Decizia nr. 1622/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la data de 27 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța, să dispună obligarea acestora la: reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha, situat în extravilanul jud. Constanța, reprezentând diferența de la suprafața de 50 ha pe care au primit-o în proprietate până la suprafața de 67 ha ce figurează în registrele Arhivei Naționale pe numele autorului C. – expropriat; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 5 ha, nedeclarat de bunici, dovedit cu înscrisuri OCPI Constanța; reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din jud. Constanța, terenul pe care a fost imobilul casă de locuit și anexele gospodărești ale bunicilor paterni și care figurează în registrele Arhivei Naționale.

Sentința pronunțată de Judecătoria Medgidia Prin sentința civilă nr. 490 din data de 4 aprilie 2023, Judecătoria Medgidia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. A obligat-o pe pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni la soluționarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 165/2013, a cererilor de reconstituire nr. x din data de 19 septembrie 2005, nr. 133 din data de 23 noiembrie 2005 și nr. 194 din data de 30 noiembrie 2005, prin care reclamantele A. și B. au solicitat reconstituirea drepturilor după autorul C., precum și la înaintarea propunerilor către pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța. A obligat-o pe pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Constanța să emită o hotărâre prin care să soluționeze propunerile pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Deleni, cu privire la cererile formulate de reclamante.

Decizia pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 988 din data de 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța împotriva sentinței civile nr. 490 din data de 4 aprilie 2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni și intimații - reclamanți A. și B.. A schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că: A admis excepția autorității de lucru judecat. A respins cererile de obligarea a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 17 ha reprezentând diferența până la suprafața de 50 ha și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan din jud. Constanța, pentru existența autorității de lucru judecat. A respins cererea de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5 ha, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 23C din data de 21 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 988 din data de 26 septembrie 2023, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Constanța și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Deleni.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2327 din 29 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei civile nr. 2327 din 29 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantele A. și B. au formulat o cerere de revizuire prin care au solicitat anularea hotărârii supuse controlului judiciar, rejudecarea cauzei și menținerea sentinței civile nr. 490/2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia. Acestea susțin incidența motivelor de revizuire reglementate de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ. întrucât, în opinia lor, instanța de recurs nu a analizat motivele de casare cu care a fost învestită, nu a aplicat legislația aplicabilă cauzei. În motivare, revizuentele arată că toate căile de atac le-au fost respinse, ca inadmisibile, deși hotărârile pronunțate în cauză, cu excepția celei a instanței de fond, sunt greșite. Inexistența completelor specializate în fond funciar la Curtea de Apel Constanța nu le este imputabilă. De asemenea, s-a reținut autoritatea de lucru judecat deși nu sunt îndeplinite cerințele legale în acest sens. Obiectul celor două litigii, așa cum a fost stabilit prin cele două cereri de chemare în judecată, este diferit. Astfel, în hotărârea nr. 342/2019 este trecut un singur proprietar deposedat, respectiv C., iar în hotărârea nr. 490/2023 apare cel de-al doilea proprietar deposedat, respectiv D.. În acest sens, realizează un istoric al terenurilor solicitate, citează din cele două acțiuni și hotărârile pronunțate și inserează imagini foto cu anumite înscrisuri pe care le consideră a fi relevante. Prin urmare, raportat la aceste dovezi, în opinia lor, instanțele nu au reținut situația reală de fapt și nici nu au aplicat corect legislația incidentă. De aceea, concluzionează că actele întocmite în cauză sunt nule, nelegale și neconstituționale. Pentru aceste considerente, revizuentele solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii supuse controlului judiciar, rejudecarea cauzei și menținerea sentinței civile nr. 490/2023 a Judecătoriei Medgidia.

