ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1039/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța, să dispună obligarea acestora la: - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha, situat în extravilanul județul Constanța, reprezentând diferența de la suprafață de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafață de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naționale pe numele autorului C. - expropriat; - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanța; - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în județul Constanța, terenul pe care a fost imobilul casa de locuit și anexele gospodărești ale bunicilor patern și care figurează în registrele Arhivei Naționale.

Hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2022 Prin sentința civilă nr. 490 din 4 aprilie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. A obligat-o pe pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din 19 septembrie 2005, nr. 133 din 23 noiembrie 2005 și nr. 194 din 30 noiembrie 2005, prin care reclamantele A. și B. au formulat cereri de reconstituire după autorul D., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. Totodată, instanța a obligat-o pe pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante. Prin decizia civilă nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanța a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanța împotriva sentinței civile nr. 490 din 4 aprilie 2023 a Judecătoriei Medgidia. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că: A admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererile de obligarea a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferența până la suprafața de 50 ha și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din județul Constanța, pentru existența autorității de lucru judecat. A respins, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha. Prin decizia civilă nr. 23 C din 21 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanța și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni.

Cererea de revizuire și hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2024 Împotriva deciziei civile nr. 23/C din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța, au formulat cerere de revizuire reclamantele A. și B., invocând incidența cazurilor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 2 și pct. 8 din C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 66/C din 8 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, revizuirea formulată de revizuentele A. și B., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanța.

Contestația în anulare și hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2024 Împotriva deciziei civile nr. 66/C din 8 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, au formulat contestație în anulare reclamantele A. și B., fără a indica motivele de contestație prevăzute la art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 - pct. 4 din C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 145/C din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanța.

Motivele de recurs formulate de contestatoare Împotriva deciziei nr. 145/C din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs contestatoarele A. și B., prin care au solicitat casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, casarea hotărârilor, cu consecința menținerii hotărârii nr. 490/2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare a terenului arabil extravilan și a terenului intravilan, drepturi obținute de pe urma bunicii paterne, E.. În drept, recurentele au enunțat dispozițiile art. 488 alin. (1), art. 483 alin. (3) și (4), precum și pe cele ale art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. În ceea ce privește aplicarea corectă a legislației, au arătat că părțile nu cunosc componența completului când primesc citația pentru termenul de judecată, motiv pentru care nu au avut posibilitatea să invoce lipsa de specializare în domeniul fondului funciar decât după ce au luat cunoștință de conținutul hotărârii, fiind evident că respectivul complet nu cunoaște legislația în domeniul funciar. Au susținut că niciun text de lege nu prevede că doar fondul cauzei trebuie judecat de un complet specializat. Au menționat că hotărârea atacată conține câteva greșeli: părțile au fost numite revizuenți și instanța a făcut referire la revizuire în loc de contestație în anulare. De asemenea, instanța nu a cunoscut prevederile legale care reglementează limita retrocedării la 50 ha/proprietar deposedat, nu de familie deposedată, astfel că în aceeași familie puteau fi mai mulți proprietari deposedați. Recurentele au evidențiat că motivul pentru care au solicitat anularea hotărârilor este reprezentat de nerespectarea cerinței obligatorii privind soluționarea tuturor acțiunilor având ca obiect fond funciar de către complete specializate, după cum au învederat prin actele de procedură depuse în dosarul nr. x/2024. În continuare, au prezentat argumentele pentru care apreciază că hotărârile nr. 266/2024, nr. 988/2023, nr. 895/2024, nr. 75/2024 și toate hotărârile care au fost pronunțate ulterior sunt nelegale și netemeinice. De asemenea, au