ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 23/C din 21.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988/26.09.2023, obiectul cauzei fiind fond funciar.

Prin decizia civilă nr. 75/C din 24.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23/C/21.02.2024.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 CVod procedură civilă, revizuentele A. și B., solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, această procedură fiind supusă reglementării prevăzute de această lege.

Prin decizia civilă nr. 138/C din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 75/C din data de 24 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Împotriva deciziei civile nr. 138/C din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, au formulat recurs revizuentele A. și B., încadrat în drept în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În motivare, după prezentarea parcursului cauzei, au arătat, în esență, că exceptând prima instanță, dosarul lor nu a fost soluționat de complete specializate în fond funciar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (2) titlul XIII din Legea nr. 247/2005, iar toate instanțele ulterioare au preluat greșelile "una de la alta", acestea necunoscând faptul că "retrocedarea se face pe proprietar deposedat, nu pe familie", sau că "intravilanul nu se cumulează cu extravilanul".

Au menționat că în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Medgidia au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de urma defunctului C.. În apel au revenit asupra cererii, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate și de pe urma proprietarului expropriat, D., însă această cerere a fost respinsă pe motiv că nu se putea schimba obiectul procesului în calea ordinară de atac.

Recurentele au arătat că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Medgidia a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei D.. Deși în primă instanță au obținut un rezultat favorabil, în apel soluția instanței de fond a fost schimbată, Tribunalul Constanța, secția I civilă reținând, prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, că dosarul nr. x/2022 are același obiect cu dosarul nr. x/2017 și că se impune a fi reținută autoritatea de lucru judecat, față de identitatea de părți, obiect și cauză, dat fiind că părțile reclamante se prevalează de aceleași înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate, care au fost analizate în cel din urmă dosar menționat.

Totodată, au susținut că au învederat, prin actele de procedură efectuate, că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2), Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, procesele funciare se soluționează de completuri specializate, însă în apel, Tribunalul Constanța, secția I civilă, pronunțând decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, nu a respectat această prescripție legală.

Recurentele au făcut referire la înscrisul ce datează din anul 1949, eliberat de Arhivele Naționale, din care reiese suprafața de teren rămasă în proprietatea E. ulterior exproprierii, care a fost ignorată de instanță.

De asemenea, au arătat că nu există vreun motiv pentru care să fie refuzată restituirea suprafeței de 1,3 ha teren intravilan, situat în jud. Constanța, cu atât mai mult cu cât terenul este liber.

Au afirmat totodată, că reclamantul stabilește limitele judecății prin cererea de chemare în judecată, însă acest aspect a fost ignorat de Tribunalul Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023, prin care s-a reținut că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate numai în privința proprietarului C., deși solicitarea o viza și pe defuncta D..

Recurentele au contestat soluția instanței de apel asupra excepției autorității de lucru judecat, invocate de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța, în raport de decizia nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Totodată, au afirmat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că reconstituirea se dispune pentru fiecare proprietar deposedat, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, iar, în cazul în care suprafața deținută în proprietate este mai mare, reconstituirea urmează a se face pentru întreaga suprafață dovedită.

Recurentele au invocat dispozițiile art. 175 C. proc. civ., susținând că potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România. Or, în cauză, legislația invocată de către recurente nu a fost respectată de către instanța de apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, recurentele-revizuente au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Medgidia

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie .

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 martie 2025 s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, dar și cu privire la fondul acestuia, reținând că recurenta A. a solicitat, subsidiar suspendării judecății, o cerere de renunțare la judecată, indicând dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Referitor la această ultimă chestiune, Înalta Curte observă că prin petiția înregistrată la dosar în ziua ședinței de judecată din 10 iunie 2025, recurenta A. a solicitat suspendarea judecății "până la soluționarea problemelor referitoare la lămurirea/completarea legii retrocedării" sau, "în cazul respingerii suspendării", renunțarea la judecată. Însă, instanța nu poate lua act de cererea de renunțare la judecata recursului, câtă vreme aceasta nu este formulată de ambele părți recurente, care au declarat calea de atac printr-un singur memoriu de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în situația în care niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu poate fi încadrată în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din același act normativ, împrejurare care nu se verifică în speța de față.

Astfel, prin cererea de recurs revizuentele au susținut că toate hotărârile date în căile ordinare și extraordinare de atac au fost pronunțate de complete nespecializate în materia fondului funciar.

