Decizia nr. 2823/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia

Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța, să dispună obligarea acestora la: - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha, situat în extravilanul județul Constanța, reprezentând diferența de la suprafață de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafață de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naționale pe numele autorului C. - expropriat; - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanța; - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din județul Constanta, terenul pe care a fost imobilul casa de locuit și anexele gospodărești ale bunicilor paterni și care figurează în registrele Arhivei Naționale. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Medgidia, în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 490 din 04 aprilie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991 Constanța; a obligat pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x/19.09.2005, nr. y/23.11.2005 și nr. 194/30.11.2005, prin care reclamantele A. și B. au formulat cereri de reconstituire după autorul C., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța; a obligat pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Constanța, în apel: Prin decizia civilă nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanța a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța împotriva sentinței civile nr. 490 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Judecătoria Medgidia; a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat; a respins cererile de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferența pînă la suprafața de 50 ha și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din județul Constanța, pentru existența autorității de lucru judecat; a respins cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha, ca nefondată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în recurs: Prin decizia civilă nr. 23C din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanța. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în contestația în anulare: Prin decizia civilă nr. 75C din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța a respins contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de apel Constanța, ca nefondată. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, au declarat recurs contestatoarele A. și B.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 iulie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. II.1. Motivele de recurs: Recurentele-contestatoare au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, menținerea sentinței civile nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare teren arabil extravilan (22 ha) și teren intravilan (1,3ha), drepturi dobândite de proprietarul deposedat D., bunica paternă (soția lui C., bunicul patern), invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., decizia nr. 369 din 30 martie 2017 a Curții Constituționale, paragrafele 26, 30 și 31, titlul XIII art. 2 (2) din Legea nr. 247/2005, contestatoarele au susținut că recursul este prevăzut de lege și au indicat temeiul în baza căruia au solicitat judecarea acțiunilor de către un complet specializat, pe parcursul întregului proces, în toate căile de atac, iar instanța de apel și celelalte instanțe nu au reușit să demonstreze existența autorității de lucru judecat cu privire la un alt dosar cu același obiect, ajungându-se la situația anormală ca 2 procese cu obiecte diferite să fie considerate "identice", având soluții diferite. Au arătat că faptul că D. este proprietar deposedat este dovedit de înscrisul de la Arhivele Naționale din 1949, din care rezultă că familia C. a rămas cu 50 ha în loc de 60 ha, întrucât buna, D., a decedat în anul 1947, dispărând cele 10 ha lăsate zestre bunicii. Alte greșeli făcute de instanțe vizează faptul că extravilanul nu se cumulează cu intravilanul, prezenta sub acest aspect legislația, și că nu există niciun motiv să nu primească cele 1,3 ha intravilan din localitatea Petroșani, unde s-a situat imobilul, casa de locuit, în prezen liber, fără proprietari. Au menționat că cel care stabilește limitele judecății este reclamantul prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concretă formulată, făcând trimitere la jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 1412 din 21 mai 2015 a Înaltei Curți de Casașie lu Justiție, secția a II-a civilă), astfel că au învestit instanța de judecată în dosarul nr. x/2022 cu o acțiune având ca obiect retrocedare de pe urma lui D. (bunica paternă), precizând în dosarul de fond că au obținut retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat C., însă instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat în urma schimbării obiectului cererii de chemare în judecată în sensul solicitării retrocedării de pe urma lui C., deși respectiva modificare poate opera doar la primul termen de judecată, nu din oficiu, iar prin acțiunea formulată în cadrul dosarului nr. x/2017 au obținut suprafața de 50 ha, însă retrocedarea terenului arabil extravilan (22 