ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. împotriva deciziei nr. 23/C din 21 februarie 2024 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța.

Împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă au declarat recurs revizuentele B. și A., susținând că în mod greșit s-a reținut că dosarul nr. x/2022 are același obiect cu dosarul nr. x/2017.

Totodată, au arătat că instanța de apel (s.n. Tribunalul Constanța, secția I civilă), nu a fost constituită potrivit legii, în complet de judecată specializat în procese de fond funciar.

Au menționat că în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Medgidia au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de urma defunctului C.. În apel au revenit asupra cererii, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate și de pe urma proprietarului expropriat, D., însă această cerere a fost respinsă pe motiv că nu se putea schimba obiectul procesului în calea ordinară de atac.

Recurentele au arătat că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Medgidia a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei D.. Deși în primă instanță au obținut un rezultat favorabil, în apel soluția instanței de fond a fost schimbată, Tribunalul Constanța, secția I civilă reținând, prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, că dosarul nr. x/2022 are același obiect cu dosarul nr. x/2017 și că se impune a fi reținută autoritatea de lucru judecat, față de identitatea de părți, obiect și cauză, dat fiind că părțile reclamante se prevalează de aceleași înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate, care au fost analizate în cel din urmă dosar menționat.

Totodată, au susținut că au învederat, prin actele de procedură efectuate, că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2), Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, procesele funciare se soluționează de completuri specializate, însă în apel, Tribunalul Constanța, secția I civilă, pronunțând decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, nu a respectat această prescripție legală.

Recurentele au făcut referire la înscrisul ce datează din anul 1949, eliberat de Arhivele Naționale, din care reiese suprafața de teren rămasă în proprietatea E. ulterior exproprierii, care a fost ignorată de instanță.

De asemenea, au arătat că nu există vreun motiv pentru care să fie refuzată restituirea suprafeței de 1,3 ha teren intravilan, situat în jud. Constanța, cu atât mai mult cu cât terenul este liber.

Au afirmat, totodată, că reclamantul stabilește limitele judecății prin cererea de chemare în judecată, însă acest aspect a fost ignorat de Tribunalul Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, prin care s-a reținut că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate numai în privința proprietarului C., deși solicitarea o viza și pe defuncta D..

Recurentele au contestat soluția instanței de apel asupra excepției autorității de lucru judecat, invocate de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța, în raport de decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Totodată, au afirmat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că reconstituirea se dispune pentru fiecare proprietar deposedat, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, iar, în cazul în care suprafața deținută în proprietate este mai mare, reconstituirea urmează a se face pentru întreaga suprafață dovedită.

Recurentele au invocat dispozițiile art. 175 C. proc. civ., susținând că, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România. Or, în cauză, legislația invocată de către recurente nu a fost respectată de către instanța de apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Intimatele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni nu au depus întâmpinare.

Prin rezoluția din 14 noiembrie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 27 februarie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

La termenul de judecată menționat, Înalta Curte, constatând incidența dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra recursului.

Examinând recursul în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, prin care Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele B. și A. împotriva deciziei nr. 23/C din 21 februarie 2024, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2022.

Cererea de revizuire a fost soluționată prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 2 și 8 C. proc. civ., invocate de revizuente în susținerea acesteia.

Potrivit normelor de competență stipulate la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță."

Dispozițiile legale enunțate se completează cu cele ale art. 513 alin. (6) din același act normativ, potrivit cărora "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători."

Prin urmare, Înalta Curte va examina recursul pendinte exclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ., anterior evocate în ref. la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, motiv care presupune existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite și care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest cadru procesual, Înalta Curte constată că motivul de revizuire menționat a vizat contrarietatea deciziei nr. 23 din 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, cu cea a deciziei nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Examinând cererea de revizuire, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a reținut, în argumentarea motivului de revizuire întemeiat în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că revizuentele au reclamat încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 342 din 13 martie 2019 pronunțate de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Curtea a remarcat că în această situație se pune problema existenței triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două litigii, în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pretins potrivnice, precum și ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, iar dacă excepția ar fi fost ridicată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

În analiza acestui motiv de revizuire, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a constatat că prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța, a schimbat sentința apelată, nr. 490 din 4 aprilie 2023 a Judecătoriei Medgidia, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat invocate de apelantă, în raport de sentința civilă nr. 342 din 13 martie 2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020 a Tribunalului Constanța, secția I civilă. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea reclamantelor B. și A. privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha, reprezentând diferența până la suprafața de 50 ha, asupra terenului intravilan din jud. Constanța, precum și asupra terenului de 5 ha.

Instanța a mai reținut că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, nr. 23/C din 21 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva deciziei nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, apreciind că nu se poate constata că prin această decizie a fost încălcat efectul negativ sau pozitiv al autorității de lucru judecat, litigiul fiind tranșat în mod definitiv, ca efect al admiterii acestei excepții prin hotărârea recurată, iar nu prin decizia de recurs a cărei revizuire s-a solicitat.

Pe baza acestor considerente, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, cererea de revizuire, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă revizuentele au exercitat calea de atac a recursului.

Prin motivele de critică încadrate generic în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., recurentele au susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, întrucât cererile deduse judecății în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2017 nu au avut același obiect, ci au vizat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma a doi autori diferiți.

Totodată, au afirmat că instanța de apel și instanța de revizuire nu au fost constituite potrivit legii, deși dispozițiile art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 prevăd că soluționarea cauzelor în materia fondului funciar se face doar de completuri specializate.

Recurentele au făcut referire la probațiunea administrată în dosarul soluționat în baza Legii nr. 18/1991, evocând un înscris ce datează din anul 1949, eliberat de Arhivele Naționale, cu relevanță în ceea ce privește suprafața de teren deținută de proprietarii expropriați, ulterior aplicării acestei măsuri.