Înalta Curte observă că dezvoltarea acestor critici, nesubsumate de către revizuente vreunui motiv de recurs, acestea rezumându-se doar la a reda conținutul art. 488 alin. (1) pct, 1, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și la încadra recursul, în drept, în dispozițiile art. 488 din același cod, vizează modalitatea de alcătuire a instanței. Prin urmare, criticile formulate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., context în care vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Ca atare, Înalta Curte, față de cele anterior arătate, constatând că nu poate fi aplicată sancțiunea reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivele de nelegalitate și va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 138/C din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., invocate de revizuente în susținerea acesteia.

Potrivit normelor de competență stipulate la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță".

Dispozițiile legale enunțate se completează cu cele ale art. 513 alin. (6) din același act normativ, potrivit cărora "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători".

Prin urmare, Înalta Curte va examina recursul pendinte exclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ., anterior evocate în referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, motiv care presupune existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite și care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest cadru procesual, Înalta Curte constată că motivul de revizuire menționat a vizat contrarietatea deciziei nr. 75/C din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2022, cu cea a deciziei nr. 1936 din 22 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Raportând motivele de recurs formulate de către revizuente la dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar critica referitoare la soluționarea cererii de revizuire de către un complet nespecializat în materie de fond funciar, cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, poate fi examinată în calea extraordinară de atac pendinte, întrucât numai aceasta conține un aspect de nelegalitate al deciziei recurate, celelalte chestiuni invocate excedând limitelor prezentului control judiciar, reprezentând, în esență, critici ce vizează aspectele de fond soluționate în dosarul a cărei judecată a fost finalizată prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită.

Procedând potrivit regulii prevăzute la art. 22 alin. (1) C. proc. civ. (care obligă judecătorul să exercite rol activ în aflarea adevărului, respectiv să soluționeze cauza conform normelor de drept aplicabile), precum și a celei stipulate la art. 489 alin. (2) din același act normativ (potrivit căreia instanța de recurs trebuie să verifice dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din cod), Înalta Curte va analiza motivul de nelegalitate menționat prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 din același cod, dată fiind problema de drept pe care o abordează.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale".

Motivul de nelegalitate enunțat vizează ipotezele referitoare la greșita compunere a instanței, precum și la orice situație în care instanța nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.

Procedând la analiza motivului de recurs prin care se critică pronunțarea hotărârii de către un complet necompetent material, nespecializat în materia fondului funciar, în condițiile în care acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită instanța în prezentul dosar ar fi avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța, să dispună obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în județul Constanța.

Prin sentința civilă nr. 490/04.04.2023 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x/19.09.2005, nr. y/23.11.2005 și nr. 194/30.11.2005, prin care reclamantele A. și B. au formulat cereri de reconstituire după autorul C., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991 Constanța; totodată, instanța a obligat pârâta Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante.

Prin decizia civilă nr. 988/26.09.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanta împotriva sentinței civile nr. 490/04.04.2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că s-a admis excepția autorității de lucru judecat, fiind respinse cererile de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate, pentru existența autorității de lucru judecat; s-a respins cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 23/C din 21.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988/26.09.2023.

În motivarea acestei din urmă decizii, instanța a avut în vedere că, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) prima teză din Titlul XII din Legea nr. 247/2005, coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 76/2012, hotărârile pronunțate în cazul proceselor de fond funciar sunt supuse numai apelului, la instanța ierarhic superioară, iar în cauză această cale de atac a fost exercitată și s-a finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 988/26.09.2023 a Tribunalului Constanța.

Referitor la competența secțiilor specializate ale aceleiași instanțe, aceasta presupune verificarea naturii, obiectului sau valorii pretenției exclusiv în fața instanței care va judeca litigiul în fond, instanța de control judiciar urmând a fi determinată în raport cu competența materială procesuală a primei instanțe, chestiune susținută explicit de considerentele cuprinse în Decizia nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și tranșată prin Decizia instanței supreme nr. 4/2023, pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Astfel, în cazul promovării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanțe care nu este structurată în completuri/secții specializate, instanța de control judiciar specializată, cu ocazia verificărilor privind propria competență materială procesuală, va avea în vedere obiectul și natura pricinii, urmând a respecta însă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre se atacă, neputând infirma la respectivul moment procesual criteriile pe baza cărora a fost stabilită competența de soluționare în faza de judecată anterioară, spre a proceda la o recalificare a obiectului sau naturii juridice a cauzei.

