ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2024

Obiectul cererii de chemare în judecata Prin cererea înregistrata la data de 10.12.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civila sub nr. x/2019, reclamanta Poliția Locala Sector 1 a chemat în judecata pe pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotarârea ce o va pronunța: 1. sa constate încalcarea drepturilor sale nepatrimoniale prin afirmațiile pârâtului raspândite în spațiul public și sa îl oblige, sub sancțiunea unor daune interese cominatorii, sa se abțina de la formularea unor astfel de afirmații; 2. sa oblige pârâtul la plata daunelor morale evaluate provizoriu la suma de 300.000 euro, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs acesteia prin atingerea adusa dreptului la onoare, demnitate, reputație și imagine; 3. sa oblige pârâtul la publicarea hotarârii judecatorești pe cheltuiala sa, în trei ziare de larga circulație, în termen de 5 zile de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatorești. La data de 16.12.2019, a formulat cerere de intervenție principala intervenientul B., solicitând instanței ca prin hotarârea ce o va pronunța: 1. sa admita în principiu cererea de intervenție principala; 2. se constate încalcarea drepturilor sale nepatrimoniale prin afirmațiile pârâtului raspândite în spațiul public și sa îl oblige, sub sancțiunea unor daune interese cominatorii, sa se abțina de la formularea unor astfel de afirmații; 3. sa oblige pârâtul la plata daunelor morale evaluate provizoriu la suma de 300.000 euro, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs acestuia prin atingerea adusa dreptului la onoare, demnitate, reputație și imagine; 4. sa oblige pârâtul la publicarea hotarârii judecatorești pe cheltuiala sa, în trei ziare de larga circulație, în termen de 5 zile de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatorești; 5. sa oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecata. Prin încheierea din 18.01.2021, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție.

Decizia pronunțata de Tribunalul București Prin sentința civila nr. 462/05.04.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civila a admis în parte acțiunea; a constatat încalcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei prin afirmațiile pârâtului raspândite în spațiul public; a obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale; a respins capatul III de cerere, ca neîntemeiat; a respins cererea de intervenție principala, ca neîntemeiata; a obligat intervenientul B. la plata catre pârât a sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecata; a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.

Decizia pronunțata de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 343A/07.03.2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civila și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul principal formulat de pârât împotriva sentinței civile nr. 462 din 05.04.2021 pronunțate de Tribunalul București – secția a IV-a Civila și a schimbat în parte sentința civila apelata, în sensul ca a respins cererea de chemare în judecata, ca neîntemeiata; a obligat pe reclamanta sa achite pârâtului suma de 14.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata de la prima instanța, reprezentând onorariu de avocat; a pastrat din sentința civila apelata soluția de respingere a cererii de intervenție voluntara principala și soluția de obligare a intervenientului la plata cheltuielilor de judecata; a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul-pârât; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-intervenient B. împotriva aceleiași sentințe civile; a obligat pe intimata-reclamanta sa achite apelantului-pârât suma de 9.075 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în apel, din care 8.925 RON contravaloare onorariu avocat și 150 RON contravaloare taxa judiciara de timbru; a respins, ca neîntemeiata, cererea apelantului-pârât de obligare a apelantului-intervenient la plata cheltuielilor de judecata în apel, cheltuieli evaluate de apelantul-pârât la suma de 5.950 RON, reprezentând onorariu de avocat; cu cheltuieli de judecata pe cale separata pentru apelantul-intervenient.

