ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la 27 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991 Constanța, să dispună obligarea acestora la: reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha, situat în extravilanul jud. Constanța, reprezentând diferența de la suprafață de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafața de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naționale pe numele autorului C. - expropriat; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanța; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din sat Petroșani, com. Deleni, jud Constanța, terenul pe care a fost imobilul casă de locuit și anexele gospodărești ale bunicilor paterni și care figurează în registrele Arhivei Naționale. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Medgidia Prin sentința civilă nr. 490 din data de 4 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. A obligat pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din data de 19 septembrie 2005, nr. 133 din data de 23 noiembrie 2005 și nr. 194 din data de 30 noiembrie 2005, prin care reclamantele A. și B. au formulat cereri de reconstituire după autorul C., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. A obligat pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 988 din data de 26 septembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța împotriva sentinței civile nr. 490 din data de 4 aprilie 2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni și intimații-reclamanți A. și B.. A schimbat, în tot, sentința civilă apelată în sensul că: a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins cererile de obligarea a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferența până la suprafața de 50 ha și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din satul Petroșani, com Deleni, jud. Constanta, pentru existența autorității de lucru judecat, a respins cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha ca nefondată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 23C din data de 21 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din data de 26 septembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanta, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022 Prin decizia nr. 2327 din 29 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Astfel, Înalta Curte, în esență, a reținut că, recursul exercitat împotriva deciziei nr. 23C din data de 21 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, hotărâre definitivă, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din data de 26 septembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, este inadmisibil având în vedere că decizia recurată este la rândul ei o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în calea de atac a recursului, și care nu poate face obiectul verificării judiciare a unui nou recurs. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea contestație în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei nr. 2327 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație în anulare contestatorul D.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 decembrie 2024, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

II.2. Motivele contestație în anulare Prin contestația în anulare formulată, în esență, contestatoarele au solicitat admiterea contestației în anulare, casarea hotărârii atacate și rejudecarea hotărârilor judecătorești pronunțate și menținerea deciziei nr. 490/2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia prin care a fost admisă cererea de retrocedare teren arabil extravilan și teren intravilan, de pe urma numitei E.. Invocând incidența motivului contestației în anulare reglementat de art. 503 din C. proc. civ., contestatoarele au arătat că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de casare invocate, reținându-se, în mod greșit, inadmisibilitatea căii de atac promovate. Totodată, au apreciat că decizia curții de apel a fost pronunțată de un complet de judecată care nu avea specializarea în fond funciar, condiție impusă de dispozițiile art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 ceea ce atrage nulitatea hotărârilor judecătorești. Un alt argument în susținerea căii de atac formulate, a vizat împrejurarea că instanțele de judecată au făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor din Legea nr. 247/2005 în privința procedurii de constituire, atribuire și funcționare a comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum și punerea în posesie a proprietarilor dar și cele din Legea nr. 10/2001 din perspectiva în care s-a ignorat împrejurarea că retrocedarea se face în limita de 50 ha teren arabil extravilan pentru fiecare proprietar deposedat, iar nu de familie, având în vedere că în cadrul aceleiași familii pot exista mai mulți membrii deposedați. Instanța de apel, în mod nelegal, a admis apelul părții adverse, în raport de prevederile art. 431 din C. proc. civ. în contextul în care obiectul dosarului nr. x/2017 a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate ce a aparținut lui C., nu E. și deci, nu de pe urma a doi proprietari deposedați, așa cum în mod greșit, s-a reținut de către instanțe. În cauză sunt incidente prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 187/1945 având în vedere că este vorba despre deposedarea a două persoane, autori ai contestatoarelor, C. și E., instanțele de judecată reținând în mod greșit că suprafața de teren a fost retrocedată și pentru E., în condițiile în care cererea de chemare în judecată a