Este de netăgăduit așadar, faptul că necesitatea respectării calificării juridice date de instanța de fond, indiferent dacă a judecat sau nu în secții sau completuri specializate, a actelor și faptelor deduse judecății se impune în procedura de verificare a competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar, deoarece în această etapă premergătoare soluționării efective a căii de atac nu se pot analiza chestiuni referitoare la legalitatea hotărârii atacate din perspectiva corectei calificări juridice a obiectului cererii.

Or, în speța pendinte, astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei, în primă instanță litigiul a fost judecat de un complet de fond funciar al judecătoriei, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, apelul fiind soluționat prin decizia nr. 988/26.09.2023 a Tribunalului Constanța.

Astfel, Înalta Curte constată că litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2022, privitor la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului C., în temeiul Legii nr. 18/1991, a parcurs cele două grade de jurisdicție prevăzute de lege în materia fondului funciar, disputa judiciară desfășurată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța fiind soluționată prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, care este o hotărâre definitivă, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. recursul declarat de reclamante împotriva deciziei nr. 988 din 26 septembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă a fost respins, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 23C din 21 februarie 2024, întrucât un astfel de demers judiciar nu era reglementat de lege, judecata "procesului funciar" epuizându-se la momentul la care tribunalul a soluționat apelul printr-o hotărâre definitivă.

Înalta Curte, față de cele mai sus arătate, reține pe baza actelor și lucrărilor dosarului - în lipsa oricăror alte dovezi suplimentare care ar fi trebuit să fie administrate în conformitate cu dispozițiile art. 492 alin. (1) C. proc. civ. de părțile recurente -, că nu poate valorifica critica recurentelor privind soluționarea de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a cererii de revizuire declarate împotriva unei decizii de respingere a unui recurs inadmisibil, de către un complet care nu ar fi specializat în materia fondului funciar.

Prin urmare, critica de nelegalitate invocată de recurente din perspectiva analizată exclude de la aplicare motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind așadar, nefondată.

În ceea ce privește celelalte critici ale recursului, Înalta Curte Constată că revizuentele nu au adus niciun argument care să combată în mod pertinent reținerile Curții de Apel Constanța, în sensul că nu se poate revizui o decizie dată în contestație în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 988/26.09.2023 a Tribunalului Constanța, prin care litigiul a fost tranșat definitiv, tocmai ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat și nicidecum prin decizia nr. 75/2024 a cărei revizuire se cere.

Or, în cazul în care, astfel cum este situația din speță, aspectul autorității de lucru judecat a fost invocat și analizat în al doilea proces, instanța de revizuire nu poate proceda la o analiză a acelorași elemente, întrucât într-o astfel de situație, instanța de revizuire ar încălca autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre.

Înalta Curte mai observă că, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, instanța a reținut că "Aspectele invocate de contestatoare, referitoare la modul în care s-a soluționat excepția autorității de lucru judecat, lipsa triplei identități între cererile de chemare în judecată, argumentele referitoare la soluționarea cererii de reconstituire, toate reprezintă chestiuni de fond, ce exced în mod vădit noțiunii de "eroare materială", fiind veritabile critici referitoare la judecată. Mai mult decât atât, ele nu privesc eventuale erori ale instanței de recurs ci se constituie în critici la adresa deciziei din apel, în condițiile în care calea de atac a recursului nici nu este deschisă părților în materia fondului funciar", astfel că în motivarea acestei decizii pronunțate cu privire la contestația în anulare au fost analizate alte aspecte decât fondul reglementării juridice de care e legată excepția autorității de lucru judecat.

Referitor la celelalte motive de recurs invocate, menționate punctual în considerentele ce au precedat prezentei analize, Înalta Curte nu le va supune examinării, întrucât vizează aspecte de fapt, referitoare la modalitatea de soluționare a litigiilor de fond funciar, fiind invocate de recurente în scopul demonstrării unei invocate situații factuale diferite față de cea reținută de Tribunalul Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 988 din 26 septembrie 2023 și excedând, din această perspectivă, cenzurii în calea extraordinară de atac pendinte.

Aducerea în discuție a acestor chestiuni de fond nu poate genera, prin urmare, o examinare în calea de atac a recursului, întrucât dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. impun invocarea exclusiv a unor motive de nelegalitate, autoarele acesteia fiind obligate să formuleze asemenea critici exclusiv cu privire la soluția pronunțată și la argumentele avute în vedere de instanța de revizuire la adoptarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul declarat de recurentele-revizuente A. și B., împotriva deciziei nr. 138/C din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentele-revizuente A. și B., împotriva deciziei nr. 138/C din 30 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2025.