Calea de atac a recursului exercitata în cauza Împotriva deciziei nr. 343A/07.03.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Poliția Locala Sector 1. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamanta arata ca decizia atacata nu cuprinde motivele pe care se sprijina, nefiind indicat sub ce aspecte sentința primei instanțe este nelegala și temeinica. Totodata, pretinde ca instanța de apel a reținut ca situația de fapt expusa de reclamanta a fost reținuta în mod corect de prima instanța, iar afirmațiile facute de pârât au un anumit caracter ofensator și se refera la faptele autoritaților. Mai mult decât atât, instanța de apel, deși reține faptul ca afirmația defaimatoare facuta de pârât referitoare la faptul ca "Poliția Locala Sector 1 este mâna în mâna cu hoții" "nu este sprijinita de probe absolute" (pag. 18 din decizie), ca "a fost exprimata, într-adevar, cu o anumita doza de exagerare și provocare" apreciaza, fara indicarea vreunui temei legal, ca a fost utilizata în limitele exercițiului liber al dreptului la exprimare. Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pretinde ca instanța de apel a calificat greșit faptele pârâtului, pe baza unui înscris depus direct în apel, prin care Judecatoria Sectorului 1 a comunicat faptul ca sentința civila nr. 3740/2018 a ramas definitiva prin neapelare la data de 30.07.2018, considerând ca este, astfel, demonstrata pasivitatea reclamantei, chiar daca înainte fusesera luate anumite masuri la intervale de timp rezonabile. Or, o astfel de calificare a faptelor contravine art. 706 C. proc. civ., care prevede ca dreptul de a obține executarea silita se prescrie în termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. În cauza nu se poate aprecia ca s-a probat pasivitatea reclamantei atât timp cât la data afirmațiilor defaimatoare ale pârâtului se afla în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevazut de lege. Recurenta afirma și ca din cuprinsul procesului-verbal de constatare, încheiat în data de 09.12.2022 de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatorești "Mazilu și Asociații", în dosarul de executare nr. 3157/2019, rezulta faptul ca obligația prevazuta în titlul executoriu reprezentat de sentința civila nr. 3740/2018, pronunțata de Judecatoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2018, a fost adusa la îndeplinire de catre creditoare. Deci, contrar alegațiilor instanței de apel, afirmațiile defaimatoare ale pârâtului nu au avut o baza factuala minima, drepturile câștigate de catre reclamanta prin sentința civila nr. 4152/299/2018 fiind realizate corect și complet, potrivit legii. Așadar nu au existat vicii de procedura în cazul acestei executari, nu s-a putut proba vreo culpa a reclamantei și nu se puteau justifica faptele defaimatoare ale pârâtului la adresa reclamantei, instanța de apel calificând în mod greșit acțiunile Poliției Locale Sector 1 ca fiind unele de pasivitate, prin ignorarea prevederilor art. 706 C. proc. civ. Reclamanta a criticat soluția instanței de apel și sub aspectul acordarii cheltuielilor de judecata, afirmând ca aceasta este greșita întrucât pârâtul nu a depus chitanțele de plata a onorariilor în original.

Apararile formulate în cauza Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilitații recursului, aratând ca recurentul s-a rezumat la a invoca critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, având drept consecința rejudecarea fondului pricinii, aspect nepermis în calea extraordinara de atac a recursului. Referitor la fondul cauzei, solicita respingerea recursului, ca nefondat, aratând ca hotarârea atacata este temeinic motivata, fiind detaliate atât motivele de fapt, cât și motivele de drept. Intimatul arata ca pasivitatea recurentei a fost stabilita pe cale jurisdicționala. Contrar celor susținute de catre recurenta, sentința civila nr. 3740/13.06.2018 a ramas definitiva la data de 30.07.2018, iar nu la data de 29.07.2019, astfel cum s-a reținut în fața primei instanțe. Acest aspect demonstreaza, în plus, pasivitatea recurentei-reclamante în perioada 31.10.2018-07.11.2019 (1 an și 2 luni anterior publicarii articolului de presa). Totodata, intimatul învedereaza ca "îndeplinirea obligațiilor" din data de 09.12.2022- respectiv dupa 5 ani si 3 luni de la data sesizarii din 04.09.2017- este rezultatul demersurilor pe care pârâtul le-a întreprins și nu o executare de bunavoie a obligațiilor de catre recurenta. Intimatul pretinde ca a existat o baza factuala suficienta care sa susțina judecata de valoarea emisa de catre acesta, sens în care invoca art. 10 CEDO și învedereaza necesitatea de a face distincție între afirmarea unor fapte și a unor judecați de valoare. Intimatul expune contextul în care au fost emise judecațile de valoare și arata ca a acționat cu buna credința, scopul urmarit de pârât fiind acela de a atrage atenția