menționat că dreptul la recurs este reglementat de dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., relevantă fiind în opinia recurentelor și Decizia nr. 369 din 30 martie 2017 a Curții Constituționale. Următoarele critici ale recurentelor privesc chestiunea autorității de lucru judecat, susținându-se că în mod greșit s-a reținut incidența acestei excepții, deoarece cele două procese au obiecte diferite, iar instanța de apel nu a respectat dispozițiile legale și nici cerința privind specializarea completului, asupra căreia nici nu s-a pronunțat. Au subliniat recurentele că aceste greșeli au fost preluate și în hotărârile ulterioare. Indicând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. I din C. proc. civ., recurentele au susținut că doar instanța de fond a reținut corect că au învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect retrocedarea bunurilor de pe urma bunicii paterne, E., însă instanța de apel a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată privește retrocedarea bunurilor de pe urma proprietarului D. (bunic patern) și a interpretat, în mod eronat, că există autoritate de lucru judecat între cauzele ce fac obiectul dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2022 Au invocat că instanța de apel nu a valorificat corespunzător înscrisurile din Arhivele Naționale, care sunt relevante pentru delimitarea proprietăților celor două persoane, precum și pentru diferențierea terenurilor (intravilan/extravilan). În completarea acestor critici, pentru a reliefa erorile pe care apreciază că le-au săvârșit instanțele învestite cu cererea de chemare în judecată și căile de atac exercitate, începând cu pagina 7 a cererii de recurs, recurentele au expus în mod detaliat circumstanțele litigiului de fond, făcând trimitere la actele de procedură formulate, înscrisurile depuse în dovedire și declarațiile martorilor, precum și la prevederile legale aplicate greșit. Referitor la admisibilitatea contestației în anulare, au evidențiat că dispozițiile art. 504 din C. proc. civ. sunt incidente motivului prevăzut de alin. (1) al art. 503, iar nu celor stipulate de alin. (2) al aceluiași text de lege. Recurentele au mai invocat nulitatea în temeiul dispozițiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., precum și încălcarea unor principii și garanții constituționale, arătând că soluțiile pronunțate anterior ar nesocoti drepturile fundamentale privind proprietatea, egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. În dovedire, au indicat următoarele probe: înscrisuri, declarațiile martorilor, jurisprudență, hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2022 și orice alte probe a căror administrare reiese ca fiind necesară în cursul dezbaterilor. Cererea de recurs s-a comunicat, la 20 și 23 ianuarie 2025, intimatelor Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Constanța și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Deleni, care nu au formulat întâmpinare. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Prealabil, se reține că sunt inadmisibile orice critici care vizează soluțiile pronunțate asupra motivelor de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 din C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată cu revizuire este o decizie pronunțată de instanța de recurs - hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod. Or, soluțiile pronunțate asupra revizuirii pentru cazurile de la pct. 1 și pct. 2 sunt definitive, potrivit art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., nefiind susceptibile de a fi atacate cu recurs. Prin urmare, recursul este deschis exclusiv prin prisma revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., singura în privința căreia legiuitorul permite exercitarea căii de atac a recursului conform art. 513 alin. (6) din același cod Totodată, controlul exercitat de Înalta Curte în prezenta cale de atac se poate circumscrie exclusiv aspectelor analizate de instanța de contestație în anulare în legătură cu cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, iar nu unor critici care privesc fondul cauzei, judecata apelului, recursului anterior sau modalitatea generală de aplicare a legislației funciare. Inadmisibile sunt și toate criticile recurentelor care privesc nespecializarea completului de judecată și, implicit, admisibilitatea contestației în anulare prin raportare la dispozițiile art. 504 din C. proc. civ., întrucât se subsumează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din același cod. Obiectul recursului este determinat, în mod necesar, de natura și limitele căii extraordinare de atac care a generat hotărârea recurată, respectiv contestația în anulare. Prin raportare la dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., această cale de atac poate viza hotărâri definitive numai pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (1), între care se regăsește exclusiv nelegala citare a părții care nu a fost prezentă la judecată, iar nu aspecte referitoare la competența materială specializată a completului. Motivele prevăzute de alin. (2) sunt incidente numai hotărârilor instanțelor de recurs, ceea ce nu este cazul în speță, decizia contestată