați funcționarilor publici și că salarizarea acestora se realizează în temeiul prevederilor art. 11 din Legeacadru nr. 153/2017, prin act de dispoziție al ordonatorului principal de credite, aprobat prin hotărâre a consiliului local, iar singurele limitări pe care legea le impune ordonatorilor de credite în stabilirea drepturilor salariale ale personalului propriu sau celui al instituțiilor publice din subordine se referă la minimul și maximul acestora, cu încadrarea, evident, în limitele creditelor bugetare aprobate (considerentul 72).

În virtutea prevederilor legale menționate, stabilirea grilei de salarizare pentru personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului București, în ceea ce îi privește pe funcționarii publici, rămâne la latitudinea ordonatorului principal de credite, cu respectarea limitelor minime și maxime instituite de lege (considerentele 68 și 41).

Se mai constată că "este vorba despre situația de excepție de salarizare a personalului din familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație», unde nu există o anexă care să cuprindă salariile de bază și unde ordonatorul principal de credite are libertatea de a stabili un cuantum al salariului diferit pentru personalul din domenii diferite de activitate, ba chiar din același domeniu de activitate, conform principiului reglementat la art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia «Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție și a indemnizațiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, are la bază următoarele criterii generale: (...)»" (considerentul 78).

Aceste criterii generale care stau la baza ierarhizării posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție și a indemnizațiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt: a) cunoștințe și experiență; b) complexitate, creativitate și diversitate a activităților; c) judecata și impactul deciziilor; d) responsabilitate, coordonare și supervizare; e) dialog social și comunicare; f) condiții de muncă; g) incompatibilități și regimuri speciale.

Așadar, conform deciziei amintite, chiar în cadrul aceluiași domeniu de activitate, nu este obligatoriu ca ordonatorul principal de credite să stabilească un cuantum egal al salariului pentru întregul personal, acesta putând fi diferit, cu condiția de a fi respectate criteriile generale prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, a admis sesizarea și a stabilit că dreptul reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o "funcție similară" cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.435/1/2023, a admis sesizarea și, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

La nivelul Curții Constituționale poate prezenta relevanță Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

De asemenea, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019 (reluată ulterior în celelalte decizii, precum: Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020; Decizia nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021; Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020; Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021; Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022), a reținut, la paragrafele 26-34, următoarele: " (...) Curtea reține că, în materia salarizării personalului din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, legiuitorul acordă competență exclusivă consiliilor locale/consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București/ordonatorilor de credite. Autoritățile administrației publice locale enunțate au, așadar, dreptul de decizie referitor la stabilirea salariului de bază al acestor categorii de personal din sistemul bugetar, dispunând, prin bugetul local, de resursele și mijloacele necesare îndeplinirii acestei competențe. O asemenea competență se exercită însă cu respectarea normelor, criteriilor și standardelor stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, potrivit art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, marja de apreciere a autorităților administrației publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime și maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază și a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autoritățile administrației publice locale. Astfel, referitor la această categorie specială, Legea-cadru nr. 153/2017 instituie reguli specifice: nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV [art. 11 alin. (2) din lege]; nivelul veniturilor salariale se stabilește fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București [art. 11 alin. (4) din lege]; angajarea, promovarea, avansarea în gradație a personalului prevăzut la art. 11 alin. (1) din lege se fac cu respectarea prevederilor legii, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual [art. 11 alin. (5)]. (...) În aceste condiții, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia salarizării personalului din aparatul administrației publice locale, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă art. 1 alin. (4) din Constituție, ci dau expresie opțiunii legiuitorului de a acorda consiliilor locale/consiliilor județene/Consiliului Local al Municipiului București competența în această materie, în aplicarea dispozițiilor art. 120 din Constituție. Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituție, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcționarii publici care își desfășoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorități ale administrației publice locale la nivel național, precum și între această categorie de personal bugetar și celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunțată în Cauza M. împotriva Belgiei), principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea reține, pe de o parte, că atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, în aparatul propriu al unor autorități ale administrației publice diferite. În acest sens, art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, în timp ce art. 6 lit. h) din lege consacră principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legeacadru nr. 153/2017 stabilește criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu. O asemenea reglementare permite, așadar, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferențieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor județene, primării, consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității sesizărilor

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizărilor, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Sesizarea de față este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ adoptat la 13 iunie 2024 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

Pornind de la aprecierea instanțelor de trimitere conform căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ar dispune cu titlu imperativ sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în oricare dintre cauzele enumerate limitativ de art. 1, se impune a se menționa mai întâi care este rolul noului act normativ și care sunt diferențele față de mecanismul similar prevăzut de Codul de procedură civilă.