asupra unei probleme care, privita în ansamblul sau (lipsa de reacție a autoritaților), prezinta cu siguranța un interes public. Pretinde ca instanța de apel a respectat jurisprudența CEDO potrivit careia libertatea de exprimare presupune o anumita doza de exagerare, în contextul în care tonul folosit poate fi apreciat unul ironic, iar modul de exprimare este apt sa atraga atenția, sa provoace. În concluzie, apreciaza ca nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevazute de art. 1357 C. civ., sens în care pretinde ca afirmațiile pârâtului au fost emise in contextul exprimarii unei opinii pe un subiect de interes public, astfel ca devin incidente prevederile art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciaza ca nu poate fi reținuta excepția nulitații caii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. (impropriu indicata ca fiind a inadmisibilitații), argumentele din memoriul de recurs nefiind unele susținute formal, așa cum a pretins, prin întâmpinare, intimatul-pârât A.. În cauza, nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la sancțiunea nulitații, având în vedere ca argumentele din cererea de recurs sunt susceptibile de analiza pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul în care vizeaza interpretarea și aplicarea greșita a normelor de drept material privind raspunderea civila delictuala și a art. 8 și art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Totodata, criticile ce vizeaza acordarea cheltuielilor de judecata în lipsa unor documente justificative, în original, pot fi analizate pe tarâmul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât au ca obiect încalcarea regulilor de procedura a caror nerespectare atrage sancțiunea nulitații. Pe de alta parte, deși a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a aratat, în concret, vreuna dintre tezele motivului de casare evocat (hotarârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei). Recurenta nu a aratat, în concret, din perspectiva analizei de legalitate specifica recursului, în ce consta nemotivarea hotarârii, astfel încât nu se poate reține incidența acestui motiv de casare (pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.). În continuare, analizând criticile deduse judecații prin intermediul recursului (subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi aratate. Prin demersul judiciar declanșat în cauza dedusa judecații reclamanta a solicitat dezdaunarea sa pentru prejudiciul moral pretins a fi fost înregistrat ca urmare a lezarii dreptului nepatrimonial la onoare, demnitate, reputație și imagine prin savârșirea unei fapte ilicite de catre pârât- publicarea articolului intitulat "Un medic și-a parasit casa din cartierul Straulești de frica unor vecini agresivi, pe care i-a reclamat ca au construit ilegal o vila. Barbatul acuza: Primarul și Poliția protejeaza interlopii", din data de 7.11.2019 în ziarul "Libertatea", afirmațiile fiind preluate și raspândite prin articole publicate în diverse publicații și pagini de internet-, în conformitate cu dispozițiile art. 72, art. 252-art. 256, art. 1349, art. 1357 din C. civ. Prin decizia recurata, analizând (și) apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 462/05.04.2021, instanța de apel a schimbat, în parte, hotarârea atacata în sensul ca a respins cererea de chemare în judecata, ca neîntemeiata. În esența, instanța de apel a analizat echilibrul între protecția dreptului consacrat de art. 10 CEDO și aceea a dreptului la reputație al persoanei vizate care, ca element al vieții private este garantat de art. 8 al Convenției și a reținut ca pârâtul și-a exercitat dreptul la libera exprimare, în limitele impuse de jurisprudența CEDO, ceea ce constituie o cauza care înlatura caracterul ilicit al faptei. În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta susține ca instanța de apel a reținut eronat faptul ca afirmațiile defaimatoare ale pârâtului ar fi avut o baza factuala, în contextul în care nu poate fi reținuta pasivitatea Poliției Locale Sector 1 în executarea sentinței civile nr. 3740/2018 pronunțata în dosarul nr. x/2018 de catre Judecatoria Sectorului 1 București, în raport de prevederile art. 706 C. proc. civ. și de faptul ca obligațiile au fost aduse la îndeplinire. Fața de aceste argumente și de evaluarea instanței de apel circumstanțelor factuale ale cauzei (exclusa din analiza recursului, a carui judecata este subordonata exclusiv aspectelor de legalitate), Înalta Curte, ca instanța de recurs, nu poate proceda la a cenzura sau modifica aceste rețineri, deoarece aceasta ar însemna sa reaprecieze probele administrate pentru a stabili o alta stare de fapt, ceea ce legea nu îi îngaduie. În acest context, procedând la verificarea analizei instanței de apel, prin prisma dispozițiilor legale pretins a fi încalcate (art. 252, art. 253 art. 1357 și art. 1349 C. civ. și art. 