fiind pronunțată în procedura revizuirii. În consecință, recursul nu se poate extinde asupra criticilor care privesc nespecializarea completului, acestea fiind, prin natura lor, în afara cadrului legal al contestației în anulare ce poate fi exercitată împotriva unei decizii pronunțate de instanța de revizuire și, implicit, al obiectului recursului formulat împotriva soluției date asupra acestei căi extraordinare de atac. Luând în examinare criticile formulate în legătură cu soluția pronunțată asupra cazului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport cu sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte observă că recurentele își întemeiază susținerile pe pretinsa aplicare eronată a autorității de lucru judecat. Acestea au susținut că litigiile avute în vedere de instanțele anterioare ar avea obiecte diferite: dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect retrocedarea unor terenuri provenite de la proprietarul deposedat D., iar litigiul de fond actual privește bunuri ce au aparținut soției sale, E. (bunica paternă). Pornind de la aceste premise, recurentele au afirmat că nu ar exista identitate de obiect și că, în consecință, instanța de apel ar fi reținut greșit incidența autorității de lucru judecat, soluție pe care instanțele ulterioare, inclusiv în etapa revizuirii, ar fi menținut-o fără temei. Aceste critici nu privesc însă hotărârea atacată, respectiv soluția instanței asupra contestației în anulare, ci urmăresc în mod direct infirmarea dezlegărilor date anterior cu privire la autoritatea de lucru judecat în apel și a analizei efectuate ulterior în revizuire. Prin urmare, în măsura în care recursul reiterează critici privind neîndeplinirea identității de obiect și, implicit, aplicarea greșită a autorității de lucru judecat în fazele procesuale anterioare, aceste susțineri sunt străine cadrului legal al recursului declarat împotriva unei hotărâri de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare și, pe cale de consecință, sunt lovite de nulitate, neîncadrându-se în vreunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În plus, pentru că privesc interpretarea probatoriului administrat în litigiul de fond și reevaluarea situației de fapt pe care se grefează soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat, sunt nule și toate susținerile privind distincția dintre terenuri și limitele în care se realizează retrocedarea. Nu poate fi analizată nici susținerea în sensul că dreptul la recurs este reglementat de dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., în condițiile în care pune în discuție o altă soluție, respectiv cea din decizia civilă nr. 23 C din 21 februarie 2024, prin care Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța, care oricum este definitivă în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte reține că reluarea circumstanțelor litigiului de fond, descrierea actelor de procedură, trimiterea la înscrisurile administrate de instanțele de fond și la declarațiile martorilor, precum și criticile vizând interpretarea normelor de drept material incidente excedează cadrului recursului, care este limitat la legalitatea soluției date asupra contestației în anulare. Aceste susțineri tind la redeschiderea judecății pe fond și la reexaminarea probelor administrate de instanțele învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2022, reprezentând simple nemulțumiri față de soluția de respingere a acțiunii. Cum obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 145/C din 15 octombrie 2024, prin care Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, asemenea aspecte nu mai pot fi verificate pe calea prezentului recurs. În același registru se înscriu și susținerile privind pretinsa atingere adusă dreptului de proprietate, egalității în fața legii, accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabilă, care nu pot fundamenta controlul de legalitate exercitat în această cale extraordinară de atac, întrucât vizează aspecte de fond ale litigiului. Totodată, dispozițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. privesc nulități procedurale intervenite în cursul judecății, iar recurentele nu identifică nicio neregularitate de procedură incidentă în soluționarea contestației în anulare, ci doar formulează nemulțumiri generale față de soluțiile pronunțate în cauzele menționate. În absența indicării unei critici de nelegalitate concrete, astfel cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod, astfel de afirmații sunt lovite de nulitate. Nu se circumscriu unui motiv de nelegalitate nici susținerile referitoare la eventuale erori materiale în partea introductivă a hotărârii recurate privind calitatea părților ori indicarea eronată a căii de atac ca fiind revizuire. Recurentele nu au arătat în ce mod aceste mențiuni ar influența legalitatea soluției pronunțate asupra contestației în anulare prin raportare la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. De altfel, potrivit art. 445 din C. proc. civ., îndreptarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 442 din același act normativ. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul formulat de contestatoarele A. și B..