Totodată, au arătat că reconstituirea dreptului de proprietate se face pentru fiecare proprietar deposedat, terenurile din intravilan neputându-se suprapune cu cele pentru care s-au emis titluri de proprietate.

Invocând dispozițiile art. 175 C. proc. civ., au susținut că, deși potrivit art. 252 alin. (1) din același act normativ, instanța judecătorească trebuie să ia cunoștință din oficiu de legislația în vigoare, dispozițiile legale de care recurentele s-au prevalat în susținerea cererilor formulate nu au fost respectate de instanța de apel, respectiv de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Raportând aceste motive de recurs la dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar critica referitoare la soluționarea cererii de revizuire de către un complet nespecializat în materie de fond funciar, cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, poate fi examinată în calea extraordinară de atac pendinte, întrucât numai aceasta conține un aspect de nelegalitate al deciziei recurate, celelalte chestiuni invocate excedând limitelor prezentului control judiciar, reprezentând, în esență, critici ce vizează aspectele de fond soluționate în dosarul a cărei judecată a fost finalizată prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită.

Procedând potrivit regulii prevăzute la art. 22 alin. (1) C. proc. civ. (care obligă judecătorul să exercite rol activ în aflarea adevărului, respectiv să soluționeze cauza conform normelor de drept aplicabile), precum și a celei stipulate la art. 489 alin. (2) din același act normativ (potrivit căreia instanța de recurs trebuie să verifice dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din cod), Înalta Curte va analiza motivul de nelegalitate menționat prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 din același cod, dată fiind problema de drept pe care o abordează.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale".

Motivul de nelegalitate enunțat vizează ipotezele referitoare la greșita compunere a instanței, precum și la orice situație în care instanța nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.

Concret, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecății în dosarul nr. x/2022, reclamantele B. și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța, obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha, situat în extravilanul jud. Constanta, reprezentând diferența de la suprafața de 50 ha primită în proprietate, până la suprafață de 67 ha, ce figura în registrele Arhivei Naționale pe numele autorului expropriat C.; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunicii paterni, dovedit cu înscrisuri provenite de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în jud. Constanta, pe care a fost amplasat imobilul - casa de locuit și anexele gospodărești ale bunicilor paterni - care figurează în registrele Arhivei Naționale.

Prin sentința civilă nr. 490 din 4 martie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din 19 septembrie 2005, nr. 133 din 23 noiembrie 2005 și nr. 194 din 30 noiembrie 2005 formulate de reclamante după autorul C., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. Totodată, a obligat pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legii 18/1991 Deleni, cu privire la cererile reclamantelor.

Prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța împotriva sentinței civile nr. 490 din 4 aprilie 2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni și cu intimații- reclamanți B. și A.. A schimbat în tot sentința civilă apelată și a admis excepția autorității de lucru judecat. A respins cererile privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferența până la suprafața de 50 ha și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în satul Petroșani, com Deleni, jud. Constanța, pentru existența autorității de lucru judecat. A respins cererea privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamantele B. și A. au declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 23C din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 1 Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "În scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 16/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.."

Totodată, art. 2 alin. (2) Titlul XIII din același act normativ prevede că, "În cadrul instanțelor judecătorești procesele funciare se vor soluționa de către complete specializate."

Conform art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului."

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal, inclusiv în materia azilului."

Astfel, potrivit unei interpretări coroborate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 cu cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, reiese că hotărârile pronunțate în procesele funciare sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte constată că litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2022, privitor la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului C., în temeiul Legii nr. 18/1991, a parcurs cele două grade de jurisdicție prevăzute de lege în materia fondului funciar, disputa judiciară desfășurată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța fiind soluționată prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, care este o hotărâre definitivă, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 raportate la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De altfel, recursul declarat de reclamante împotriva deciziei nr. 988 din 26 septembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă a fost respins, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 23C din 21 februarie 2024, întrucât un astfel de demers judiciar nu era reglementat de lege, judecata "procesului funciar" epuizându-se la momentul la care tribunalul a soluționat apelul printr-o hotărâre definitivă.

Înalta Curte, față de cele mai sus arătate, reține pe baza actelor și lucrărilor dosarului - în lipsa oricăror alte dovezi suplimentare care ar fi trebuit să fie administrate în conformitate cu disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ. -, că nu poate valorifica critica recurentei privind soluționarea de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 66/C din 8 aprilie 2024 a cererii de revizuire declarate împotriva unei decizii de respingere a unui recurs inadmisibil, de către un complet care nu ar fi specializat în materia fondului funciar.

Așadar, critica de nelegalitate invocată de recurente din perspectiva analizată exclude de la aplicare motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind, așadar, nefondată.

Referitor la celelalte motive de recurs invocate, menționate punctual în considerentele ce au precedat prezentei analize, Înalta Curte nu le va supune examinării, întrucât vizează aspecte de fapt, referitoare la modalitatea de soluționare a litigiilor de fond funciar, fiind invocate de recurente în scopul demonstrării existenței unei situații factuale diferite față de cea reținută de Tribunalul Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 și excedând, din această perspectivă, cenzurii în calea extraordinară de atac pendinte.

Aducerea în discuție a acestor chestiuni de fond nu poate genera, prin urmare, o examinare în calea de atac a recursului, întrucât dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. impun invocarea exclusivă a unor motive de nelegalitate, autoarele acesteia fiind obligate să formuleze asemenea critici exclusiv cu privire la soluția pronunțată și la argumentele avute în vedere de instanța de revizuire la adoptarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele B. și A. împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele B. și A. împotriva deciziei nr. 66/C din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.