8, art. 10 din Convenția europeana pentru apararea drepturilor omului și a libertaților fundamentale) și a criteriilor reținute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, Înalta Curte apreciaza ca fiind corecta statuarea instanței de apel conform careia faptele deduse judecații nu impun sancționarea pârâtului. Criticile recurentei impun a se analiza în ce masura libertatea de exprimare și de informare a publicului, garantata de art. 10, încalca dreptul la viața privata a reclamantei, ocrotit de art. 8 din Convenție, în cadrul caruia este inclus și dreptul la imagine și reputație. În aprecierea depașirii limitelor libertații de exprimare și necesitații respectarii dreptului la viața privata, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeana, într-o jurisprudența constanta, a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate; forma/stilul și contextul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbatuta (cauza Bugan c. României); buna-credința a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecațile de valoare și situațiile faptice; doza de exagerare a limbajului; proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputata, precum și motivarea hotarârii, respectiv motivele pertinente și suficiente pe care autoritațile le invoca pentru a justifica ingerința în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpana și Mazare c. României). Reperele rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie vizeaza distincția ce trebuie operata între fapte și judecați de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare și dreptul la reputație, existența unei baze factuale, atunci când se imputa fapte determinate, și, în cazul emiterii unor judecați de valoare, verificarea informațiilor și existența dreptului la replica, buna - credința în demersul jurnalistic și doza de exagerare și provocare admisibila, tipul de discurs, natura subiectului expus, persoana vizata. În analiza realizata, corect s-a reținut ca jurisprudența instanței europene în materia libertații de exprimare a ziariștilor se aplica și celorlalte persoane care își exprima opiniile în presa. Înalta Curte reține ca atunci când informațiile de interes general implica în mod direct persoane și fapte determinate trebuie sa furnizeze o baza factuala suficienta și sa aiba în vedere contextul public în care acționeaza persoana vizata și natura împrejurarilor ce fac obiectul articolelor. Pentru a constitui o încalcare a art. 8 din Convenție, o atingerea a reputației unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate și sa cauzeze un prejudiciu real victimei prin încalcarea dreptului acesteia la respectarea vieții private. Susținerile recurentei referitoare la faptul ca nu a fost împlinit termenul de prescripție reglementat de art. 706 C. proc. civ., nu pot fi invocate cu succes, întrucât Poliției Locale Sector 1 nu i s-a reproșat depașirea termenului privind executarea silita, ci pasivitatea de care a dat dovada în intervalul de 1 an și 2 luni dintre data ramânerii definitive a hotarârii nr. 3740/13.06.2018 (30.07.2018) și data publicarii articolului (7.11.2019) în contextul în care pârâtul a sesizat existența unei posibile lucrari executate fara autorizație de construire pe terenul învecinat imobilului pe care îl ocupa, înca din data de 4.09.2017. Din aceleași considerente sunt lipsite de relevanța aspectele constatate prin procesul-verbal din data de 9.12.2022 încheiat în dosarul de executare nr. x/2019 de catre Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatorești Mazilu și Asociații. Cererea de executare silita a fost formulata la 14.11.2019, or fapta imputata pârâtului în prezenta cauza vizeaza un articol din data de 7.11.2019 din ziarul "Libertatea" (afirmațiile fiind preluate și raspândite prin articole publicate în diverse publicații și pagini de internet), articol publicat anterior demararii executarii silite și, implicit, constatarii faptului ca obligația prevazuta în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 3740/2018 au fost aduse la îndeplinire de catre creditoare. Instanța de apel a analizat detaliat criteriile de apreciere a limitelor criticii acceptabile prin raportare la calitatea persoanei- autoritate publica-, contextul în care a fost redat articolul- demersurile pârâtului anterioare publicarii articolului, pasivitatea reclamantei ce a fost stabilita pe cale jurisdicționala-, interesul public pentru tema dezbatuta, existența bazei factuale minime, raportul între judecata de valoare și situația faptica- sens în care s-a reținut ca enunțul "Primaria Sectorului 1 și Poliția Locala îi protejeza pe interlopi" intra în categoria judecaților de valoare-, doza de exagerare a limbajului folosit- ce nu a fost depașita fața de limitele impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului-, concluzionând în sensul ca pârâtul a acționat cu