Apărări formulate în cauză Intimatele nu au depus întâmpinări.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție, s-a stabilit termen de judecată la data de 10 aprilie 2025 pentru soluționarea cererii de revizuire. La data de 8 aprilie 2025, revizuentele au depus o cerere de renunțare la judecată. La termenul din data de 10 aprilie 2025, dosarul a fost amânat pentru comunicarea cererii de renunțare la judecată către intimate și pentru ca revizuentele să fie citate cu mențiunea de a se prezenta în instanță sau pentru a depune o procură privind renunțarea la judecată. La data de 19 august 2025, revizuenta A. a depus note scrise prin care a cerut suspendarea cauzei până la completarea legii retrocedării. La termenul din data de 25 septembrie 2025, față de lipsa revizuentelor și a înscrisurilor solicitate, Înalta Curte a constatat că nu poate lua act de renunțarea acestora la judecată. La același termen, instanța a respins cererea de suspendare și a rămas în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea acesteia și la situațiile pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează, prioritar, condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul dosarului. În cauză, fundamentul juridic al cererii formulate de revizuente este reprezentat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ., fără ca argumentele să fie grupate prin raportare la motivele de revizuire susținute. Astfel, în primul rând, se invocă motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menționat, potrivit cu care, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut." Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că numai hotărârile instanței de recurs pronunțate asupra fondului sau prin care se evocă fondul pot fi atacate cu revizuire, întrucât calea de atac extraordinară de atac este un mecanism de îndreptare a unor greșeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză. Prin urmare, conform normei legale menționate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită este o condiție de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. și a unor situații reglementate la alin. (1) al aceluiași text, respectiv pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10. În aceste cazuri, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului și este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității, consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (2) din același act normativ, potrivit căruia instanța este obligată să statueze exclusiv în limitele cu care a fost învestită de către părți și conform apărărilor formulate de acestea. De asemenea, instanța este obligată să se pronunțe cu privire la tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Dacă aceste cerințe au fost nesocotite de instanță, iar hotărârea judecătorească nu poate sau nu mai poate face obiectul căii ordinare de atac și instanța a evocat fondul, va fi admisibilă retractarea hotărârii prin revizuire. Prioritar, însă, analizei condițiilor de revizuire instituite de textul legal menționat, se impune verificarea admisibilității căii extraordinare de atac prin raportare la cerința ca hotărârea atacată să evoce fondul. Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie - atunci când, prin excepție, legea o permite, în cazul casării cu reținere - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele cazuri urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Hotărârea unei instanțe de recurs care evocă fondul este, așadar, acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, în ipotezele în care statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cea anterior dată în aceeași cauză. Așadar, nu se înscrie în aceste ipoteze decizia instanței de recurs prin care se respinge recursul, întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, păstrând, așadar, dezlegarea dată raportului dedus judecății, fie ca efect al cercetării motivelor de recurs, fie ca urmare a constatării unui incident prealabil, care face inutilă verificarea pe fond. Cauza pendinte se regăsește chiar în situația mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire, prin care se critică, de altfel, aplicarea eronată a legii, inexistența autorității de lucru judecat și neanalizarea unor cereri pe fondul lor, îl constituie decizia nr. 2327 din 29 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentele din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 23C din 21 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Prin urmare, hotărârea pronunțată în recurs, a cărei revizuire se solicită, nu întrunește condiția legală cerută de prevederile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluție pe fond. Această hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire în situația de față, raportat la temeiul de drept invocat, ea fiind pronunțată ca efect exclusiv al analizării motivelor de casare, care, prin ipoteză, nu au presupus evocarea fondului, ci doar cercetarea legalității hotărârii atacate. Însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, a statuat în cadrul paragrafului nr. 17: "În ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispozițiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul". Chiar dacă această hotărâre a instanței de control constituțional vizează deciziile instanțelor de recurs pronunțate sub imperiul vechii reglementări procedurale civile, soluția este pe deplin aplicabilă și în raport cu actuala reglementare, care a preluat, în situația în care se invocă incidența art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cerința evocării fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. Drept urmare, Înalta Curte, constată că, raportat la motivul de revizuire arătat, nu este îndeplinită condiția generală de admisibilitate impusă de prevederile indicate, și anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul. În al doilea rând, se invocă incidența motivului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care revizuirea poate fi cerută atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri." Invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care evocă fondul; hotărârile să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Argumentele expuse de revizuente în cuprinsul cererii cu care au învestit instanța de judecată nu vizează nicio contrarietate între hotărârile pronunțate în cele două litigii, ci, mai mult, scot în evidență diferența dintre cele două cauze pentru a justifica inexistența, din punctul lor de vedere, a autorității de lucru judecat. Acestea îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu. Or, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor, ci verifică dacă sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate, respectiv, dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010). Prin urmare, nici acest motiv de revizuire nu este admisibil. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2327 din 29 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.