vizat retrocedarea terenurilor de pe urma lui C., cererea formulată în apel privind solicitarea de retrocedare a terenului și de pe urma autoarei E. fiind respinsă. Aceste aspect rezultă din cuprinsul hotărârilor pronunțate de Judecătoria Medgidia nr. 342/2019, decizia nr. 5889/2023, decizia nr. 490/2023 și decizia nr. 7491/2023 în care a fost solicitată retrocedarea terenurilor care au aparținut lui E. și lui C., iar deposedarea lui E. s-a realizat prin intermediul soțului acesteia C., așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În continuare, contestatoarele au prezentat demersurile și nemulțumurile acestora legate de modul în care au fost soluționate de către instituțiile abilitate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate reglementat prin Legea nr. 1/2000. II.3. Apărările formulate în cauză Contestația în anulare formulată în cauză a fost comunicată intimatelor la 23 decembrie 2024, respectiv la 27 decembrie 2024, conform dovezilor aflate la filele x, care nu au formulat întâmpinări. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din data de 17 decembrie 2024, în cauză a fost stabilit termen de judecată la data de 05 februarie 2025, când Înalta Curte, cu prioritate, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestație în anulare și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții. II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză." În speță, argumentele prin care contestatoarele și-au fundamentat prezenta cale de atac se referă la o greșită aplicare a prevederilor legale din cuprinsul Legii nr. 247/2001, Legii nr. 1/2000, dar și a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește cererile formulate de acestea în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparținut autorilor acestora, E. și C., dar și la o pretinsă nerespectare de către instanțele de fond a dispozițiilor legale care impun specializarea completelor de judecată în soluționarea cererilor formulate în materia fondului funciar. Or, ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., invocată de contestatoare în motivarea căii de atac extraordinare de atac promovate, se referă la situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; Verificarea unei astfel de ipoteze presupune însă ca instanța de recurs să se pronunțe pe fondul recursului, condiție care în cauză nu este întrunită având în vedere că prin decizia civilă nr. 2327 din 29 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, apreciind că decizia curții de apel nu este susceptibilă de control de legalitate pe calea recursului, în raport de principiul legalității căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, prin decizia atacată, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul inadmisibilității căii de atac declarate de către contestatoare, soluție care a făcut de prisos o analiză pe fond a aspectelor invocate de către acestea, soluția de respingere ca inadmisibil a recursului nefiind una dată în urma judecății pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăți efectiv realizate de respectiva instanță de control judiciar relativ la criticile care au fost formulate de contestatoare, ci urmare a examinării legalității căii de atac exercitate. Înalta Curte reamintește că exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare nu implică reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, scopul acestei căi de atac fiind acela de desființare a unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine realizată, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților o nouă cale de atac similară apelului sau recursului. Din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanța și-a argumentat soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de către contestatoare în raport de principiul legalității căii de atac, arătând că o astfel de cale de atac nu este prevăzută de lege, față de prevederile art. art. 483 alin. (1) și art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia civilă nr. 23C din data de 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă fiind o hotărâre care nu este supusă recursului. În acest context al analizei evidențiate de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, criticile expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la pretinse erori de judecată imputate instanței, la chestiuni de fond deduse judecății în cadrul ciclurilor procesuale anterioare, respectiv critici de nelegalitate și de netemeinicie a soluțiilor pronunțate în litigiile inițiate de acestea, pe care, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, acestea le aduc hotărârii contestate. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea împotriva României). Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că susținerile contestatoarelor în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existența vreunuia dintre motivele de contestație în anulare, astfel cum acestea sunt expres și limitativ reglementate prin art. 503 din C. proc. civ., respectiv incidența vreuneia dintre ipotezele vizate de norma legală invocată de acestea intervenite cu prilejul judecății realizate de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată. Cum afirmațiile contestatoarelor, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu își găsesc corespondent în niciunul dintre ipoteze menționate în cuprinsul art. 503 C. proc. civ., față de cele anterior reținute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2327 din 29 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022. PENTRU ACESTE MOTIVE,