Conform preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aceasta a fost adoptată "ținând seama de necesitatea asigurării de urgență a unei practici judiciare uniforme și unitare - care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice" și "ținând seama de faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Așadar, prin acest act normativ a fost creat un mijloc procedural care permite instanțelor judecătorești să solicite instanței supreme să se pronunțe în principiu asupra unei chestiuni de drept în litigiile privind: - [art. 1 alin. (1)] stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal; - [art. 1 alin. (2)] stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din aceste prevederi legale rezultă că, spre deosebire de art. 519 din Codul de procedură civilă, noul act normativ se aplică doar proceselor anume prevăzute la art. 1, respectiv celor având ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și celor având ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).

În al doilea rând, spre deosebire de art. 519 din Codul de procedură civilă, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 permite și completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în litigiile prevăzute la art. 1.

În continuare, o altă deosebire decurge din faptul că, în cazul sesizării întemeiate pe prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, suspendarea judecății cauzelor similare este obligatorie, și nu facultativă.

În plus, sesizarea întemeiată pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu este condiționată de existența și analiza noutății problemei de drept.

Concluzionând, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în litigiile anume prevăzute de art. 1, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Toate celelalte condiții de admisibilitate, instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă și expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rămân însă neschimbate, astfel cum rezultă din conținutul art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Așadar, sesizarea instanței supreme în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie să îndeplinească următoarele condiții de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - litigiul să fie dintre cele prevăzute la art. 1, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; - existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări jurisprudențiale diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curte de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În cazul concret al sesizării de față, examinarea condițiilor impuse cumulativ de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidență faptul că sunt îndeplinite doar în parte cerințele legale pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile enunțate anterior.

Astfel, este îndeplinită condiția de admisibilitate legată de obiectul sesizării, litigiile fiind dintre cele prevăzute la art. 1.

Totodată, sesizările sunt formulate în cauze în curs de judecată, și această condiție fiind îndeplinită.

Din verificările efectuate rezultă că nu există o pronunțare asupra chestiunii sau problemei de drept în discuție printr-o altă hotărâre prealabilă anterioară sau printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și ea nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, fiind astfel îndeplinită o altă condiție de admisibilitate impusă de dispozițiile legale.

Prin urmare, prezenta sesizare îndeplinește condițiile legale de ordin procedural, astfel încât, în continuare, trebuie să se stabilească dacă problema de drept ridicată de către instanța de sesizare este o chestiune de drept reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, cât timp, în cauzele în care s-au formulat sesizările, reclamanții susțin că este încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament, care presupune acordarea unui salariu de bază egal angajaților care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală.

Cu privire la condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că aceasta presupune identificarea unor dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale care sunt imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte prevederi, fiind susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite și, în consecință, să creeze practică neunitară.

Așadar, nu orice chestiune de drept poate să fie supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai acele dispoziții legale care au caracter precar, dual sau complex, putând da naștere unor interpretări divergente.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă pe fond a cauzei în discuție, afectând astfel actul de justiție pe care instanța de trimitere este chemată să îl efectueze în mod direct și efectiv, rol care este consacrat la nivel constituțional.

În cauza de față, sesizările conexe care au generat declanșarea mecanismului de unificare jurisprudențială de față provin de la o singură instanță și de la același complet de judecată, care, în cuprinsul punctului de vedere înaintat ulterior sesizării, expune o abordare clară și concisă cu privire la modul în care ar trebui dezlegată problema de drept.

Or, astfel cum deja s-a stabilit în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care instanța de trimitere expune o interpretare clară și argumentată în privința chestiunii de drept în discuție, fără a fi prezentate și argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar - imperfect, lacunar ori contradictoriu -, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile (Decizia nr. 50 din 26 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 24 noiembrie 2022).

Așa fiind, în cauză nu este vorba de dificultăți de interpretare a vreunei prevederi legale, ci de atribuția instanțelor învestite cu soluționarea litigiilor de a analiza probele cauzei și de a le da eficiența legală, atribuție ce nu poate face obiectul mecanismului declanșat prin prezentele sesizări.

În concluzie, lipsește o condiție esențială de admisibilitate a sesizărilor, respectiv aceea de a exista o chestiune de drept susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, sesizarea fiind inadmisibilă. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,