buna-credința. Anume, pârâtul a expus raționamentul potrivit caruia a apreciata ca "Poliția Locala din sectorul 1 este mâna în mâna cu hoții" și a lasat cititorului posibilitatea de a face o analiza proprie asupra faptelor prezentate. În acest context, instanța de control judiciar apreciaza ca, în speța, concluziile instanței de apel rezultate în urma interpretarii probatoriului administrat și care constituie baza factuala în cauza nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului, cale extraordinara de atac ce poate fi exercitata exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, în aplicarea art. 10 din Convenție, însușita de instanța naționala, libertatea de exprimare acopera nu numai informațiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și pe acelea care ofenseaza, șocheaza sau îngrijoreaza statul sau un anumit segment al populației. Judecata de valoare este excesiva doar atunci când este lipsita de orice baza factuala, situație ce nu se regasește în speța. Articolul din data de 7.11.2019 a prezentat opinii despre edificarea unei construcții fara autorizație de construire pe un teren învecinat și despre demersurile pe care intimatul le-a realizat în vederea intrarii în legalitate, precum și despre tergiversarea punerii în executare a unei hotarâri judecatorești de catre recurenta și nu au formulat verdicte juridice. Astfel, dincolo de doza de exagerare folosita în exprimare pentru a atrage atenția publicului asupra acestei situații, articolul a fost publicat la 1 an dupa împlinirea termenului de 3 luni de la data ramânerii definitive a sentinței nr. 3740/2018 (termen stabilit în vederea intrarii în legalitate prin obținerea autorizației de construire sau, dupa caz, prin demolarea construcției edificata fara autorizație). Este adevarat ca distorsionarea realitații operata cu rea-credința poate sa depașeasca limitele criticii acceptabile însa, în prezenta cauza, s-a reținut ca reclamanta nu a dovedit ca scopul articolului ar fi fost acela de satisfacere a unui interes particular de defaimare a Poliției Locale Sector 1, destabilizând încrederea cetațenilor în recurenta. Înalta Curte constata ca decizia atacata cu recurs reflecta o aplicare corecta a principiilor jurisprudenței CEDO anterior evocate, instanța de apel procedând la o analiza distincta a elementelor determinante în aprecierea respectarii limitelor libertații de exprimare, astfel ca susținerile recurentei formulate sub acest aspect nu pot fi validate. Totodata, recurenta pretinde ca instanța de apel a dispus asupra obligarii recurentei la plata cheltuielilor de judecata, fara a se face mențiune în cuprinsul hotarârii despre existența la dosar, în original, a chitanței și a facturii aferente onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON. Critica este nefondata. Din actele și lucrarile dosarului reiese ca intimatul a depus la dosar, cu respectarea prevederilor art. 452 C. proc. civ., factura seria x nr. x/15.07.2021 emisa de Cabinet de Avocat C., ce poarta mențiunea expresa ca reprezinta "onorariu apel dosar x/2019" în cuantum de 8.925 RON, precum și extrasul de cont din data de 19 iulie 2021 privind achitarea onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON de catre pârâtul A. . Art. 1499 C. civ. prevede ca "daca prin lege nu se prevede altfel, dovada plații se face cu orice mijloc de proba" iar extrasul de cont din 19 iulie 2021 a fost eliberat electronic de catre instituția bancara, fiind emis printr-un sistem de plata electronica și, astfel, este valabil fara semnatura. Potrivit art. 319 alin. (1) Codul fiscal "în înțelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, daca acestea îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul articol" iar potrivit alin. (29), "semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie sa le conțina factura." Pe cale de consecința, documentele fiscale depuse de intimat în susținerea solicitarii de obligare a reclamantei la plata onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON- cerere admisa de instanța de apel- fac dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecata solicitate, fiind emise prin sisteme de plata electronica. Pentru aceste considerente, reținând ca nu sunt fondate criticile recurentei și ca decizia recurata este legala, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauza. Reținând culpa procesuala a recurentei, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligata la plata catre intimatul A. a sumei de 6.000 RON (din cuantumul total de 10.000 RON, conform chitanțelor aflate la filele x), constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind ca suma acordata cu acest titlu este una rezonabila fața de complexitatea cauzei, ținând cont de activitatea prestata de avocat în faza procesuala a recursului și având în vedere ca dosarul a fost soluționat la primul termen de judecata.