ha) și a 1,3 ha teren intravilan aparțineau altui proprietar deposedat (D.). Au precizat că în urma demersurilor efectuate la Primăria Deleni nu au obținut înregistrările din registrul agricol referitor la D., C. și E., urmare a refuzului acestei instituții de a le comunica, așa încât cererea formulată de acestea este dovedită, conform legii, prin alte înscrisuri acceptate de instanța de fond în dosarul nr. x/2022, iar din hotărârea atacată rezultă că s-a solicitat doar acest dosar ceea ce denotă faptul că, în apel, s-a reținut autoritatea de lucru judecat fără a se analiza ambele dosare, de către un complet nespecializat și care să cunoască legislația în domeniu. Sub acest aspect, recurentele au făcut trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la sentința civilă nr. 490 din 04 aprilie 2023 pronunțată de această instanță, la considerentele tribunalului expuse prin decizia nr. 1936/2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în care s-a reținut că s-au dat deja 50 ha de pe urma proprietarului deposedat C., înainte de promovarea procesului, respingându-se acțiunea, deși au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma ambilor proprietari deposedați, contrar celor menționate de către instanța de fond, legea neprevăzând că autorul C. să fie trecut în registrul agricol, ci să fie avut în vedere doar înscrisul în favoarea proprietarului, evidențiind conținutul Titlului VI din Legea nr. 247/2005, a cererii formulate de tatăl lor, E., cu referire la ambii bunici și suprafața de 53 ha, comunicată de Primăria Deleni din registrul agricol, a celor 2 înscrisuri obținute în anii 2005 și 2017 cu privire la suprafața de 67 ha teren extravilan, din care a fost expropriată suprafața de 7 ha, față de care figurau 2 proprietari, inclusiv D., a cererilor formulate de recurente înregistrate sub nr. x/19.09.2005, nr. y/23.11.2005 și nr. 194/30.11.2005, a înscrisului din care rezultau cele 5 ha nedeclarate care au trecut în proprietatea statului, a declarațiilor martorilor F., G. și H., la înscrisurile oficiale din care rezultă că înregistrările se făceau pe cap familie și nu pe persoană, iar după anul 1945 vânzarea terenurilor se făcea cu aviz de la Ministerul Agriculturii, însă nu există o dovadă în acest sens cu privire terenurile în discuție. Cu privire la soluția de admitere a apelului formulat de partea adversă în dosarul nr. x/2022, pe excepția autorității de lucru judecat, recurentele au arătat că acel dosar a avut ca obiect cererea de retrocedare de pe urma celui de-al 2-lea proprietar (D.), chiar dacă apare înregistrată prin cap de familie, în schimb dosarul nr. x/2017 vizează retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat C., aspect reținut și de instanța de apel, astfel că cele 2 dosare au obiecte diferite, chiar dacă înregistrările se făceau pe cap familie/exploatație agricolă, hotărârea nr. 1936/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 fiind o hotărâre definitivă dată în apel de către Curtea de Apel Constanța și necontestată de partea adversă nu mai poate fi schimbată de instanța de apel. Au mai arătat că soluționarea proceselor funciare trebuie făcută de complete specializate, în condițiile în care au indicat în cererea de chemare în judecată Legea nr. 247/2005, însă instanța de apel nu a respectat normele referitoare la alcătuirea instanței, cu încălcarea legislației în domeniu și luând în considerare apărările părții adverse, aspect de care au luat cunoștință abia la momentul primirii hotărârii, făcând trimitere la art. 3 și art. 5 din Legea nr. 187/1945, H.G. nr. 890/2005. Totodată, au arătat că înțeleg să invoce nulitatea, nelegalitatea și neconstituționalitatea hotărârii atacate, prin raportare la art. 175 alin. (1), art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1)-(4), art. 6, art. 52 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. Alin. (1)-(3), art. 126 alin. (1) din Constituția României, decizia nr. 558 din 25 octombriue 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1059 din 26 noiembrie 2005, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 20 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C303/01). II.2. Apărările formulate în cauză: Intimatele nu au depus întâmpinare. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu. II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în condițiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că: "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată." Prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024, prin care Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2022. Prin această din urmă decizie, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2022. Cum, față de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia civilă nr. 23C din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă este o hotărâre definitivă, dată în soluționarea unui recurs, și hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva acestei hotărâri - decizia civilă nr. 75C din 24 aprilie 2024 a aceleiași instanțe - este o hotărâre definitivă, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.